NE RĂZGÂNDIM

Dimitrie Grama – George Anca – Liliana Popa – Ilinca Tomoroveanu -Traian Băsescu – Șerban Foarță – Jean Cocteau – G. Călinescu – Corina Dașoveanu – Mihaela Borzea – Viorel Birtu Pirianu – Paul Spirescu – George Nina Elian – Florin Vasilescu – Lora Levițchi

 Dimitrie  Grama

BIBLIOTECA CERULUI

Dintr-un cer prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.  

- Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere...  

Un colţ de stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo, Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.  

Calci greu în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu, „Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!  

... Şi am ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi ăla să vorbească!  

Acum e linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă. Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti, împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?  

Şi ea, Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate? Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele...  

Cerul s-a ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare mort? Mort pentru prima oară!?  

HAVEN LIBRARY  

Endless wet messages fall from a collapsed sky, a living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I wear, dripping wet, and puddles in the way are libraries of heaven. Anyone can read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels, wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw time, gnaw eternity, turning everything into what we are.  

- Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence ...  

A street corner, a boulevard, which I am obliged to conquer it, toramble through, although it is completely empty, completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily, and which step I am increasingly convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.  

You walk hard in living water, walk heaven, walk immortality step and therefore do not know, do not understand! - And again, unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you "Silence" are you "Fear"? Or shut up! For ever shut up!  

... And I got there were both boulevard and rain suddenly ended in a railing high of a limp and a half. Bending a bit forward, I can see very clearly the fire that warms the Earth, fire feared by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth, may I return by hand with Atlas? And once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by light of depths and saved ? No, do not answer you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy and speak!  

Now it is full silence. A kind of death with wide eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death? With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper attracts us like a magnet and sends us into dying? Or maybe really it is no-dying, or sends us into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must be dead really to understand its mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will understand you!?  

And she, the Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand and move us to the other side? Then disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than everyday life ...  

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach me. It's quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?  

---------------------  

Dimitrie GRAMA  

Gibraltar, septembrie 2018  

George ANCA  

Bucharest, October 2018  

George Anca

NE  RĂZGÂNDIM 

         Ne răzgândim, asta e calitatea noastră. Pe 6 noiembrie, că pe 28 octombrie e meciul ăla cu Albania. Zarafu e cu chestia asta, ăla de 76 de ani. Ionescu-Gâgă zice că a fost coleg cu mine, ca să pară mai tânăr, Gâgă nu îmbătrâneşte, domnule. După filmul moscovit, că Alexandra, nu Nana, mai era una cu aceelaşi nume, da' mai mică, e, când ea nici nu se născuse, mie-mi ziceaţi de trei ani Nana, cum îşi permite ea să-şi zică tot Nana. Tocmai, pe mine nu vă certaseţi. Care parcă nu te-ai certa pe nimic. Mă, tu nu cumva-mi spui că sunt bune (scrierile) pentru că-mi eşti tată. Deh, am scăldat-o, poate fi şi bucuria de tată văzând că scrii cu talent, nu ştiu ce ţi-am spus, aşteptam tramvaiul şi gata, cum şi acum abia îmi dau seama de plopi, mai mult salcia. Altfel, bună parte din privire, când scriu la jurnal, vorba ta, în bucătărie. Codiţele de negresă ce ţi le-a mai acceptat maică-ta, pe neseducţie, ce ultragiată de scandalul Măriucăi către maică-sa, ba că n-o mai primeşte pe aici. În butelca verde, apă o fi, magiunul, scrumiera, pachetul de Bucegi, două miele ţucăre în faianţă, pungă agenduţa, farfurioara sub furculiţă, bricheta, anafura dispare mestecată.

         Pierdere de condei. Prietenul Danei, dus, şi ea, oceni priatno. Soare de leşin, ce-oi fi cântând la cor, de bizantin, oh, Platon-Kant, şi înapoi la Noica, ăia (care?) crapă. Unde mi-o fi tunica, să nu trezesc câinele, fac frigul încă. Vise masacrante, nu ne putem fi visele, îi spusesem tremurânde-i văduve (referatul de propmovare pe o „muncă care”, ce dracu, „activitate care”, a evita cacofonia, semnez eu, nimic, ciorna nu-mi aparţinuse, frumoasă doamnă, dispăruse propunătoarea ca la iubire, păreri de rău în despărţire, disparităţi de stagii).

