EMINESCU ÎN INDIA
George Anca – Ben Todică – Albă Popescu – Viorel
Roman – Basarab Nicolescu – Tony Robert Crcharan – Daniel Vorona - Octavian
Soviany -
Streche Nicolae Florentin – Adrian Bucurescu –
Eveline Croitoru – Hara Dana – Lora Levițchi – Cristia Ștefan –
Mihai Eminescu – Vinod Seth – Kalidasa -
Sharkaracharya – Jayadeva – Snory Sturloson – D.H. Lavrence - George Anca
George Anca
DEPORTĂRI ÎN TRANSNISTRIA
Afişul
conferinţei din 13 mai a dr. Viorel Achim, la Arhivele Naţionale, sub egida
Asociaţiei Romanian Fulbright Alumni suna: “Deportările în Transnistiria ca
parte a politicii de omogenizare etnică promovată de guvernul Antonescu”.
Directorul Arhivelor, dl. Dobrincu, l-a introdus pe preşedintele Asociaţiei,
dl. Bălaşa, care l-a introdus pe dl. Florian, preşedintele Comisiei “Elie
Wiesel”, care l-a introdus pe dl. Viorel Achim, conferenţiarul.
Primisem
invitaţie, pe e-mail, împreună cu, printre alţii, Gh. Sarău, Luminiţa Cioabă,
Delia Grigore, Ioan Ciofu, Julieta Rotaru, Mircea Itu, Vasile Andru, Angela
Bilcea. Am şi adus câteva exemplare din Roboam, microroman rom, Trivium,
2007, înţelegând că va fi vorba despre deportarea romilor, în studiul căreia
dr. Achim este o autoritate.
Surprinzător,
introducerea lui Al. Florian a teoretizat holocaustul în România, iar
conferinţa s-a referit exclusiv la deportarea evreilor din Bucovina şi
Basarabia în Transnistria, în 1941 şi 1942, cu motivaţia, pe lângă antisemitism
şi rasism, mai ales a “politicii de populaţie” a guvernului Antonescu, după
proiectul demografic al lui Sabin Manuilă. Expertul a vorbit despre
“simplificarea peisajului etnic” în favoarea românilor, extinderea “României
imperiale”etc.
A
urmat, pe neanunţate, o contra-conferinţă a d-lui Alexandru Florian, pe tema
antisemitismului ca politică de stat, a holocaustului din România, o diatribă
ce părea să se lase cu deportări chiar fără întoarcere. Să nu te fi speriat?
Depinde şi de ce venisei în sala “Alexandru Sacerdoţeanu”. Şi nici nu era prea
clar ce se întâmpla, în faţa unei audienţe de vreo douăzeci de persoane.
Am
primit, ca spre liniştire, un mesja oarecum lămutritor:” imi pare rau ca
aseara, la Arhive, putin ne-am dezimformat cu totii.
Conferentiarul a mentionat initial ca va fi vorba de deportarea rromilor, apoi a aranjat sosirea colegului Al.Florea (inst. Holocaustului) si probabil din cauza asta a accentuat pe evrei. Elementul rom a disparut de pe afis tot in ultimul moment.
Oricum, la final i-am cerut sa zica ceva si despre specificul si motivatia deportarii rromilor si daca ati fi putut ramane pana la acest final v-as fi invitat si pe dvs. sa vorbiti despre initiativele de care mi-ati pomenit la sosire.
ramane sa gasim alte oportunitati,
Marin MB”.
Conferentiarul a mentionat initial ca va fi vorba de deportarea rromilor, apoi a aranjat sosirea colegului Al.Florea (inst. Holocaustului) si probabil din cauza asta a accentuat pe evrei. Elementul rom a disparut de pe afis tot in ultimul moment.
Oricum, la final i-am cerut sa zica ceva si despre specificul si motivatia deportarii rromilor si daca ati fi putut ramane pana la acest final v-as fi invitat si pe dvs. sa vorbiti despre initiativele de care mi-ati pomenit la sosire.
ramane sa gasim alte oportunitati,
Marin MB”.
Ori
ar fi trebuit o a treia conferinţă, ori nimic (vezi afişul). Eu veneam,
eventual, cu “Les Bohemiens” de Jacques Callot/ Charles Baudelaire: “ces
voyageurs, pour lesquels est ouvert / L'empire familier des tenebres futures”.
Poate aş fi citat din Luminiţa Cioabă: “Îngerii Ţigani / au furat poruncile
Domnului / dându-şi inima oamenilor / însă / oamenii / n-au înţeles niciodată /
şi mereu le-a fost frică / de-a intra în vorbă / cu / Îngerii Ţigani / aşa că
s-au îndepărtat din neam în neam / precum cerul de pământ / pe când / Îngerii
Ţigani / au fost şi au rămas / lângă / Dumnezeu”.
În
12 capitole – 13, Cenuşa din gânduri, Nevoia roboamică, Deşertul egiptean,
Coloana hai-ku, Ex-patriot, Romani people, Milarepa, Cronici 10, Ces voyageurs,
Bombardament, Păcui – rom(an)ul Roboam îşi părăseşte punctul de plecare – o
susţinere publică a pastorului Florin Cioabă că originea romilor nu ar (mai) fi
indiană, ci evreiască, anume dintr-unul din triburile lui Roboam (vezi Biblia,
Cronici, 10) – ramificând arborele arhaic-arheologic (Petre Diaconu) prin
coşmare româno-rome-americane, inclusiv de pe forumurile ziarelor şi din
meditaţiile lui Milarepa.
În locul deportărilor în Transnistria, poate carnetul de la Moscova al
arheologului român pastişat.
Ben Todica
UNDE SUNT OAMENII ?
O
prietenă de acasă mă întreabă:
-Ben
ce se întâmplă acolo, în Australia cu incendiile? 500 de milioane de animale
moarte în incendii? Doamne ferește!(et)
-Dacă
îți spun adevărul, va trebui să ne împușcăm amândoi.
E deteriorarea sistemului, a societății,
a educației și justiției. Lăcomia și nepăsarea, puturoșenia celor care ne
gospodăresc, lasă pe mâine, lasă că face altul etc. Imperiul are alte planuri
pentru specia umană. Peste 500 de milioane de viețuitoare exterminate, se
apreciază că sute de locuri sunt cuprinse de în flăcări, zeci de case distruse,
5 milioane de hectare arse, o suprafață de mărimea Belgiei și Luxemburgului
împreună sau aproape cât Irlanda, să zicem, și sigur că această imensitate îi
depășeste pe politicienii noștri de hârtie de azi care sunt numai orgoliu și
fâț, fâț. Fumul care acoperă aproape 5-6 milioane metri pătrați și este simțit
până în Noua Zeelandă. Se dă vina pe secetă, gospodărirea apelor și vânzarea lor
corporațiilor pentru profit, lipsa ploilor este învinuită de stațiile radar
care înconjoară Australia și prin undele lor, microunde usucă aerul împingând
norii înspre ocean unde plouă de rupe (astea sunt conspirațiile care circulă pe
net, cică ei controlează vremea). În Australia parlamentarii sunt proprietari
de ape și nu au obligația să dezvăluie în parlament acest lucru. Deci
imaginați-vă dacă suntem proprietari de ape, atunci le vindem pentru profit
corporațiilor agricole și fracking (extragerea gazelor din sol) și nu le
folosim să stingem focul cu ele sau să le vindem fermierului local pentru a uda
legumele și fructele. Când se ridică această problemă în parlament, toți fug,
nu găsești unul prezent să asculte. Australia arde și ei sunt prin insulele tropicale
la chef. Asta, da, tradare!! Tipul ăsta de trădare e la modă în democrație. Eu,
acum 20 și ceva de ani în urma aveam voie să ard lemnul și uscăturile de pe
proprietate, până când domnii lacomi au venit cu ideea să facă bani prin
interzicere de foc și fum ca să mă facă să plătesc pentru luarea uscăturilor de
pe proprietate. Înainte curățai anual pădurea și ardeai uscăturile și iarba
pentru reîmprospătare, azi nu ai voie să iei uscături din păduri pentru că sunt
protejate și, uite așa s-au adunat și au devenit focare incendiare. Nu doar
Cangurii și Koala au ars în număr de milioane, dar și flora și fauna,
ciupercile, insectele, microbii, tot ce ține pădurea în viață etc., toate au
fost distruse. Aproape că poți crede că suntem un Experiment de Perfectă
incinerare. Așa se vede din cer. S-a dat din aer cu tot felul de chimicale
(îngrășăminte) de-a lungul anilor peste natură pentru a o "îngriji",
și după zeci de ani s-au îmbâcsit cu restul și la prima scânteie au luat foc
precum fulgerul. Cantitatea de suport și ajutor de la instituțiile din interior
și din străinătate este aproape invizibilă. Noi am sărit să-i ajutăm pe alții,
dar la noi nu vine nimeni. Așa e când ești țară mică. Nu vreau să spun mai mult
că... V-am mai spus-o: Suntem specialiști în milă - jumate miliard de vieți
carbonizate. Unde sunt OAMENII ADEVĂRAȚI! Are toată apocalipsa asta vreo
legătură cu promovarea taxelor ecologice și încălzirea globală? Este Australia
sacrificată pentru această nouă ideologie? De ce suntem lăsați singuri? Mii de
case sunt neasigurate și ca atare mii de familii rămân pe drumuri. De exemplu
statele NSW și Tasmania au serviciile de urgență finanțate din taxele culese de
la agențiile de asigurări, deci asigurarea e atât de scumpă (motivația sunt
taxele la stat) încât omul nu-și poate permite să se asigure și în acest caz nu
vine nimeni să te ajute când strigi după AJUTOR. Nu avem bani pentru stingerea
incendiilor, dar avem destui pentru bombe și tancuri. Unele din Lacurile de
acumulare pentru corporații sunt finanțate de țări străine, cum este China și
dacă intenționezi să le dărâmi ca să eliberezi apa, vei fi acuzat de terorism.
Suveranitatea multor țări pune întrebări atunci când vezi că guvernele lumii se
înconjoară cu garduri înalte, iar poliția de ordine privatizată se înarmează
militar până în dinți împotriva ta. Când ai privatizat totul, nu mai exiști ca
națiune, oglinda s-a transformat în cioburi. Până la proba contrarie, drag
prieten acesta e unul din posibilele răspunsuri la întrebare.
-Mâine 5.01.2020 la ora 10, facem o
rugăciune mondială pentru Australia, oamenii și vietățile de acolo. Dacă vrei
poți să te rogi și tu, dragă prietene, indiferent unde ești. Rugăciune de
ajutor pentru năpăstuiți, Tatăl Nostru.(mg)
-Mulțumesc celor care s-au rugat pentru
noi!
Plouă de șase ore, AMIN
Alba Popescu
Am asteptat sa se sedimenteze informatiile inainte de a
face un comentariu privind lichidarea gen. Qassem Suleimani. Sa privim
derularea evenimentelor.