         Poate unde-o fi vorbit cu nea Romică, mă sună, şi-a schimbat numărul, să nu-l mai dau la nimeni, e oarecum secret, ce face Creangă, vrea să se întoarcă, mi-a spus soră-mea, de, nu mai e inginer, l-ar ţine taică-meu şi ani pe miere ischiemică. Mai sunaţi şi voi la tataia. Ăştia citesc numai decesele, ce mulţi de la politehnică, şi scriitorii. S-ar alege praful de caietele mele, bibelourile tale le-am vinde, fie-mea şi al ei s-ar încălzi prea puţin arzând manuscrisele, şi nici pe ziua înmormântării nu s-ar prinde un loc la vedere-mi, aşa că du-te, moarte, de la mine.

         L'argent ou le sex. Câte absenţe, femeia. Etrange et tragique. Rapid în debit. La comunaute singalese. P-acolo tigri. Vous etes directeur de l'organisation. Consiliul de război, ziaristul ascuns sub masă. Cette catastrophe. Fără de-astea. Nu i-am auzit vocea. Krapp. Flutură pleoapele plopului umbră galactică. Nu strănuta. Pleoapă umflată. Suisse. Mda. L'alimentation. Pe invers. Tu eşti un intelectual – jumătate, trei sferturi de gură, cât o fi, echipă, să gândim împreună, cu pantomimă dezexperantă. Pocnet la trecut. Inferiorităţi gălăgioase. Des predateurs qui s'attaquent. Rămaşi ai nimănui. Assez miserbiliste. Meritocraţia mediocrităţii. Crude mirări. Linişte-n trompete. Citesc şi eu buletinele, când sunt trei exemplare.

         Paginile difereau la compoziţie. Era India. De ce-mi fac din viaţă uitarea ei? 43 ans, mais c'est de la jeuneusse. Pax muzical, vârf de hazard, lucrul frumosului şi alte nesfârşiri, pulsaţiile divinităţii, fractala dominantă. Soare răsărind la gândul modestiei ghazalice, soare nerăsărind la modestia gândului ghazalic. Nu numai sexualitatea proprie te livrează amintirii. Ne me quitte pas, ghazalie. Jacques Brel. Nu vorbesc de Beckett. I-a murit mama. Cred că-mi mai fierbe un ceai, tot fără zahăr. Fierberea antimodelului. Norii luară iară în primire lumina solară. Şantajul ocultismului.  Sociologie creştin-literară. V-aţi anunţat la al treilea telefon. Fiabil-fiabil. Locatelli. Voi traduce şi eu Gita.

         Copacii ăştia se desfrunzesc de viaţa privirii mele, ci sunt încă mai mult verzi, verdele tăiat de faţa apei şi mai verzi. Undele pătrunde-le de n-ai mâine unde le deznoda profundele umerilor fundele funzele pe frunţile ronturilor munţii le văilor anunţi-le anunţe-le nunţile vârfurile vânturile post-pronume sunt-urile vânture-le cânturile centurii pământurile.

         Catartele. Post-pronumele. Nu mi-am aprins nicio ţigară cât te-ai dus să iei poezia vecinului, căutându-te, că să nu se ia schizofrenia, căutându-te, nas şi frunte, parcă plecase din gură, înapoi, gât şi sâni, adjectivaţi, pluralizaţi, înfipt în buricul pământului buricului tău, triunghiulat în dulcele tău sex, acum m-a şi futut, ai zis, coapsele – coloane de templu, minune simplă, genunchii, degetele picioarelor, te-a găsit cu pedeapsa neputinţei, vag blestem al celor ca el, scris la şablon, sublinieri, suspensii, recuperare o săptămână, tu citeşti de-alea, hai să-ţi citesc eu, revenit, Carmen în ruseşte, îţi lăudase ochii, poliglobule, iar vulpoiul de sub nuc, o ştiam, am spus-o unei gagici în vis, mă refuzase, ţie nu ţi-o zic în realitate, ce mai treceai, profilată pe palatul Şuţu, pe Cec, pe Luceafărul, cu triunghiul, cu basmaua, cu genele, începi şi tu, c-a fost, o săptămână recuperare, vino puro, s-a supărat că la faţa ei nu poartă pantaloni galbeni, shimbă faţa, i-ai zis, c-aşa a făcut-o mă-sa, nu d-aia, fă o mutră mai veselă, nu te mai vedea cu ăla, iar Cristina să bem ceaiuri, văzuse Moscova la cinema, că ai noştri dau Păpuşa, după bulgari, iar ăia Sorel şi fiul, după noi.