Dupa ce, pe tot parcursul anului 2019, am asistat la acutizarea retoricii intre Washington - Teheran, Teheran - Riad si Teheran - Ierusalim, in luna decembrie 2019, in urma unui atac cu rachete al militiilor shiite asupra unei baze militare irakiene, un contractor american este ucis. In replica, americanii bombardeaza o serie de locatii ale militiilor Shiite irakiene, unde se aflau stocuri de armament si echipamente militare. Atacurile americane au fost condamnate de premierul irakian Shiit, membru al partidului Supreme Islamic Iraqi Council, apropiat de Iran, Abdul Mahdi, care i-a acuzat pe americani ca transforma Irakul in terenul de lupta al unui war by proxies. La scurt timp de la iesirea publica a lui Mahdi au loc manifestatii anti-americane si pro-Hezbollah in Basra si Bagdad. In Bagdad, manifestatiile culmineaza cu atacarea ambasadei, pe formula Teheran 1979 si Benghazi 2012 doar ca, de aceasta data, reactia americanilor / autoritatilor irakiene a fost prompta si diplomatii americani au fost extrasi la timp. Replica americana la acest ultim eveniment a fost uciderea gen. Qassem Suleimani, liderul Fortelor Quds, a adjunctului sau si a liderului Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi.
Desigur, ne intrebam de ce ar fi orchestrat Suleimani o asemenea manifestatie in Bagdad, care sa mai si semene perfect cu evenimentele din Teheran si din Benghazi si care sa-l oblige pe presedintele Trump sa reactioneze urgent, pentru a nu cadea in siajul predecesorilor sai Carter si Obama / H. Clinton? Asta in conditiile in care, pe tot parcursul anului 2019, Teheranul a cautat sa temporizeze situatia si sa se disculpe in fata acuzatiilor Israelului si Arabiei Saudite ca ar escalada tensiunile in Golful Persic. De ce a iesit Mahdi cu mesajul de condamnare al atacurilor americane, dand practic semnalul inceperii "manifestatiilor"? Si, cum se face ca un ofiter de informatii de prima mana precum Suleimani, un fost aliat al CIA in Siria in perioada Obama (impotriva ISIS, nu mai intru in detalii) si un lider foarte puternic, respectat de popor si influent in Iran, atat de influent incat multi purtatori de turbane negre il considerau un potential pericol pentru teocratia lor, umbla "la vedere" prin Irak, dupa ce situatia se acutizase ca urmare a mortii contractorului american?
Desigur, cineva doreste razboi cu Iranul. Un razboi care, daca se va declansa, va fi devastator. Pentru ca Shiiti au inscris in dogma principiul martirajului. Sunnitii nu il au. Adica, pentru Shiiti, autodetonarea / sacrificiul este o datorie sfanta, o data ce chemarea la Jihad a fost facuta de catre Ayatollah (spre deosebire de Sunniti, la Shiiti exista acea unica persoana, reprezentata de Ayatollah, care are autoritatea de a-i chema pe toti la lupta!). Sa nu uitam, Shiitii reprezinta peste 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane. Deci 250 de milioane de potentiali mujaahid (desigur, nu se vor sacrifica toti dar, lumea occidentala si aliatii ei in lupta impotriva Iranului se vor confrunta cu un tzunami de atentate). Nu mai iau in calcul faptul ca un astfel de razboi va atrage in mod automat Rusia de partea Iranului, pentru ca acest stat pivot este parte a inelului de securitate al Rusiei, vital pentru dominatia Rusiei in Caucaz si in Levant! Sau faptul ca va atrage de partea Iranului si Turcia si nuclee importante din Fratia Musulmana - marele aliat de data recenta al teocratilor din Teheran, de care este unita prin lupta comuna impotriva Israelului si a Arabiei Saudite. Sau politica Chinei, care va trage spuza pe turta ei, iesind cel mai bine din toata aceasta poveste.
Revenind la situatia de moment, cred ca lichidarea lui Suleimani este o "opera" de grup, interna - iraniana si externa. Cred ca Suleimani ii deranja pe niste purtatori de turbane (albe si negre) iar evenimentele din Bagdad nu au fost puse in scena de echipa lui ci de o alta factiune coordonata de Teheran. Motiv pentru care situatia NU VA ESCALADA spre un razboi ci va avea, mai degraba, un caracter propagandistic si diplomatic. (Nu este exclus, insa, ca anumite factiuni radicale sa reactioneze si sa apara atentate. Si, mai ales, nu trebuie exclusi "hoitarii", cei care vor incerca sa "dea cu batul prin gard", in speranta escaladarii situatiei si izbucnirii razboiului mult visat de unii, asa cum am mentionat anterior.)
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine si democratilor americani care, in ciuda propagandei care sustine ca Biden este curat ca lacrima in dosarul Ucraina, se vor confrunta, in curand, cu probele adunate de Giuliani si echipa lui la Kiev si care au ocazia sa-l puna la zid pe presedintele Trump pentru ca a escaladat conflictul cu Iranul.
Mai cred ca Suleimani nu se bucura de multa incredere nici la Moscova. Sa nu uitam ca lucrase cu CIA lui Brennan si ca stia multe.
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine oarecum si administratiei Trump care a comutat agenda interna de la scandalul privind destituirea presedintelui, la un subiect de politica externa rezolvat, iata, cu promptitudine de noua administratie. Desi, pentru administratia Trump, Suleimani valora mult mai mult viu decat valoreaza el mort.
Si, mai cred ca moartea lui Suleimani ii convine si premierului israelian Bibi Netanyahu care, demult atragea atentia fata de emergenta periculoasa a Iranului teocratic in regiune, emergenta datorata exclusiv catastrofalelor administratii americane Carter si Obama si ii convine si liderului de facto al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman. O emergenta in care Suleimani juca un rol important, in calitatea sa de eminenta cenusie a operatiunilor din Golful Aden, Siria si Golful Persic (si nu numai) si a legaturii "impotriva firii" cu Fratia Musulmana.
Cert este ca, Suleimani va deveni un erou, un martir al Iranului. Numele sau va fi glorificat, purtatorii de turbane ii vor blestema pe ucigasii sai iar poporul va marsalui pe strazi strigand "mard ba Amrika".
Desigur ca, aceia care au acces la informatii clasificate au o viziune mult mai limpede asupra evenimentelor. Ceea ce facem noi, comentatorii de pe margine, este un fel de haiducie. Uneori nimerim analizele, alteori nu. Sper sa fi nimerit, in baza informatiilor deschise, si sa fi fost clara in explicatii. O zi buna va doresc!
Dupa ce, pe tot parcursul anului 2019, am asistat la acutizarea retoricii intre Washington - Teheran, Teheran - Riad si Teheran - Ierusalim, in luna decembrie 2019, in urma unui atac cu rachete al militiilor shiite asupra unei baze militare irakiene, un contractor american este ucis. In replica, americanii bombardeaza o serie de locatii ale militiilor Shiite irakiene, unde se aflau stocuri de armament si echipamente militare. Atacurile americane au fost condamnate de premierul irakian Shiit, membru al partidului Supreme Islamic Iraqi Council, apropiat de Iran, Abdul Mahdi, care i-a acuzat pe americani ca transforma Irakul in terenul de lupta al unui war by proxies. La scurt timp de la iesirea publica a lui Mahdi au loc manifestatii anti-americane si pro-Hezbollah in Basra si Bagdad. In Bagdad, manifestatiile culmineaza cu atacarea ambasadei, pe formula Teheran 1979 si Benghazi 2012 doar ca, de aceasta data, reactia americanilor / autoritatilor irakiene a fost prompta si diplomatii americani au fost extrasi la timp. Replica americana la acest ultim eveniment a fost uciderea gen. Qassem Suleimani, liderul Fortelor Quds, a adjunctului sau si a liderului Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi.
Desigur, ne intrebam de ce ar fi orchestrat Suleimani o asemenea manifestatie in Bagdad, care sa mai si semene perfect cu evenimentele din Teheran si din Benghazi si care sa-l oblige pe presedintele Trump sa reactioneze urgent, pentru a nu cadea in siajul predecesorilor sai Carter si Obama / H. Clinton? Asta in conditiile in care, pe tot parcursul anului 2019, Teheranul a cautat sa temporizeze situatia si sa se disculpe in fata acuzatiilor Israelului si Arabiei Saudite ca ar escalada tensiunile in Golful Persic. De ce a iesit Mahdi cu mesajul de condamnare al atacurilor americane, dand practic semnalul inceperii "manifestatiilor"? Si, cum se face ca un ofiter de informatii de prima mana precum Suleimani, un fost aliat al CIA in Siria in perioada Obama (impotriva ISIS, nu mai intru in detalii) si un lider foarte puternic, respectat de popor si influent in Iran, atat de influent incat multi purtatori de turbane negre il considerau un potential pericol pentru teocratia lor, umbla "la vedere" prin Irak, dupa ce situatia se acutizase ca urmare a mortii contractorului american?
Desigur, cineva doreste razboi cu Iranul. Un razboi care, daca se va declansa, va fi devastator. Pentru ca Shiiti au inscris in dogma principiul martirajului. Sunnitii nu il au. Adica, pentru Shiiti, autodetonarea / sacrificiul este o datorie sfanta, o data ce chemarea la Jihad a fost facuta de catre Ayatollah (spre deosebire de Sunniti, la Shiiti exista acea unica persoana, reprezentata de Ayatollah, care are autoritatea de a-i chema pe toti la lupta!). Sa nu uitam, Shiitii reprezinta peste 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane. Deci 250 de milioane de potentiali mujaahid (desigur, nu se vor sacrifica toti dar, lumea occidentala si aliatii ei in lupta impotriva Iranului se vor confrunta cu un tzunami de atentate). Nu mai iau in calcul faptul ca un astfel de razboi va atrage in mod automat Rusia de partea Iranului, pentru ca acest stat pivot este parte a inelului de securitate al Rusiei, vital pentru dominatia Rusiei in Caucaz si in Levant! Sau faptul ca va atrage de partea Iranului si Turcia si nuclee importante din Fratia Musulmana - marele aliat de data recenta al teocratilor din Teheran, de care este unita prin lupta comuna impotriva Israelului si a Arabiei Saudite. Sau politica Chinei, care va trage spuza pe turta ei, iesind cel mai bine din toata aceasta poveste.
Revenind la situatia de moment, cred ca lichidarea lui Suleimani este o "opera" de grup, interna - iraniana si externa. Cred ca Suleimani ii deranja pe niste purtatori de turbane (albe si negre) iar evenimentele din Bagdad nu au fost puse in scena de echipa lui ci de o alta factiune coordonata de Teheran. Motiv pentru care situatia NU VA ESCALADA spre un razboi ci va avea, mai degraba, un caracter propagandistic si diplomatic. (Nu este exclus, insa, ca anumite factiuni radicale sa reactioneze si sa apara atentate. Si, mai ales, nu trebuie exclusi "hoitarii", cei care vor incerca sa "dea cu batul prin gard", in speranta escaladarii situatiei si izbucnirii razboiului mult visat de unii, asa cum am mentionat anterior.)
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine si democratilor americani care, in ciuda propagandei care sustine ca Biden este curat ca lacrima in dosarul Ucraina, se vor confrunta, in curand, cu probele adunate de Giuliani si echipa lui la Kiev si care au ocazia sa-l puna la zid pe presedintele Trump pentru ca a escaladat conflictul cu Iranul.
Mai cred ca Suleimani nu se bucura de multa incredere nici la Moscova. Sa nu uitam ca lucrase cu CIA lui Brennan si ca stia multe.
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine oarecum si administratiei Trump care a comutat agenda interna de la scandalul privind destituirea presedintelui, la un subiect de politica externa rezolvat, iata, cu promptitudine de noua administratie. Desi, pentru administratia Trump, Suleimani valora mult mai mult viu decat valoreaza el mort.
Si, mai cred ca moartea lui Suleimani ii convine si premierului israelian Bibi Netanyahu care, demult atragea atentia fata de emergenta periculoasa a Iranului teocratic in regiune, emergenta datorata exclusiv catastrofalelor administratii americane Carter si Obama si ii convine si liderului de facto al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman. O emergenta in care Suleimani juca un rol important, in calitatea sa de eminenta cenusie a operatiunilor din Golful Aden, Siria si Golful Persic (si nu numai) si a legaturii "impotriva firii" cu Fratia Musulmana.
Cert este ca, Suleimani va deveni un erou, un martir al Iranului. Numele sau va fi glorificat, purtatorii de turbane ii vor blestema pe ucigasii sai iar poporul va marsalui pe strazi strigand "mard ba Amrika".
Desigur ca, aceia care au acces la informatii clasificate au o viziune mult mai limpede asupra evenimentelor. Ceea ce facem noi, comentatorii de pe margine, este un fel de haiducie. Uneori nimerim analizele, alteori nu. Sper sa fi nimerit, in baza informatiilor deschise, si sa fi fost clara in explicatii. O zi buna va doresc!
Viorel Roman
Romanii in laboratorul european / 4 / sunt inca neputinciosi
pentru ca acquis-ul communitar UE, codul canonic
romano-catolic, la care au aderat in 2007, este incompatibil, strain de cutuma
ortodoxa a devalmasiei. Noul ministru al finanțelor, cu doctorat in occident,
vrea controale „complexe”. Cu cine? Cu absolvenții de „Spiru Haret”, angajați
în Primării și transferați în A.N.A.F., pe pilele? Cu slugile politice, ce au
depus jurăminte de vasalitate, parlamentarilor și șefilor de partide? Cu
cârtițele multinaționalelor, plasate in zonele de decizie unde se iau hotărâri
privind controalele și modificărilor legislative? Cu directori și șefi de
servicii a căror carieră n-are nimic cu profesia ci cu servilismul față de
partid și firmele care „sponsorizează”? Cu Codul fiscal, care permite furtul al
TVA, impozitului pe profit și venit? Cu Cod de procedură fiscală, scris de
slugile mafiei evaziunii fiscale, care au creat mecanismele prin care deciziile
de impunere pot fi contestate până la calendele grecești? Cu actualele norme și
proceduri de control care nu permit efectuarea și extinderea controlului,
asigurând evazionistului timpul necesar să ascundă banii și să distrugă
dovezile? Cu Codul administrativ, care a transformat funcționarul public
într-un instrument la dispoziția șefului numit politic, ce-l poate concedia și
care a abrogat Legea, ce asigura stabilitatea în funcția publică și independența
actului decizional? Cu legea de combatere a evaziunii fiscale, în baza căreia
nu mai poate fi condamnat nici unul care se sustrage de la plata taxelor și
impozitelor, pentru că nu poate fi demonstrată premeditarea? Cu o poliție,
parchete justiție care anulează constatările organelor fiscale, legalizând
furtul de la bugetul public (mii de cazuri în care taxele și impozitele n-au
ajuns la buget, iar justiția considera că nimeni nu e vinovat)? Cu diletanți,
slugi politice și ale mafiei fiscale; cu o legislație care încurajează frauda
fiscală; cu instituții care concurează la înfăptuirea justiției preocupate de
salarii, funcții, nu la protecția banului public, care fraternizează cu
infractorii, de teamă să nu piardă salariile, pensiile speciale … la buget
ajunge cât e dispusă mafia fiscală … 2019 s-a colectat 3,7% din PIB (42,699
mld., din 1.040,8 mld. lei) … 2013, era 17,6%… pierdere de 8,5 miliarde €…
Soluția e taxarea inversă la TVA, plăților între firme prin conturi bancare și
impozitarea cifrei de afaceri… Mafia politică este conectată la banii proveniți
din taxe și impozite (în special TVA). Și e transpartinică, ea conduce România.
Deci, până când nu vom avea o clasă politică capabilă să blocheze mecanismele
de fraudă fiscală, prin lege, vom asista la farse în fața mafiei și a faptului
că actuala clasă politică e, de fapt, creația mafiei fiscale. Ec. Pavel Roman /
Facebook
In Lumea II, in statele greco-ortodoxe, teocrate,
sarace, in curs de dezvoltare, legislativul, biserica, executivul, justitia si dreptcredinciosii
considera economia paralela, neagra, die umbra de 30%, coruptia generalizata,
fenomene inevitabile in confruntarea inegala cu multinationalele
romano-catolice si protestante, cu metropolele imperialiste occidentale,
puternic dezvoltate din Lumea I, cu state bogate, secularizate, disciplinate
unde economia paralela e de 10%.
Modernizarile fara occidentalizare, adica fara
unirea cu Roma, au esuat intodeauna si pretutindeni. Asta e soarta ortodocsilor
moldo-valahi azi si maine in Europa / UE, la care au aderat formal si practica
„Formele fara fond“ din secolele trecute si zic neputinciosi „Zicem ca ei si
facem ca noi“. Dar cinci milioane de romani, majoritatea ortodocsi, s-au bajeit
in occident si traiesc sub protectia Papei, sunt speranta celor de acasa in
refacerea unitatii de credinta cu Roma. Numai pe aceasta cale e posibila
inlaturarea clasei politice parazitare, mafiei fiscale si economiei paralele,
nedrepte si apasatoare, analizate exemplar mai sus, si mai ales modernizarea,
promovarea tarii in Lumea I, alaturi de Franta, Belgia, Italia, Spania,
Portugalia, urmase latine ale Imperiului Roman. vr
Romanii in laboratorul european / 3 / sunt ca
strutul
cand refuza realitatea, baga capul in nisip. Dupa
2007, de la aderarea la legislatia occidentala, UE/NATO/Sfantul Imperiu Roman
de Natiune Germana, ceea ce implica unirea cu Roma, romanii fug de
clientelismul, nepotismul, coruptia cu larg caracter de masa, se bajenesc cinci
milioane in vest, de unde trimit miliarde de euro ca sa le supravietuiasca
familia prizoniera feudalismului oriental.
In 1999 vine Sfantul Papa Ioan Paul II la
Bucuresti, 2019 Papa Francisc la Bucuresti, in Moldova si Transilvania, si dau
o mana de ajutor emanciparii tarii, dar refacerea unitatii de credinta se
amana. Acquis-ul communitar UE e de jure in vigoare, NATO e da facto in
Valahia, Dobrogea, Ardeal, dar ortodocsii moldo-valahii in simfonie cu BOR, nu
vad imperativul unirii cu Roma, realitatea.
Daca in Transilvania, Biserica Unita, Scoala
Ardelena, memoria Sfantului Imperiu Roman e inca prezenta, unirea cu Roma e
fireasca, in fostul Imperiu turc si rus, de partea cealalalta a Carpatilor, acquis-ul,
codul canonic romano-catolic, lezeaza duhovnicia, sobornicia ortodocsilor
supusi greco-slavilor de un mileniu. Izolati de Roma de Cortina de fier
turco-pravoslavnica, mereu in devalmasie, ortodocsii nu mai vad realitatea,
chiar si experienta confratilor emigranti e respinsa cu bata de jandarmii
moldo-valahi din Bucuresti ca straina de rit, glie si neam.
De ce-i necesara unirea cu Roma? Moscova sau Roma?
Spre est sau vest? Orient sau Occident? De ce esuiaza „Formele fara fond“,
„Zicem ca ei si facem ca noi“, duplicitatea balcanica? Dileme de care depinde
cultura de anonimat a urmasilor legiunilor romane pierdute la Dunarea de Jos.
Vezi:
Cine, cum se de ce a declansat razboil
mondial?
Disputa actuala dintre Varsovia si Moscova legata
de vina declansarii celui de al II-lea Razboi Mondial nu-i vazuta cu ochi buni
la Washington si Berlin.
Georgette Mosbacher, ambasadoarea SUA in Polania,
ii scrie, “Dear President Putin, Hitler and Stalin colluded to start WWII. That
is a fact. Poland was a victim of this horrible conflict“, ceea ce nu crede
Putin, asa ca Ambasada rusa din Varsovia ii raspunde fostei sefe a unei firme
de cosmetice,
promovata de
Obama si Trump, “Dear Ambassador do you really think that you know about
history any more than you do about diplomacy?”
Dupa ce a contribuit hotarator in razboi, la
victorie, a carei comemorare de 75 de ani are loc in curand, Rusia refuza sa
fie pusa pe picior de egalitate cu cel de al III-lea Deutsche Reich.
Cand istoricii se plang ca viitorul e clar si trecutul incert, atunci
merita recitit contributia de mai jos, pentru ca romanii au luptat si pe
frontul de est pentru al III-lea Deutsche Reich, Hitler si pe frontul de vest
pentru URSS, Stalin.
Basarab Nicolescu
To start the year!
To start the year, I recommend you to read the number 2 of the very interesting magazine "Contrelittérature", directed by Alain Santacreu.
The theme is important: " a civilization to come?" (see attached files to discover the summary).
The Transdisciplinarity is very present in this issue:
- an exciting interview with arta seiti, "Transpoésie of the double woman".
- an in-depth study of pompiliu craciunescu (member of the ciret), "Transdisciplinary attitude of the man to come".
I would like to thank alain santacreu for his attention to the transdisciplinarity as a force of change of civilization.
You can buy this number of "Contrelittérature" on Amazon:
https://www.amazon.fr/Contrelitt%C3%A9rature-n%C2%B02-Une-civilisation-venir/dp/1699969906/ref=sr_1_1?__mk_fr_FR=%C3%85M%C3%85%C5%BD%C3%95%C3%91&keywords=Contrelitt%C3%A9rature&qid=1578147675&sr=8-1
To start the year, I recommend you to read the number 2 of the very interesting magazine "Contrelittérature", directed by Alain Santacreu.
The theme is important: " a civilization to come?" (see attached files to discover the summary).
The Transdisciplinarity is very present in this issue:
- an exciting interview with arta seiti, "Transpoésie of the double woman".
- an in-depth study of pompiliu craciunescu (member of the ciret), "Transdisciplinary attitude of the man to come".
I would like to thank alain santacreu for his attention to the transdisciplinarity as a force of change of civilization.
You can buy this number of "Contrelittérature" on Amazon:
https://www.amazon.fr/Contrelitt%C3%A9rature-n%C2%B02-Une-civilisation-venir/dp/1699969906/ref=sr_1_1?__mk_fr_FR=%C3%85M%C3%85%C5%BD%C3%95%C3%91&keywords=Contrelitt%C3%A9rature&qid=1578147675&sr=8-1
He Dreamt.