         All right, amândouă pe drum, nu mai dădeaţi voi telefon, bun serele. Mă întorc la postpronume. Retire sa candidature. Abhi. Ciumete la Găeşti. Le cotidien petit-bourgeois La liberte, editorul, Gabin trei zile. Limba vorbeşte singură, se vorbeşte, miliardară limbuţie, les enfants du coeur/choeur, de-acolo vii, cu întârzierea ecoului. Termine sa chute (a Wall-Street).

         Întâi mama, apoi fiica, prânz-conservă (sardină), coniac albanez, somn. La Londra, zona gării somn-sex-gazdă-battle-horse-gun, ca troiţe, apel, conferinţă Zoe-Vera, se pişă – pişă-te, cum poate spune asta, un pletos ca de navă, un pat gol, un corp mignon, faţa nu i-o ştiu, cameră, curte, ce eşti, domnule, îmbrăcat aşa, ani în alte ţări, şi la Roma o perioadă, m-am americanizat fără haine, mi-am pierdut nevasta, uite-o, în puloverul-pardesiu, în care se joacă şi acum cu câinele, dau amănunte de închipuire, visuri la somn (mult), le arată coniacul, păi şi aseară (Fernet, aşa-zis), păi şi înainte, totdeauna.

         De zicea şi Cristina să beau un ceai – conversaţia cu ea mi-a influenţat visul, îi spusesem Platagicii că mă interesează literatura schizofrenilor, exacerbarea sincerităţii peste expresie. N-ai astâmpăr, te duci după fie-ta la coada la zahăr, cum i-ai strica şusta. Deci epitalamistul număra sâni, când ea are unul, şi-i cânta dulcele sex pe care el îl privise când o spălase pe spate în baie şi ei nu-i trecuse. Se închide uşa mai greu, vorbe de părăsire în scheunatul căţelului Kastroioti. Câine, nu e apa ta vasele, mama, papa / galul strigă-se abia am văzut-o la cişmea cam aşa şi ea visa, mai sărea, mai scheuna spre şcoli particulare noaptea la lumânare. Dă-mi o ţigară, mi-e rău (nu e la coadă, n-a venit), să nu înnebunesc.

         Caută-ţi copila-n beznă – cozile până la gleznă una-n alta noduri octe de-am vedea în astă nocte din latină opt spre şapte mitocane peste fapte. Nu ştiu ce hartă voiam să văd, fizică, munţi, accese. Nicio grijă de duşman omorât acum un an zece ani pe urdu al îndrăgitului ghazal voi eraţi pe litere dar acum demitere arşiţe nocturne-n zeruri neîntoarse nici în ceruri adormindu-vă molohii argintari din antiohii haz de trilobată cană strecurată vitomană i-a fost rău şi a stat jos cu halviţa pân la os. De două ori v-aţi pierdut azi una de alta, acum de mine, vă uitaţi la In the heat of night, mafie, droguri, octopod, e ca salamandra, aruncase Alexandra.

         mă-sa, lasă, înţelegem, aşa, înţelegi numai tu, pură ambiţie, ba şi-l gustaţi pe Sydney, l-aţi mai, chiar în poziţia asta, obraz less şi eu mă atac ca-n vremurile bune, Roma, nu – la Palermo nu m-aş fi dus la film nici fugind de mafie ori de capucini, s-aud că Sciascia nu-şi văzuse I mafiosi (tot de frică? neavând nici timp). Tamil Tiggers. Left breast was removed. She has undergone an operation for breast cancer.