He
Dreamt
Of a world
Where Every Catholic Church large enough had an abortion clinic,
and the priests would be present, quietly, instructed to make no sounds nor
judgements, and the patients, if they chose to, could gain both the necessary
medical treatment, and obtain confession, or they could simply do the first,
freely, and walk out with a fifty-dollar bill and pack of vegan chocolates, and
the priests, if they were believers, could douse the medical waste in holy water,
silently, in some corner shrouded away from every living thing
He
Dreamt
Of a
world
Where Procreation was discouraged, and Immigration encouraged; nations with
ageing populations would be open to vast influxes of people from nations with
growing, young populations, and the economics would be grand, and everyone
would get medicine, housing and solar panels, or those big wind-powered
generators that the president wrongly says cause wind-related cancers
He
Dreamt
Of a
World
Where Dolphins, Orcs & Emus and every critter, crawling creature, from the
Patagonian Darwin Frog to the Saharan Sand Cat were protected, and where
multinational corporations where nearing extinction, and the rich learnt to
scrub their own toilets, and the poorest received toilets, and the water ran
clean, and cars were all recycled into trains, trams, monorails, sculptures,
artifacts, and racism sat in a museum
Then he woke up in 2020.
în momentul nașterii mele copilul nostru s-a
învârtit în apă astfel a aflat că
va fi un înfrânt atunci am înțeles că nu vom găsi niciodată ceea ce căutăm
va fi un înfrânt atunci am înțeles că nu vom găsi niciodată ceea ce căutăm
ziua întreagă mi-am făcut cruce cu
o pasăre adevărată și cu o păpușă
o pasăre adevărată și cu o păpușă
--- pentru că viața era insalubră
noaptea când intram sub pat
de-a bușilea
ne
făceam poze
sepia și ne uitam după avioane cu o gutuie aprinsă în mână ---
de-a bușilea
ne
făceam poze
sepia și ne uitam după avioane cu o gutuie aprinsă în mână ---
ridică-te din cerc și plângi i-am zis aruncându-mă de pe
acoperiș caută să
fii șarpe și porumbel care șe pișă pe om fii tu cel ce'mparte pâinea și vinul
fii șarpe și porumbel care șe pișă pe om fii tu cel ce'mparte pâinea și vinul
*
ea umbla singură sub apă cu mâinile în cruce eu nu mai
aveam chip de om
---
să mă răzbun mi-am umplut paharul i-am tăiat
capul am răsturnat masa am
dărâmat casa am obligat-o să se tundă chilug ---
capul am răsturnat masa am
dărâmat casa am obligat-o să se tundă chilug ---
era o dulce porumbiță nici unul nici
altul nu a tăcut ne-am închinat ca morții
*
te caut în mitul erotic într-un accident de fecioară ca un
semn al renaşterii
(un câine fals e sufletul meu am făcut din miez de pâine sfântă mănăstire)
.
azi pot fi văzut doar
de cei
care nu s-au născut
.
când nu ajungi la mine vrăbiile se aruncă în aer trenul deraiază seacă apa
în fântână în joacă încep revoluțiile în persia --- moartea e moartă --- după
ritual ---- Dumnezeu nu lucrează
cu cuțitul pe
masă ---- să
mă simt bine în spațiul alb să mă
vindec cu capetele retezate vin toţi copiii și mă numără până la al șaptelea
neam după sărbători eu le ofer flori și mere nu îți ascult romanţele răguşite
(un câine fals e sufletul meu am făcut din miez de pâine sfântă mănăstire)
.
azi pot fi văzut doar
de cei
care nu s-au născut
.
când nu ajungi la mine vrăbiile se aruncă în aer trenul deraiază seacă apa
în fântână în joacă încep revoluțiile în persia --- moartea e moartă --- după
ritual ---- Dumnezeu nu lucrează
cu cuțitul pe
masă ---- să
mă simt bine în spațiul alb să mă
vindec cu capetele retezate vin toţi copiii și mă numără până la al șaptelea
neam după sărbători eu le ofer flori și mere nu îți ascult romanţele răguşite
Vorbesc cu toţi pereţii, iar starea mi-e confuză.
Sunt singur în odaie, rămas fără de muză,
Cu fruntea încruntată şi nu-mi vine să scriu!
De ies până-n grădină şi-acolo e pustiu
Şi îmi sfârşesc cu-o tuse uscată promenada.
Ah, timp de-o săptămână va fi plecată Adda
Pe-un ostrov rupt de lume precum un batiscaf.
Acolo nu e poştă şi nu e telegraf,
Bat vânturi mai tot timpul, iar telefonu-n van e,
Doar Baltica se-aude acolo-n telefoane.
Sunt singur în odaie, rămas fără de muză,
Cu fruntea încruntată şi nu-mi vine să scriu!
De ies până-n grădină şi-acolo e pustiu
Şi îmi sfârşesc cu-o tuse uscată promenada.
Ah, timp de-o săptămână va fi plecată Adda
Pe-un ostrov rupt de lume precum un batiscaf.
Acolo nu e poştă şi nu e telegraf,
Bat vânturi mai tot timpul, iar telefonu-n van e,
Doar Baltica se-aude acolo-n telefoane.
Închipuirea-mi numai dă către tine
fuga.
Eşti în costum de baie, precum purtai la Loka,
Şi stropi săraţi de apă pe coapsă-ţi se preling,
Dar eu nu sunt acolo, piciorul să-ţi ating,
Şi văd în faţă roşu, damblaua parcă-mi vine,
Gândindu-mă că unii se pot uita la tine,
Iar de-aş avea o puşcă, aş face-acum prăpăd
Printre bărbaţii care picioarele îţi văd
Şi cată, cu ochi hulpavi, tot trupul a-ţi culege.
Eşti în costum de baie, precum purtai la Loka,
Şi stropi săraţi de apă pe coapsă-ţi se preling,
Dar eu nu sunt acolo, piciorul să-ţi ating,
Şi văd în faţă roşu, damblaua parcă-mi vine,
Gândindu-mă că unii se pot uita la tine,
Iar de-aş avea o puşcă, aş face-acum prăpăd
Printre bărbaţii care picioarele îţi văd
Şi cată, cu ochi hulpavi, tot trupul a-ţi culege.
Tu-ţi moi picioru-n apă. Nu-i Baltica prea rece?
Sau poate cu picioru-ţi încerci s-o învăpăi?
„E vreme de lectură, nu-i vreme pentru băi!”
Îţi spui ducând o carte la tâmpla ta fierbinte.
Nici Adda cea de carne, nici Adda de cuvinte
Prin camera mea rece nu dau acum ocol.
Întind spre tine mîna şi dau numai de gol
Şi dau doar de-o tăcere care-mi îngheaţă faţa.
Ţi-am aşteptat mesajul ieri toată dimineaţa,
Posomorât şi gata să intru la idei.
L-am aşteptat şi noaptea. Şi m-am culcat la trei.
Citit-am pân’ la patru, am adormit la şase
Şi m-am trezit la şapte. Aveam priviri spăimoase
Şi nu voia să-mi treacă, vai, frica-n niciun fel:
În visul meu visasem, o Adda, că mă-nşeli
Cu toată inocenţa şi cu întreg firescu’
Cu un poet de-acolo, un fel de Cărtărescu.
La opt îmi beam cafeaua. Tu – peste ţări şi mări.
La nouă isprăvisem pachetul de ţigări
Şi, plini de nervi, prin casă umblam încolo-ncoace.
Am cearcăne. Am febră. Tăcerea ta nu-mi place.
Nu-mi place nici poemul. Mai bine-l pun pe foc.
Oare s-o-ntoace Adda /cum spus-a/ la soroc?
Sau poate cu picioru-ţi încerci s-o învăpăi?
„E vreme de lectură, nu-i vreme pentru băi!”
Îţi spui ducând o carte la tâmpla ta fierbinte.
Nici Adda cea de carne, nici Adda de cuvinte
Prin camera mea rece nu dau acum ocol.
Întind spre tine mîna şi dau numai de gol
Şi dau doar de-o tăcere care-mi îngheaţă faţa.
Ţi-am aşteptat mesajul ieri toată dimineaţa,
Posomorât şi gata să intru la idei.
L-am aşteptat şi noaptea. Şi m-am culcat la trei.
Citit-am pân’ la patru, am adormit la şase
Şi m-am trezit la şapte. Aveam priviri spăimoase
Şi nu voia să-mi treacă, vai, frica-n niciun fel:
În visul meu visasem, o Adda, că mă-nşeli
Cu toată inocenţa şi cu întreg firescu’
Cu un poet de-acolo, un fel de Cărtărescu.
La opt îmi beam cafeaua. Tu – peste ţări şi mări.
La nouă isprăvisem pachetul de ţigări
Şi, plini de nervi, prin casă umblam încolo-ncoace.
Am cearcăne. Am febră. Tăcerea ta nu-mi place.
Nu-mi place nici poemul. Mai bine-l pun pe foc.
Oare s-o-ntoace Adda /cum spus-a/ la soroc?
Iubire, facă-se voia....Ta ! - Martika
"Iubire, facă-se voia....Ta !
Nu mă mai pot ascunde, nu mai pot fugi,
ori să-ndur lumina călăuzitoare,
ce-mi dă tăria de a continua lupta.
Nu mă mai pot ascunde, nu mai pot fugi,
ori să-ndur lumina călăuzitoare,
ce-mi dă tăria de a continua lupta.
Iubire, facă-se voia....Ta !
De când Te-am găsit,
viața mea tocmai a început,
și văd toti oamenii într-un întreg,
perfecți și complecși,
nimeni nu-i mai puțin frumos,
sau mai special decât celălalt,
suntem cu toții binecuvântați
și vrednici de-a fi înțeleși.
De când Te-am găsit,
viața mea tocmai a început,
și văd toti oamenii într-un întreg,
perfecți și complecși,
nimeni nu-i mai puțin frumos,
sau mai special decât celălalt,
suntem cu toții binecuvântați
și vrednici de-a fi înțeleși.
Iubire, facă-se voia....Ta !
Iubire, voia Ta este a mea,
și fă-mă să lupt pentru gloria divină.
N-aș putea fi vreodată mai mulțumită -
chiar și când nu există pace în afară,
există tihnă înlăuntrul meu,
și de aceea nu mai alerg (nu mai alerg).
și fă-mă să lupt pentru gloria divină.
N-aș putea fi vreodată mai mulțumită -
chiar și când nu există pace în afară,
există tihnă înlăuntrul meu,
și de aceea nu mai alerg (nu mai alerg).
Iubire, facă-se voia....Ta ! "
Adrian Bucurescu
Apus de Ștefan cel Mare
Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne vinete-i cuprind canavățul.
Iată, o stea, mai albastră ca toate,
stă doar a cădere pe Voronețul.
Străjile-s triste, gravi stau răzeșii,
clericii-ncearcă straie cernite,
hatmanul Arbore palid mângâie
mâna ce-l duse în lupte slăvite.
Murmură Ștefan cum cântă izvorul,
Oana-i alături, chipul răsurii.
Strâns-a la sine domnul poporul.