        Pinguinii unii-n alţii, minus 89 grade. Nu vă mai afum şi eu, chiar crăpând de ciudă-ciumă, compliment şi gelozia asta, dar suntem aşa săraci că nici păcate nu mai putem avea, mâini şi tălpi reci, somn greu, plictis scriitor, superficialităţi cu nemiluita, dinadins. Amândouă peste praful lecturii (un cucui în omoplatul stâng al capului). Îţi sparg ochelarii cu talpa. Te uitai aşa. Cu ură? Nu. Ce căutaţi peste mine? Fata a vărsat sarea. Plapuma în mijlocul casei, nu pot s-o ridic, să mor eu că nu, şi eu să mor, noi ne-am uitat la film, vrei atmosferă de ceartă, nu, sunt jignit, voiam să văd filmul ăla, credeam că eşti mai înţelept, bagi cuţitul în mine, ai văzut tu? Când vei vedea să zici că am băgat cuţitul în tatăl meu, pe-aici ne despărţisem înainte de atmosferă, atunci cucuiul.

         Doamna Medianu, pe stradă, a văzut lâna, că vrea şi ea, se ducea la dirijorul de la casa armatei, că a fost colegă cu mama ei, adevărat, bătrânii se mai caută, pe după morţi, în aburii auzirii, am fost toată ziua cu caietul ăsta, de-aia mă interesa filmul italian, că numai o oră şi cinci minute, mă uit la unguresc, n-a început, multiplicitatea tatălui, ţi-ai luat-o? Du-te şi te culcă... Ai auzit ce-a zis? Du-te şi împac-o, aseară iar a zis, ce-o să fiu eu, măturătoare, să pui mâna pe mătură, spune-i c-am vărsat sarea şi sunt amărât, că iar ceartă, o pun, dacă vine, tocmai am terminat, ce-ai, tată, cu fata de zici contra ei, la film, că p-ăla l-a văzut, numără de două ori când a zis să-l vadă p-ălălalt, te rog să zici ce-a zis tata, ia vezi şi tu cum te porţi, cum poţi să-ţi închipui că părinţii nu te iubesc, mă crede c-am umblat eu pe străzi să agăţ, eşti proastă la cap, nici în gând, de trei zile numai aşa îmi zice, veniseţi cu căţelul, uite, e negru, Malentendue, zăpăcit, vom continua, se lăuda că-i revine gastrita, pe tema serii, ulciorul gata, pierdută legitimaţia, recumpărată aseară, întârziase cu Vali şi Gabi, o ţine pe înfăinatele, tot ea, tot ele, ele dau şi ele se vaită, au explicaţii, cam greu, m-ai căutat în geantă, te uiţi urât, mă uit cum sunt, eşti frumoasă. Se cheamă o zi. Pe aproape, miezul nopţii.

         Ce-mpăcare Pogany, toţi trei îl văzusem aproape uitând Octopodul. Lili, Andrei, trei ani, zi pioneză, bag-o-n cur şi ia viteză, eşti deştept? nu, vezi că ai zis nu? dar n-am zis da. The Adventurers. Ionuţ a primit o scrisoare şi o poezie de la Brenda, şarpe-Babel for Ion, ăsta e excitat, spre pagina 300 Robbins îl face pe Robert de Coyne, nu-i spun Platei, că n-aş mai citi, ea pleacă la tv, un flash, nu citi, că mai am treabă, Popaye marinarul, hai şi tu, nu, câinele se uită pe fereastră, două mâini de femeie mică şi ne duci prin viaţă, too many poets and translators in a little island, a better look to „the”s and „a”s, to repproached cocks, as phonney or funny, as you like it, sunt obosită, parcă am muncit la Tib.

         Blestemată modernitate zburată când peste eternul suflet popular, ciupindu-i semne de vărsat, dacă, nici individualizări ori freudizări nemaisclipind mitul înrădăcinat cu explozii de tăcere în câte un singur cuvânt. Acum şi chinul de-şi vâslea marea norilor în mâna condeieră a copistului de traduceri întru cereasca mâzgă a obedienţei din veac, o nebunie, oricare, şi tot pe îmbălsămătorul stârv cazi a-ţi regăsi promisa prohodire. Fraze de plecarea ta, a gazdă, să nu se supere supăratele, no glory but life of our own. Şi se va face trei. Duduile îi mirososeră bine şi fetei anti-gutui.

         Mai că nu te mai aştept ascultare pe nedrept versul prins în gheara cheii slavizându-se yankeyi francul pe cărări de stei tropic strigi a dumneaei junglă neelefantină creolinei pe făină forma nu ţi-ai lăuda-o putrezindă în Macao cu ficatul pe cuţit nici acasă n-ai murit latră cu femei vedere vremuirii pe mânere biscuit la fit în dinţi râdeţi inimi fără minţi strecurate vârfuri cranii pătrăţindu-vă a Spanii.

         Everything in America was sweet. Te depresează vremea. Altfel e o tomnă frumoasă, în Europa au fost furtuni, au murit oameni. Fata s-a legat la stângul, de-aia se vărsase sarea, ştiu. Ai dat pe jos şi cutia cu medicamente, tu-i mama mă-sii. Doctoriţa, că să n-o muşte câinele. Nu vine apa caldă, altă depresie, nu ştii ce ai că-ţi vine să plângi, lângă Metalurgiei nu ştiu dacă mai exist at all, ai zis 5, lângă Patria. Îmi vine să mă spânzur, să m-arunc de pe bloc, ultima sută, atunci cheltuială, gândeşte-te, nu mai ştiu, aşa însurătorile, fiecare după zestre, cam evreieşte, după autor, şi se plictisise, nu era obosit, a plecat la bar, nu să se culce, cum îi ordonase Anna, acolo dă de Caroline, pe-aici numai personajele ştiute, pardosit cu previzibilităţi tot cursul, spre fitingul în orice loc, pe comparaţii dintre o lume şi cealaltă.

         Unde-ai zis, fată, că ai zis că mai ai, am găsit, lasă, ăsta ţipase că frige boramidul, scăparăm de culcare, mă îmbiase numai pe mine „with lackadaisical eyes”. Să mă duc cu ăsta afară? Du-te, fata nu se duse, normal că nu, şi apa asta nu mai vine, futu-le neamul lor, Jane îşi râcâie cuşca, ce-o fi făcut cu cotorul de gutuie mizdrit de mine cu plăcere, ăia-şi vopsesc maşina, fără a merge cu ea, niciun strop de apă, şi frig, ce-am vrut,a, da, îţi povestisem repezeala descrierii războiului, unele conturi rămânând bancherilor şi statului, cuvinte critice pentru halva, ce prost o fac ăştia, degeaba Major for the arms, cam multe întâlniri, ce-or fi aranjând după atâtea paravane şi înfometări, de fapt eu n-oi fi vrând halva, ca să-mi rămână gustul de gutuie pe mişcarea ficatului. Ăsta nu ştie să se cace, se duce peste frunze şi vreascuri şi-i rămâne lipit, hai să spălăm băiatul.

         Când nu se mai juca Hagi Tudose, acasă, copilaş cu urcioraş, şi în ureche boramid, vezi gălbenelele, Mitrică. Sâmbătă, Diavolul şi Bunul Dumnezeu, atunci şi balul bobocilor columbieni. N-a venit, te-a sunat că mai stă. Asculţi radio şi faci fişe dumbrăvi-roşii, cu ochiul umflat, fusese cald, altfel. Du-te şi te rade şi apoi stăm de vorbă. A murit inginerul Stoicescu, nu-s bani de îngropăciune, nevastă-sa nu lucrase, să strângem. Să mă uit la ceas, arată altă oră. Cu Cristina discutasem Catch 22, dar şi Red Gap cu Charles Laughton şi Mary Boland – van Eyck, preferat, pe negativ. Rat şi Anna, cataleptici între rafturi. Cireşii, stejăreii cu colţari, mecanica fină inspirându-se din plante, radarul din insecte. De când vreau să termin Răzvan şi Vidra, dar am fost ocupată cu Albert. Ce-mi stă Platagica aia, nu-mi vine. Iran, mamă, pe platformă bombardându-te în ciornă, prin perdea încovorată fereşte poet o fată. Robb – Irma used to have nightmares about giving a party at which no one spoke. (427)

         Hotel Negresco. Şi pe la opt trezirea. De-aş rămâne director acasă. Nici la unguri la prânz. Curând sau imediat, la o greşeală mă arestează, cu păpica, şi aici îşi tăiase burta. N-a stat de vorbă, de la abator la Reşiţa, a citit la fereastră, eu, în stânga ei, coborâm? da, zis şi făcut, nu mai citea, pe stradă nu fumase, vreme doborâtoare, că de ce-am lăsat fata la şcoală dacă era bolnavă, păi, lecţiile, te-ai şi dus cu căţelul, ţi-oi lăsa cartea, era doctoriţa catarală – inflamaţia – răceala – urechii, arăţi-bine-merci-ştiu-cum-arăt. Electromagnetica face telefoane cu claviatură, le depanează singură, cei de la telefoane nefiind instruiţi.