Freamătă sufletul ca zvonul pădurii:
”Cât IO ȘTEFAN fost-am alesul,
craiul vitejilor și-a toată Moldova,
jertfa-nsoțitu-ne-a toată credința
și sângerie-n cronice slova.
Nu de războaie se sparie gândul.
Lung e pomelnicul celor eroi.
Noi ne petrecem, iată că-i rândul
să luați asupră slava cu voi.
Toți ce ne-am dus veghea-vom cu voi.
Noi vă vom dare dor și putere.
Pentru urmași surâzând să muriți -
doar așa-i inimii dulce durere.”
Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne negre-i cuprind canavățul.
Iată o stea, mai albastră ca toate,
lin zugrăvește-n veci Voronețul.
Că vrut-a Ștefan loc lângă doamna,
Putna - odihna și Bucovina,
codrul și munții, vara și toamna,
unde-ntunericul, unde lumina...
Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne vinete-i cuprind canavățul.
Iată, o stea, mai albastră ca toate,
stă doar a cădere pe Voronețul.
Străjile-s triste, gravi stau răzeșii,
clericii-ncearcă straie cernite,
hatmanul Arbore palid mângâie
mâna ce-l duse în lupte slăvite.
Murmură Ștefan cum cântă izvorul,
Oana-i alături, chipul răsurii.
Strâns-a la sine domnul poporul.
Freamătă sufletul ca zvonul pădurii:
”Cât IO ȘTEFAN fost-am alesul,
craiul vitejilor și-a toată Moldova,
jertfa-nsoțitu-ne-a toată credința
și sângerie-n cronice slova.
Nu de războaie se sparie gândul.
Lung e pomelnicul celor eroi.
Noi ne petrecem, iată că-i rândul
să luați asupră slava cu voi.
Toți ce ne-am dus veghea-vom cu voi.
Noi vă vom dare dor și putere.
Pentru urmași surâzând să muriți -
doar așa-i inimii dulce durere.”
Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne negre-i cuprind canavățul.
Iată o stea, mai albastră ca toate,
lin zugrăvește-n veci Voronețul.
Că vrut-a Ștefan loc lângă doamna,
Putna - odihna și Bucovina,
codrul și munții, vara și toamna,
unde-ntunericul, unde lumina...
Evelyne Croitoru
STARE
Mă-mbracă fericirea,
nu-n rochii de mătasă
ce umplu prin saloane
tomnatice trufii,
ci-n marea tulburare,
cea fără de odihnă
ce arde-n sărbătoarea
din orele târzii.
nu-n rochii de mătasă
ce umplu prin saloane
tomnatice trufii,
ci-n marea tulburare,
cea fără de odihnă
ce arde-n sărbătoarea
din orele târzii.
M-atinge
dezmierdarea;
nu frângerea de trupuri,
ce-n lutul omenirii
odată vor pieri,
ci-nrobitoarea taină animalele cer extinctoare să-şi stingă
durerea
prin pădurile făcute scrum
dezmierdarea;
nu frângerea de trupuri,
ce-n lutul omenirii
odată vor pieri,
ci-nrobitoarea taină animalele cer extinctoare să-şi stingă
durerea
prin pădurile făcute scrum
Ca pe un vin vechi
Bea-ma iubite, incet,
Ca pe un vin vechi
Demult nebaut,
Soarbe-mi aromele
Dulci-amarui
Si canta-mi iubirea in sange,
Ca pe-un descantec
De frumusețe!
Ametitoarea licoare
A trupului meu
Sa te imbete si-apoi,
Sa dansam amandoi
In ritmuri bolnave
Unul de altul!
Lentoarea privirii s-alunece,
S-atinga trupurile arse
De febra iubirii!
Si tu, iubite, bea-ma incet, incet,
Cu ochii, cu mainile, cu gura!
Ca pe un vin vechi
Demult nebaut,
Soarbe-mi aromele
Dulci-amarui
Si canta-mi iubirea in sange,
Ca pe-un descantec
De frumusețe!
Ametitoarea licoare
A trupului meu
Sa te imbete si-apoi,
Sa dansam amandoi
In ritmuri bolnave
Unul de altul!
Lentoarea privirii s-alunece,
S-atinga trupurile arse
De febra iubirii!
Si tu, iubite, bea-ma incet, incet,
Cu ochii, cu mainile, cu gura!
Daniela Achim Harabagiu (Hara Dana)
ROGVAIV~UL RENAŞTERII
Lumini de apă vie, izbandă-ncreştinată-n plai de
conştiinţă,
Aştri violacei, ce-au margarete reînviate forţate fiind să treacă-n nefiinţă,
Firea cea mai înaltă născut~a dar de preţ cu dreaptă ştiinţă,
Ridică spre mântuire munţii şi valurile şlefuite-n penitenţă şi sârguinţă.
Aştri violacei, ce-au margarete reînviate forţate fiind să treacă-n nefiinţă,
Firea cea mai înaltă născut~a dar de preţ cu dreaptă ştiinţă,
Ridică spre mântuire munţii şi valurile şlefuite-n penitenţă şi sârguinţă.
Filon de aur curge în dumnezeiesc potir în care a fost
scăldat,
Un prunc ce-n agonia mamei după 3 nopţi şi zile în viaţa asta s-a aflat,
Înmiresmat travaliu de gingaşe, burgunde orhidee, martiriu-şi dau proriei divine,
La poarta sfinţilor în grabă îngerii au stropit cu frunze de sânger în neştire.
Un prunc ce-n agonia mamei după 3 nopţi şi zile în viaţa asta s-a aflat,
Înmiresmat travaliu de gingaşe, burgunde orhidee, martiriu-şi dau proriei divine,
La poarta sfinţilor în grabă îngerii au stropit cu frunze de sânger în neştire.
Au dat de veste pământenilor cum că Mihail, Gavril nu au
plecat din lume,
Ci dimpotrivă oamenilor căzuţi cu faţa la pământ şi în genunchi li s-au alăturat,
Că le-a venit Mesia în trup de prunc a doua oară pe pământ, o, ce minune,
Să-mpartă dreptatea la săraci, pe lupii cei cu colţi de criţă să-i dea la draci, la sfârtecat.
Ci dimpotrivă oamenilor căzuţi cu faţa la pământ şi în genunchi li s-au alăturat,
Că le-a venit Mesia în trup de prunc a doua oară pe pământ, o, ce minune,
Să-mpartă dreptatea la săraci, pe lupii cei cu colţi de criţă să-i dea la draci, la sfârtecat.
Dumm... dummm.. glasul de tunet al lui Dumnezeu,
Trimis-a solie pe inc-un vlăstar al său, ard câmpurile, oceanele din albii, cu furie zvâcnesc,
Valurile lor cu astronomice-nnaltimi, cu furie catargele corabilor de alte continente îşi izbesc,
Anii de resemnare în care lumea decadenta zăcut-a, răul condus-a pe oameni la un destin din cela mişelesc,
Ard inimile oamenilor, pârjolite de foc, aproape dispărut misterul vieţii ce odat’ creştea în sfânta mireasmă,
Fac râurile să jelească curentă viaţa înrobită, scăldată-n sângele strămoşilor ce au sfârşit grotesc,
E timpul renaşterii, noul născut-îi solia pământenilor prin dumnezeiască ungere,
Anunţă pentru cei plânşi, o viaţă nouă, şi-un trăi împărătesc.
Trimis-a solie pe inc-un vlăstar al său, ard câmpurile, oceanele din albii, cu furie zvâcnesc,
Valurile lor cu astronomice-nnaltimi, cu furie catargele corabilor de alte continente îşi izbesc,
Anii de resemnare în care lumea decadenta zăcut-a, răul condus-a pe oameni la un destin din cela mişelesc,
Ard inimile oamenilor, pârjolite de foc, aproape dispărut misterul vieţii ce odat’ creştea în sfânta mireasmă,
Fac râurile să jelească curentă viaţa înrobită, scăldată-n sângele strămoşilor ce au sfârşit grotesc,
E timpul renaşterii, noul născut-îi solia pământenilor prin dumnezeiască ungere,
Anunţă pentru cei plânşi, o viaţă nouă, şi-un trăi împărătesc.
„Apocalipsa mişeilor a început!”; se-mpart gloatele în
două, albinele adună polenul de pe florile
Din trupuri de om, ce şi-au pierdut copiii ori părinţii, iar acum le duc dorurile,
Viforul scrijeleşte în patimile oamenilor drum către pocăinţă,
Mântuirea prin sacrilegiul inocenţilor demult s-a săvârşit;
Înaripaţi stau sfinţii ce dau din apa vieţii celor ce au mai multă trebuinţă,
Păsări şi animale arse din pârjolul păcatelor de oameni în răi îşi revin.
În voaluri albe, lăptoase ale reînvierii prăpădu-i acoperit, ochii plânşilor râd
Pentru întâia oară, lavele răului-s răcite de bunele fapte ale celor sortiţi spre biruinţă.
Din trupuri de om, ce şi-au pierdut copiii ori părinţii, iar acum le duc dorurile,
Viforul scrijeleşte în patimile oamenilor drum către pocăinţă,
Mântuirea prin sacrilegiul inocenţilor demult s-a săvârşit;
Înaripaţi stau sfinţii ce dau din apa vieţii celor ce au mai multă trebuinţă,
Păsări şi animale arse din pârjolul păcatelor de oameni în răi îşi revin.
În voaluri albe, lăptoase ale reînvierii prăpădu-i acoperit, ochii plânşilor râd
Pentru întâia oară, lavele răului-s răcite de bunele fapte ale celor sortiţi spre biruinţă.
Dumm.. dumm... glasul de tunet al lui Dumnezeu,
Curg ispitele la vale, ca bolovanii din bulgărul scăpat din mâna lui Prometeu,
Crescut-a pruncul într-un an, cât altii-n zece, stropit fiind cu apă vie,
Filonul luminii veşnice ce curge în rogvaiv de curcubeu,
Umple văzduhul de mireasmă de mir şi tămâie, pământul se pregăteşte să renască,
Din cataclisme măturat şi de jăratec pârjolit, pământul se ridică din genunchi,
Căci oamenii l-au despuitat, batjocorit şi exploatat.
Porţile reînvierii sunt larg deschise, morţii cu toţii au inviiat.
Curg ispitele la vale, ca bolovanii din bulgărul scăpat din mâna lui Prometeu,
Crescut-a pruncul într-un an, cât altii-n zece, stropit fiind cu apă vie,
Filonul luminii veşnice ce curge în rogvaiv de curcubeu,
Umple văzduhul de mireasmă de mir şi tămâie, pământul se pregăteşte să renască,
Din cataclisme măturat şi de jăratec pârjolit, pământul se ridică din genunchi,
Căci oamenii l-au despuitat, batjocorit şi exploatat.
Porţile reînvierii sunt larg deschise, morţii cu toţii au inviiat.
Cerul albastru străluce pe boltă, mama, destinul şi l-a
împlinit,
Calm, cald, mândrul ei fiu, Demiurgul, de mână o sălta,
Pe coame de nori, pe frumos bidiviu,
Lumea o-nconjură într-o secundă, întunericul rămas-a doar mic în umbră,
Prunci, mame şi bătrâni veseli saltă în horă, îşi iau în braţe oştenii ce-n luptă,
Pe demonii Apocalipsei i-au învins, în numele lui Dumnezeu.