         Finished ardeii cu orez, mâncarea de gutui, macroul – n-aţi venit să declaraţi cornul caprei cel roşu, impresionate de sughiţul teatrului meu. În loc de alcool şi mâncare, zvonuri cu nişte informaţii. A nu te mai concentra, mai multe subconştienturi. Numai pizzeria Bratu în picioare, jos şi minele cu firmă. Scrisoare la Hanovra. Gardeazabal – scandalul şi explicaţiile ar fi venit din partea duşmanilor miracolelor. (294) „N-am mai avut răbdare şi v-am adus miracolele”.

         Nu se informează, a fost soţul meu în Bulgaria, nu le poţi muta pe nicio scenă ori te-ar lua la bătaie, aşa, îţi povestesc videocasete văzute în alte vizite, cine-şi permite colorul, noi nici nu ne gândim, numai eu supă cu fidea, toţi trei varză (Gabi plecase), apoi vin fiert cu lemne, cuie, zisese Cristina. Luaţi voi trei bilete la teatru, să merg şi eu. Preţăluiesc în sufragerie textilele. M-aş uita la bilete. Numai literatura de senzaţie. V-or fi rămas şarlotele pentru după balul puberilor. Du-te la teatru, poate îţi vine o idee, ulei, băiat, trebuie să plătim, vai, ce frumos e ăsta, mă-mbolnăvesc, Lenuş, la prima ocazie, Dan va avea o victorie la şah, să punem bani la ciorap, femeilea astea, nouă ne-ar părea bine, Nana e o fată atât de bună, discută mărgeluţele, ai putea să pui cocoloaşe din ăsta, i-a căzut ochii pe ăla roz, o mie cinsute nu e mult.

         Uite că se vede prin cusături, du-te de te-mbracă. Porumbei, tei în scuturare. Alb cu gri, las' că-i vine băiatului foarte bine, la toţi trei le vine, e păcat, aşa un pulover frumos, da, dar iei un ban, noi, acuma, ne-am băgat la altă lână, groasă, dacă vreţi să-mi luaţi şi mie un kilogram. E mai mare numai cu un an? La balul ăsta, să-i fi văzut ce drăguţi erau, ne-a luat dracu', ne pocim după copii, bravo că te îmbraci, să mai verific biletele, uite, Rodica, ce bine lucrez cu andrelele astea, aici cinci, am şi şase, să termin puloverul ăla, s-a făcut frig, le faci cu model, ce desfrâu de detalii, papagalul se strigă Jane de mama focului, mai adineauri, deci teiul îngălbeneşte înaintea plopului, n-am cu ce s-o învelesc pe fata asta, m-am făcut eu cu pantofii tăi, să-ţi ştergi pantofii, cum nu poa' să meargă când eu pot să merg cu ei, sunt perfecţi, cu un picior mai înalţi aici, am spălat un balcon de rufe, uite ce mâini am, universal nu miroase foarte frumos, vezi-ţi de treabă, m-am spălat pe cap să-mi stea şi mie părul, să nu-mi stea lipit, nu era jegos da' dorm cu două căciuli, maxitaxi la Teatrul Mic, dau atâţia bani, troleibuzul, metroul şi pe jos, ce operaţii au doamnele astea două, de nu li s-or fi atrăgând, la telefon eram mai curtezani, pe Vio, au, Muno, amor cu morţii, dragostea mâinii cu mănuşa moartă, tu ai scris asta? Aş noi, Europa de asfinţit, nu se prea înţelege, dar curge frumos, (prins), e jurnal, mă gândeam la o piesă, ne ducem la teatru, tocmai plecam, n-ai fi vrut, picioarele, Unirii-Universităţii-Zazie, de mâine, alţi codri de-ntuneric, sub streaşina Manuc – Biserica Domnească, devreme, ocol, cârciumi-nunţi, prin tinereţe ce mai vibram ca de-o feerie printre casele astea acum depresa(n)te, iederă rară comentată, absenţi arborii pe Victoriei (ulcerul doctoriţei omonime), tineri la uşă, să-le vindem, le vând eu, ai zis, o bătrână şi un moş alături, ea era şi cu cuplul de nepoţi, am revenit pe aceeaşi cale, la Big blocaj, mere (nu se mai vindeau înainte de 7, ora închiderii), creţeşti pipernicite de la un ţăran (uite-atâta sunt la careva mai încolo – dacă sunt mai bune ca astea îmi tai gâtul; eu îl credeam, tu, nu, la dus îţi povestisem din strigoii şi identificările lui Muno).