Calm, cald, mândrul ei fiu, Demiurgul, de mână o sălta,
Pe coame de nori, pe frumos bidiviu,
Lumea o-nconjură într-o secundă, întunericul rămas-a doar mic în umbră,
Prunci, mame şi bătrâni veseli saltă în horă, îşi iau în braţe oştenii ce-n luptă,
Pe demonii Apocalipsei i-au învins, în numele lui Dumnezeu.
Cresc flori de muşcate şi maci pe pământ, mari cât roţile
de care cu roade,
Au lungi tulpine ce-ajung pân' la cer, viu grai cu Domnul oricând pentru-a ţine,
Apa cea vie curge în râuri, fac din oceane rai albăstrit,
Râde pădurea îmbrăcată-n smaralde, munţii îşi scutură cuşme-argintate,
Viaţă nouă mijit-a pe pământ, încuietorile karmice s- au desfăcut.
Au lungi tulpine ce-ajung pân' la cer, viu grai cu Domnul oricând pentru-a ţine,
Apa cea vie curge în râuri, fac din oceane rai albăstrit,
Râde pădurea îmbrăcată-n smaralde, munţii îşi scutură cuşme-argintate,
Viaţă nouă mijit-a pe pământ, încuietorile karmice s- au desfăcut.
LUNA POVEȘTILOR DE IARNĂ
1. Liuba Liubastra
Vin sărbătorile, vin!
Gângave petale de înger rotesc peste lume din cer,
De parcă vestesc dinspre norduri un cor să ne-ncânte cu-n ler...
Sclipiri ca de gheață se-nșiră păienjeniș peste zare,
Molcomul alb se așterne pufos ca o plapumă mare...
Sfioase aripi de toamnă pătrunse-s de al iernii mister,
Din depărtare se-aude un cântec plutind prin eter...
Norii răsună-n colinde, zurgălăi și lerului ler,
În ferestre, florile dalbe țes podoabe de giuvaier...
De sus, dinspre poli, parcă vine alai de-o nespusă mirare,
Câmpia din vale exaltă și tremură în așteptare,
Văzduhul se umple de cântec, pământul - de sărbătoare,
Daruri sub pom ne adună în zâmbete și încântare...
@ Liubastra, pentru *Luna povestilor*
Vin sărbătorile, vin!
Gângave petale de înger rotesc peste lume din cer,
De parcă vestesc dinspre norduri un cor să ne-ncânte cu-n ler...
Sclipiri ca de gheață se-nșiră păienjeniș peste zare,
Molcomul alb se așterne pufos ca o plapumă mare...
Sfioase aripi de toamnă pătrunse-s de al iernii mister,
Din depărtare se-aude un cântec plutind prin eter...
Norii răsună-n colinde, zurgălăi și lerului ler,
În ferestre, florile dalbe țes podoabe de giuvaier...
De sus, dinspre poli, parcă vine alai de-o nespusă mirare,
Câmpia din vale exaltă și tremură în așteptare,
Văzduhul se umple de cântec, pământul - de sărbătoare,
Daruri sub pom ne adună în zâmbete și încântare...
@ Liubastra, pentru *Luna povestilor*
2. Malina Stefan se simte
binecuvântată.
Capra mea e din Bacău!
Am zis Bacău? Mă scuzați, așa cântă Sofia Vicoveanca și cu Ștefan Bănică Junior.:)
Capra mea-i dintr-un sat din frumoasa Bucovina pentru că acolo s-au născut și au crescut părinții mei și pentru că acolo am copilărit și eu, la mămuca și neniucul din Vovon, bunicii din partea mamei.
Poate veți zice că am început să scriu prea devreme despre sărbătorile de iarnă, dar știți ceva?
Eu am avut o fosta colega atât de pasionată de Crăciun, încât, încă de prin martie, ne spunea la începutul fiecărei săptămâni câte săptămâni mai sunt până vine iar Crăciunul!
Și în plus, zilele acestea, ducându-mă eu prin magazine la cumpărături, am văzut peste tot decorațiuni pentru sărbători.
La început, mi-am zis că e prea devreme, dar deja ne apropiem de finalul lui noiembrie. Și apoi, motivele de bucurie nu ar trebui amânate, nu-i așa?
Acum, avem parte de sărbători moderne cu tot ce ne trebuie și poate chiar ce ne prisosește. Imi place mult și acum, mai exact :
Îmi place momentul în care se aprind prima dată luminile în oraș, îmi plac prima zăpadă și agitația sărbătorilor, dar nu pot să nu-mi amintesc cu drag de farmecul sărbătorilor de iarnă din Bucovina bunicilor.
Norocul meu este că bunicii aveau o familie numeroasă și extrem de călduroasă. Acolo mă simțeam chiar ca în "sânul lui Avraam", fiind și preferata bunicii.
Pentru toată lumea (sau cel puțin pentru marea majoritate) sărbătorile sunt magice și reprezintă reîntâlnirea cu familia, cu liniștea și copilăria.
Dar parcă acolo, pe vremea când iernile erau ierni și nimeni nu se mai speria de prognoza meteo, era ceva ... altceva.
Era ceva din atmosfera de poveste de la hanul Ancutei al lui Sadoveanu ... pe cuvânt de moldoveancă!
Pe mine mă fascinau pregătirile pentru Sfintele Sărbători, exact așa cum pasionaților de munte le plac urcușul muntelui, drumul, cărarea, nu doar vârful, destinația.
Mai întâi, bunicii țineau cu sfințenie tot postul. Noi, copiii, mai mâncam și de frupt, mai ales că pentru noi laptele cu mămăligă la ceaun era mâncarea preferată, dar și cea de bază. Nu ascund faptul că acesta este felul meu preferat de mâncare, deși am călătorit prin mai multe țări vestite pentru arta lor culinară.
Cum era de sărbători?
Era frumos,
Era alb,
Era zăpada de cel puțin 1 metru,
Erau sânii multe pe drum,
Mergem să colindăm și să urăm
pe la casele vecinilor
Și ne bucuram de traista plină
cu mere si colaci!
Bunica și mătușile pregăteau de toate,
doar știți cât de bune pot fi
bucatele din Bucovina:
Tot felul de preparare
din carne de porc,
cozonaci, prăjituri nucă
și alte "scofeturi",
cum ar zice
Mămuca.
Și erau și obiceiuri:
Jocul caprei, ursului,
Steaua, Plugusorul etc.
Încă îmi mai amintesc refrenul
"Capra mea din Spania
Te-am adus cu Sania!"
Unul dintre unchii mei era printre flăcăii satului care umblau cu jocul caprei.
Capra lui era plină de oglinzi și de culoare și nu avea cum să nu mă fascineze pe mine, copilul de atunci și de acum ...
Asteptam cu nerăbdare să vină cei mari la poarta și să facă jocul Caprei și al Ursului.
Când începea jocul ursului, era ca un ritual magic toată povestea care se desfășura sub ochii privitorilor.
Pe de o parte, urșii și celelalte personaje mă înspăimântau prin costume, dar pe de altă parte, mă atrăgeau prin spectacol.
De fapt, cred că acesta era și rolul măștilor și mascatilor : să alunge Răul, astfel încât Anul Nou să înceapă cu bine!
Si jocul acela magic se desfășoară peste zăpada menită să ne spele de păcate.
Iubirea, încrederea, familia, comunitatea contau "in illo tempore".
Anul acesta, cea mai mare dorință de Crăciun este să ajung iar în satul și în casă bunicilor, unde mă așteaptă neniucul și unchiul, mătușă, verișorii.
Mămuca nu mă mai așteaptă lângă sobă, invartind faină de păpușoi în mămăligă ... Ea ne zâmbești fericită din Ceruri, bucuroasă că nu a trăit în zadar pe pământ.
Cumva, eu sunt mărturia vie a ei și a timpurilor în care a trăit pentru că în fiecare seară la somn îmi spunea povesti, poezii și rugăciuni.
De la ea am moștenit atât mândria tipic bucovineasca, cât si respectul pentru aceasta zonă a țării.
Și da, prin sângele meu curge și sângele mămucai și a lui Ștefan cel Mare, dar și a lui Eminescu și a lui Creangă!
Vă îmbrățișez cu drag pe toți și vă doresc sărbători pe placul sufletului!
Cu drag,
Mălina din Bucovina
Capra mea e din Bacău!
Am zis Bacău? Mă scuzați, așa cântă Sofia Vicoveanca și cu Ștefan Bănică Junior.
:)Capra mea-i dintr-un sat din frumoasa Bucovina pentru că acolo s-au născut și au crescut părinții mei și pentru că acolo am copilărit și eu, la mămuca și neniucul din Vovon, bunicii din partea mamei.
Poate veți zice că am început să scriu prea devreme despre sărbătorile de iarnă, dar știți ceva?
Eu am avut o fosta colega atât de pasionată de Crăciun, încât, încă de prin martie, ne spunea la începutul fiecărei săptămâni câte săptămâni mai sunt până vine iar Crăciunul!
Și în plus, zilele acestea, ducându-mă eu prin magazine la cumpărături, am văzut peste tot decorațiuni pentru sărbători.
La început, mi-am zis că e prea devreme, dar deja ne apropiem de finalul lui noiembrie. Și apoi, motivele de bucurie nu ar trebui amânate, nu-i așa?
Acum, avem parte de sărbători moderne cu tot ce ne trebuie și poate chiar ce ne prisosește. Imi place mult și acum, mai exact :
Îmi place momentul în care se aprind prima dată luminile în oraș, îmi plac prima zăpadă și agitația sărbătorilor, dar nu pot să nu-mi amintesc cu drag de farmecul sărbătorilor de iarnă din Bucovina bunicilor.
Norocul meu este că bunicii aveau o familie numeroasă și extrem de călduroasă. Acolo mă simțeam chiar ca în "sânul lui Avraam", fiind și preferata bunicii.
Pentru toată lumea (sau cel puțin pentru marea majoritate) sărbătorile sunt magice și reprezintă reîntâlnirea cu familia, cu liniștea și copilăria.
Dar parcă acolo, pe vremea când iernile erau ierni și nimeni nu se mai speria de prognoza meteo, era ceva ... altceva.
Era ceva din atmosfera de poveste de la hanul Ancutei al lui Sadoveanu ... pe cuvânt de moldoveancă!
Pe mine mă fascinau pregătirile pentru Sfintele Sărbători, exact așa cum pasionaților de munte le plac urcușul muntelui, drumul, cărarea, nu doar vârful, destinația.
Mai întâi, bunicii țineau cu sfințenie tot postul. Noi, copiii, mai mâncam și de frupt, mai ales că pentru noi laptele cu mămăligă la ceaun era mâncarea preferată, dar și cea de bază. Nu ascund faptul că acesta este felul meu preferat de mâncare, deși am călătorit prin mai multe țări vestite pentru arta lor culinară.
Cum era de sărbători?
Era frumos,
Era alb,
Era zăpada de cel puțin 1 metru,
Erau sânii multe pe drum,
Mergem să colindăm și să urăm
pe la casele vecinilor
Și ne bucuram de traista plină
cu mere si colaci!