         Curând a venit fata de la bal, mişto, regină, povestirea ţi-a făcut-o ţie. Care distrugeţi sateliţii, mie-mi spune frumos cum e îmbrăcată, cât de flamboaiantă ar fi vrut-o, copac? Nu vii la teleenciclopedie? ce cald m-a întrebat. Ne-om uita la ce film(e). Măcar atât de-ar scrie: am fost la balul bobocilor filologi, la Casa de cultură a studenţilor. Cu Dan (el şi-a întâlnit două foste colege – Ioana mai lipsea, cow-girl de câţiva ani). Berbecii amurgului depresaţi, mai bună atmosferă cu picioarele rupte. Algas de aguas, ochi Pogany de tragia (tristis-volubilis). Scurtimea zilelor, versurilor de-o sinucidere proză (nu te voi uita citind prin caiet plecarea), admite nescrisa prozodie, arme chineze de un miliard anual iranienilor.

         A visat că noi trei urmăream bandiţi, prindeam câte zece şi continuam (ce să visezi „cu filmele astea”?) Mare-sfânt-bun, adjectivări Ştefan. Îţi place galbenul frunzelor? Îi place şi câinelui, tocmai se uită, a rupt plasa de ţânţari să scoată nasul, se uită după pisică, nu-l pui în jurnal, nici pe noi, foarte bine, balul da, eu, numai vorbele voastre. Merge şi mama la tataia la spital, căutăm mere. Dacă ai sta fără breton pe frunte, n-ai face aşa mulţi iubi, de ce? Pentru că îngraşă, te duci şi dai cu talc şi cu spirt, ia uite câtu era, ăleu, păi, ce se-ntâmplă dacă-i scoţi p-ăia mari? rămân găurele, tu singură, n-am unghii, stai puţin să-ţi scot păduchii din cap, oarece mătreaţă, că până acum n-aveam, stai, că se vede urât, l-am scos, lasă-mă să-l iau, mai unul, şi p-ăsta de pe gât, nu fi fraieră, lasă-mă să-mi beau cafeaua, ia uite cum curge părul de pe ea, un coc, poney tail, pe urmă tot tu zici, spic, şi mi-o prinzi şi cu clema aia, împingi geamul să te vezi, mama a prins de unde venea eclipsa, de afară, prin spărtură, l-am ochit p-ăla alb, coşul, m-am băgat în aragaz, bă, mai cu milă, picioarele pe sub masă, americăneşte, o faci în două şi mai faci o coadă, nu mai plescăi în ureche că te duc eu la pisică imediat să te zgârie.

         Mi-a spus tata că vorbea-n numele lu' Mări, dacă s-au supărat, nu mai vin la televizor, i-auzi-o, pe Mări, poc radioul, ce faci, tată, bine, mamă, nu era vocea ei? Vecinii pe la maşini şi copiii pe lângă, o răcoare solară-autumnală, n-au fost gutui multe, iarnă uşoară, sunteţi aventurier, dom' director, piovra Z, pune-mi şi mie ciubucul, păi ai, beau cu altă inimă când e plin, gata? Tuşeşte Plata, mai dă acolo, pă peste tot, căldarea trebuie dusă, mai vrei? nu sunt de acord, stau şi-mi pierd vremea după curul tău, cine te pune? Păi ce ciubuc, tată, că ţi l-ai pus, s-a scos, nu stă părul, de ce-ai zis, nu ţi-am zis că nu-ţi stă? De coadă am zis, e prea scurt, dă-l mai jos, nu-l dau, mă, ia uite, ia uite cum mă leagă, ca pe hoţii de cai, da' aici e împletită, aici despletită, nu-mi place, că aici e poney tail, mi-ai luat locul, stai ca o plăcintă întinsă, eşti frumoasă ca din cur scoasă (pe scaun s-a aşezat Felix), sictir, dă