Bunica și mătușile pregăteau de toate,
doar știți cât de bune pot fi
bucatele din Bucovina:
Tot felul de preparare
din carne de porc,
cozonaci, prăjituri nucă
și alte "scofeturi",
cum ar zice
Mămuca.
Și erau și obiceiuri:
Jocul caprei, ursului,
Steaua, Plugusorul etc.
Încă îmi mai amintesc refrenul
"Capra mea din Spania
Te-am adus cu Sania!"
Unul dintre unchii mei era printre flăcăii satului care umblau cu jocul caprei.
Capra lui era plină de oglinzi și de culoare și nu avea cum să nu mă fascineze pe mine, copilul de atunci și de acum ...
Asteptam cu nerăbdare să vină cei mari la poarta și să facă jocul Caprei și al Ursului.
Când începea jocul ursului, era ca un ritual magic toată povestea care se desfășura sub ochii privitorilor.
Pe de o parte, urșii și celelalte personaje mă înspăimântau prin costume, dar pe de altă parte, mă atrăgeau prin spectacol.
De fapt, cred că acesta era și rolul măștilor și mascatilor : să alunge Răul, astfel încât Anul Nou să înceapă cu bine!
Si jocul acela magic se desfășoară peste zăpada menită să ne spele de păcate.
Iubirea, încrederea, familia, comunitatea contau "in illo tempore".
Anul acesta, cea mai mare dorință de Crăciun este să ajung iar în satul și în casă bunicilor, unde mă așteaptă neniucul și unchiul, mătușă, verișorii.
Mămuca nu mă mai așteaptă lângă sobă, invartind faină de păpușoi în mămăligă ... Ea ne zâmbești fericită din Ceruri, bucuroasă că nu a trăit în zadar pe pământ.
Cumva, eu sunt mărturia vie a ei și a timpurilor în care a trăit pentru că în fiecare seară la somn îmi spunea povesti, poezii și rugăciuni.
De la ea am moștenit atât mândria tipic bucovineasca, cât si respectul pentru aceasta zonă a țării.
Și da, prin sângele meu curge și sângele mămucai și a lui Ștefan cel Mare, dar și a lui Eminescu și a lui Creangă!
Vă îmbrățișez cu drag pe toți și vă doresc sărbători pe placul sufletului!
Cu drag,
Mălina din Bucovina
3. Ana Ardeleanu
Vine lupoaica
Mirosind a iarnă şi a lumânare de nea,
Cu lacrimile suflecate până la brâu
Topindu-se la prima atingere.
Tu o păzeşti de acele curcubeie
Care au pândit-o, încă de la începutul verii,
Nu poţi permite una ca asta.
Orice om are steaua lui
Iar tu, împreună cu steaua ta,
Te dezmierzi prin zăpadă
Fără a rupe scrisoarea primită,
Sub semnătură şi pecete imperială,
De la Crăiasa Iernii.
Drumul tău îţi caută culoarea
Nu contează care, dar să fie albă,
Delicat de albastră, iar pe crestele munţilor
Cu puţin auriu.
Aici să se termine povestea
Iar, la sfârşit, lumea să respecte povestitorul,
Aşa cum stă sprijinit de tulpina unui brad înalt,
Cât soarele în miez de zi.
Zi-le tu, mai departe,
Cu un colind păstrat în traista gândului,
În care vor avea suficient loc
Şi colacii rumeni
Abia ieşiţi pe poarta largă
A unui sat întreg de gospodine-zâne
Păzit de lupoaica primilor fulgi.
Vine lupoaica
Mirosind a iarnă şi a lumânare de nea,
Cu lacrimile suflecate până la brâu
Topindu-se la prima atingere.
Tu o păzeşti de acele curcubeie
Care au pândit-o, încă de la începutul verii,
Nu poţi permite una ca asta.
Orice om are steaua lui
Iar tu, împreună cu steaua ta,
Te dezmierzi prin zăpadă
Fără a rupe scrisoarea primită,
Sub semnătură şi pecete imperială,
De la Crăiasa Iernii.
Drumul tău îţi caută culoarea
Nu contează care, dar să fie albă,
Delicat de albastră, iar pe crestele munţilor
Cu puţin auriu.
Aici să se termine povestea
Iar, la sfârşit, lumea să respecte povestitorul,
Aşa cum stă sprijinit de tulpina unui brad înalt,
Cât soarele în miez de zi.
Zi-le tu, mai departe,
Cu un colind păstrat în traista gândului,
În care vor avea suficient loc
Şi colacii rumeni
Abia ieşiţi pe poarta largă
A unui sat întreg de gospodine-zâne
Păzit de lupoaica primilor fulgi.
4. Mariana Enea
LUNA POVEȘTILOR DE SĂRBĂTORI...
LUNA POVEȘTILOR DE SĂRBĂTORI...
Lumina iernii
Viscolul pătrunde printre case
culoarea e albă, năucitoare
spectacol dă natura astăzi
copacii își plâng durerea de spate.
Fluieră vântul de bucurie
pădurea se frământă
nimfe albe dansează
acoperă urmele lăsate de tine.
Băncile din parc stau stinghere
le mângâie fulgii obraznici
apar steluțele serii
albul prinde culoare în palme.
E liniște, se scutură norii
peste tot e lumină, poveste.
Viscolul pătrunde printre case
culoarea e albă, năucitoare
spectacol dă natura astăzi
copacii își plâng durerea de spate.
Fluieră vântul de bucurie
pădurea se frământă
nimfe albe dansează
acoperă urmele lăsate de tine.
Băncile din parc stau stinghere
le mângâie fulgii obraznici
apar steluțele serii
albul prinde culoare în palme.
E liniște, se scutură norii
peste tot e lumină, poveste.
Mihai
Eminescu
LUCEAFĂRUL
................................
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
SCRISOAREA
I
Pe cînd
luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o
clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput,
pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe cînd
totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Cînd nu
s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Cînd
pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu
prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a
fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci
era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar
nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra
celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în
sine împăcată stăpînea eterna pace!...
Dar
deodat-un punct se mişcă... cel întîi şi singur. Iată-l
Cum din
chaos face mumă, iară el devine Tatăl...
Punctu-acela
de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E
stăpînul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci
negura eternă se desface în făşii,
De
atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De
atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din
sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în
roiuri luminoase izvorînd din infinit,
Sunt
atrase în viaţă de un dor nemărginit.
...................................................................
În
prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o
clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele,
ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş
Cum
se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum
planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl rebeli prin spaţ
Ei, din
frînele luminii şi a soarelui scăpaţi;
Iar
catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit,
Ca şi
frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul
mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci
nimic nu se întîmplă în întinderea pustie,
Şi în
noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în
sine împăcată reîncep-eterna pace...
RUGĂCIUNEA
UNUI DAC
Pe cînd
nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici
sîmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era
azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci
unul erau toate şi totul era una;
Pe cînd
pămîntul, ceriul, văzduhul, lumea toată
Erau
din rîndul celor ce n-au fost niciodată -
Pe-atunci
erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi:
Au
cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?
El
singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din
noian de ape puteri au dat scînteii,
El
zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El
este-al omenirii izvor de mîntuire:
Sus
inimile voastre! Cîntare aduceţi-i,
El este
moartea morţii şi învierea vieţii!
STRIGOII
............................................................
- Din
inimă-i pămîntul la morţi să deie viaţă, -
În
ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină,
A
părului lucire s-o deie luna plină,
Iar duh
dă-i tu, Zamolxe, sămînţă de lumină,
Din
duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă.
Stihii
a lumei patru, supuse lui Arald,
Străbateţi
voi pămîntul şi a lui măruntaie,
Faceţi
din piatră aur şi din îngheţ văpaie,
Să-nchege
apa-n sînge, din pietre foc să saie,
Dar
inima-i fecioară hrăniţi cu sînge cald.
MEMENTO
MORI
..................................
De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări îmflată,
Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată,
Ar fi curs în văi eterne, lin şi-ncet ar fi căzut...
Caravane de sori regii, cârduri lungi de blonde lune
Şi popoarele de stele, universu-n rugăciune,
În migraţie eternă de demult s-ar fi pierdut.
Şi în urmă-le-o vecie din nălţimi abia-văzute
Şi din sure văi de haos colonii de lumi pierdute
Ar fi izvorât în râuri într-un spaţ despopulat;
Dar şi ele-atrase tainic ca de-o magică durere
Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere
S-ar fi dus. Nimic în urmă ¬ nici un atom luminat.
Dar el o zvârli în mare... Şi d-eterna-i murmuire
O urmă ademenită toat-a Greciei gândire,
Împlând halele oceanici cu cântările-i de amar.
De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere,
În imagini de talazuri, cânt-a Greciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii-i mângâie-n zădar...
Dar mai ştii?... N-auzim noaptea armonia din pleiade?
Ştim de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimţite cade?
Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult.
Nu simţim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană?
Poate-urmează-a arfe'-antice suspinare-aeriană,
Poate că în văi de haos ne-am pierdut demult... demult
....................................................................................
Şi când steaua se înalţă de pe fruntea lui de rege,
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.
ODIN ŞI
POETUL
..............................
Cine-ar fi ştiut
Că-n fundul mării tu trăieşti, copilă,
Ca un mărgăritar, topit din visul
Mării întregi,
Şi nu te temi că aurul din plete-ţi
Se va topi în stele – şi că păru-ţi
Amestecat cu ele-ar străluci
În noaptea-albastră a acestei lumi;
Şi nu te temi că glasul tău
Va-ndulci vecinicia cea amară
A mării!
ARCHAEUS
…În fiece om se-ncearcă spiritul
Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă rază din aceeaşi apă,
oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămâne-n drum, drept că în mod foarte
deosebit ici ca rege, colo ca cerşetor. Dar ce-i şi ajută coaja cariului
care-a-ncremenit în lemnul vieţii? Asaltul e tinereţea, rămânerea-n drum ―
decepţiunea, recăderea animalului păţit ― bătrâneţea şi moartea. Oamenii sunt
probleme ce şi le pune spiritul universului, vieţile lor ― încercări de
dezlegare. Chinul îndelungat, vecinica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu
aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase ?
SĂRMANUL DIONIS
...Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte
stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi
dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate
miile de stele ale cerului, fiecare ― o lume, fiecare cu ţări şi popoare,
fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea ― un univers într-o picătură
trecătoare. Ce adânc e evreul acesta" ! ― gândi el în sine despre dascălul
Ruben.
Fragmentarium,
în M.
Eminescu, Opere, XV, EAR, 1993...Dumnezeu e un atom, un punct matematic,
punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui
organismul de legi, sistema cosmică (p.27)... Crucea bizantină e ca un fulg de
zăpadă, mic reprezentant al universului(338)... Dumnezeul păcii şi al luminii!! / Acel Michel Angelo al
universului, care nu domul sfântului Petru = bolta cerului a încordat-o
puternic deasupra noastră, numită foarte semnificativ tărie (347)... Sfârşitul lumii după legendele sârbeşti. Când va
înceta patnum potestas (idee tracică)
(348)... Rigveda, X. 121...wer ist
der Gott dem wir das Opfer bringen? (701)... Die AmerikanischeDichtung... Als Kamadewa kam (704)...
Cosmologia
eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda,
şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide
Apokalipsa indiană, 9 vol.; Indoeminescology;
The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în
faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha
(titlu preluat şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff
(1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau
nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa
arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de
marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ
(Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie,
transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală,
Weltinsenraum (Rilke), www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu
(1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le
Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui
Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat - în anii ’50, din nou în anii ’90,
nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor,
chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o
cosmoeminescologie
(Antropo)izvorul Eminescu plângându-şi dacic naşterea
(Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se resanscritizează ubicuu prin
traducătoare, Amita Bhose în Bucureşti/Calcutta, Urmila Rani Trikha în Delhi
Mureşan Eminescu:
... venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a
părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi
pentru voi, are oasele mai de diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor
viersuire, ne auzim şi noi, nume dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi
poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un
tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să le semnalizăm o
invitaţie şi ei să reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind
sacraţi de sus în jos, aristocratic, în nume andreian...
Ficţiunea critică va continua, probabil, cu:
Vinod
Seth
EMINESCU,
A FOLKLORE
They
call Eminescu a poet, a gem
I
always called him a diamond
I
called him folk-lore
He,
whom we call Eminescu
Hardly
separated from the air anywhere
A poet
called him a tree, an echo
But he
a is as clear as stones in the brook
Is a
smoothened dazzling diamond
Never
from mountain poetry is torn
Eyes of
his Brancusi bird
Fly
high to sit by his bust
Ion
Mândrescu, the artist of skill
Takes
away poetry from his crust
And
hangs on him the diamond bullets
To let
him be the martyr in revolution
Poet he
was, but poets don’t die
Eminescu
was the folklore of revolutions
He hung
poetry like muslin cloths
On his
face a smile in store
Folklore
made Eminescu and Eminescu made flolklore
A
Hindi, Sanskrit base as before
Eminescu
took a round of whole this globe
Poetry
beheads him, gives him folklore
Eminescu
sings an epic tune to us
Eminescu
we hear on telecom
Then we
ask him May we come in?
Eminescu
says Yes, if you glass cut the rocks
În Chandogya
Upanishad,
prinşi de moarte în jertfe, zeii sau smuls din
riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru sunetul mistic aum... udgitha
este aum...soarele e ca udgitha...pământul este rik şi focul este
saman...spaţiul este rik aerul este saman... cerul este rik soarele saman...
albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea negrul
shyamasundara... rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul suflării... rik
este temeiul ochiului sama este sufletul atman... rik este temeiul urechii şi
sama este al minţii...
Începutul
rigvedic
al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în
sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig
Veda 10.129)... Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)...La-nceput pe
când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)... adau sampurnasunye na hi kimapi
yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)... Pranihina,
sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)...
Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)... Jadon thakian nal
main (punjabi, Gurbhagat Singh)...
Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)... Mudhan Mudhalil,
Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil,
P. Balasubramanian).
Kalidasa
MEGHADUTA/NORUL VESTITOR
.......................................................................
fum apă
rază în împreunare ce altceva e un nor
vezi
vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile
uitânde
acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă
kama
orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort
salţi
dintre faste neguri de hula maghonei serv augur
chipuri
ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale
soarta
zvârlindu-mă în depărtare de draga-mi ţie mă plec
ţie nor
harnic har revărsându-mi peste nimicnicie
nour
cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor de suflet pe sus
domn
dhanapati mă înstrăină strigă-mi dragei răspunsul
du-te
ca vântul în alba alaka palatul aurului
hara-n
grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet
Shankaracharya
SUNDARYALAHARI/FRUMOASA
UNDUIRE
...........................................................................
Shiva
Shakti una de nu-s cu puterea cel augural
Nu
poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate
Şi cum
fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă
Tu
venerată de zeităţile facerii distrugerii şi proteguirii
Dintr-un
fir de praf de la picioarele tale făcătorul
Creează
lumi într-una proteguitorul le poartă cu o
Mie de
capete distrugătorul le preface în scrum
Spre a
împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă
Jayadeva
GITAGOVINDA/CÂNTECUL
VĂCARULUI
..........................................................................
sri
jayadeva poetul vă dăruie măiastră
bunăvestire
bucurându-vă vieţile
keshava
întrupat în zece trupuri salve domn lumii hare
vdele
ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat
pe
demon l-ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya ai dezarmat
pe
paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai răspândit
hoarde
ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece trupuri creat
Snorri
Sturluson
EDDA
Voluspo
Profeţia bătrânei înţelepte
.......................................
Auzi-mă
dintre sfintele neamuri
Ale
fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;
Rogu-te,
xOthin, tată Val-d-ucişilor,
Ascultă-mi
băsmuirea celor vechi.
Îmi mai
aduc aminte uriaşii
Hrănindu-mă
în zilele tot duse;
Ştiu
nouă lumi, nouă în arborele
Tare de
rădăcini pe sub lut.
Demultul
era când Ymir trăia;
Nici
mări nici reci unde, nisip nu era;
Pământul
nu era, nu cerul deasupra,
Ci
genunea Ginnunga, iarbă neunde.
Fiii
lui Bur urcară şesul tărâm,
Acolo
fortăreaţa Mithgart nălţară;
Soarele
sudic pietrele încălzi
Şi glia
o înverzi, o înierbi.
Soarele,
soră lunii, din miazăzi
Mâna
dreaptă lăsă pe osia cerului;
Nu ştia
casa unde-i va fi,
Luna
firea nu şi-o cunoştea,
Stelele locul nu şi-l aflaseră.
Atunci
se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc
în jilţurile lor;
Botezară
amiaza, amurgul,
Dimineaţa
şi luna cea scăzând,
Noaptea
şi seara, anii de numărat.
La
Ithavoll veniră tarii zei
Clădiră
nalte-altare, temple,
Croiră
foale, arămi forjară,
Mşeteriră
scripeţi, scule fasonară.
............................................................
Acum
văd pământul din nou
Creşte
verde tot din unde iar;
Cascade
cad şi vultur zboară
Şi
prinde peşte pe sub stânci.
Zeii
din Ithavoll se strâng preună,
Vorbesc
de încercuitorul terrei,
În
minte cheamă trecutul măreţ,
Vechi
rune-ale Domnului Zeilor.
În rară
frumuseţe iară
Table
de aur se nalţă din iarbă,
Ce zeii
le-avură în zile duse,
............................
Nesemănate
câmpuri dau rod copt,
De
bine-s boli, iar Baldr se întoarce;
Baldr
şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,
Şi
tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?
Ca
soarele mai drag văd domul
Cu aur
coperit, pe Gimle stând;
Domnii
dreptăţii locuiască-l
Şi
fericire-n veci să aibă.
Suie să
ţină întreaga putere
Atotputernic
domn stăpân a toate
........................................
........................................
Din jos
balaur negru se iveşte,
Nithogg
zburând din Nithafjoll;
Trupuri
de oameni duce pe aripi
Şarpele:
dar acum şi eu apun.
Mihai
Eminescu
LUCEAFĂRUL/DIVYAGRAHA
În
sanscrită de Urmila Rani Trikha
Şukrăgrăhă
urrăiati
Vişalăpăkşabhiam
svargăm
Ănăntăvaiumargenă
Gachhanvrihădakarăhă
săn
Akaşănăkşătrahă
tăsiă
Upări
nakşătrahă nicaihi
Akaşăhinăjiotihi
Teşăm
mădhie vicărăti
Ăsătopătiakaiam
săhă
Găcchăn
paşiati păritahă
Iugăprathămădivăse
Ivă
jiotimudrikam că.
Udgămăsthanat
jaiăte
Prătarităhă
prăsărăti
Prălăiătarangămădhie
Kamăbhăvenă
preritahă.
Simăvininăpradeşăhă
Netrabhaiam
nă drşiate
Udbhăvitum
viceştăte
Iătră kalo
sătaccă.
George Anca
LUMILE EMINESCIENE ALE LUI MIRCEA
ELIADE
ŞI D. H. LAWRENCE. LUCEAFĂRUL
George Anca
Titlul
prezentării de faţă a venit, din Washington, ca răspuns la invitaţia d-rei
Chiorean de a participa la simpozionul de la Târgu-Mureş, în continuitate,
cumva, cu altă abordare – „Recunoaştere-abhijnana de la Kalidasa la Mircea
Eliade şi Paul Ricoeur”, la Politehnica bucureşteană, şi poemul „Cenuşa lui
Eliade”. N-ar fi trebuit, poate, să-l luăm în serios, aşa, pe e-mail, în
virtual, când a vorbi despre Eminescu şi Eliade a devenit, fie un atentat în
gol global, fie riscul jenării eminescologiei-eliadologiei de monopol ori
paranoic eradicate/individualizate. Vagul
(fuzzy?) „lumilor” s-ar putea demetaforiza cu extrase din cei doi, plus
– de unde până unde – D. H. Lawrence (ce „obiectivare”...) Nici metodă, nici
bibliografie, mai degrabă o lectură, pe căutate, în pofida biblitecilor
alb-negru scrise „despre”. Este, într-adevăr, vorba de lectura longitudinală a
autorilor din titlu, separat şi împreună, contrapunct al „lumilor” devorându-se
halucinatoriu – Bucureşti, India, Mexic -, exemplificabil, aici, prin mitul
luceafărului.
Am
cititi din cărţile româneşti ale lui Eliade, ca instrument de călătorie
spirituală şi drumologică, înainte de a pleca în India, în 1977, unde, aproape
detaşat (fanatic), am căutat după titlurile (ştiinţifice) existente în
biblioteca Universităţii din Delhi, pe care le-am completat cu altele, mai
recente, trimise de autor, împreună şi cu scrisori. Am împărtăşit tăcerea
locală asupra mitului „Maytreyi”, de legionari nu se vorbea (înainte de 1989;
comparaţia făcută într-un articol ce avea să se numere printre cele de pe rug,
între Mahatma Gandhi şi Corneliu Zelea
Codreanu ar fi putut cel mult intra în capitolul „Gandhi în România”, necum la
„antisemitismul lui...”) Avansând, în echipă cu profesori şi scriitori indieni,
spre ceea ce am numit indoeminescologie, l-am întrebat în ignoranţa mea
(indusă, totuşi, de regimul de acasă) pe autorul Domnişoarei Christina : în ce relaţie se află cu Eminescu, adică,
insinuând, aceasta ar fi puţin cunoscută. Reluând acum, în căutarea lui
Eminescu, romane şi articole de Eliade (ordinea extensivă a lecturilor în
India, pe subiectul prezent, a fost, ciudat: Eminescu, Lawrence, Eliade, ca şi
cum cel din urmă era ştiut, dacă nu chiar familiar, graţie şi relaţiei
epistolare). Alegerea lui Lawrence, în 1982, când revenisem ca profesor
visiting la Delhi, nu mi-am explicat-o până azi, atrăgătoare fiind existenţa,
la îndemână, a operelor complete (Cambridge), amintirea întâlnirilor în
traducere de-a lungul timpului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu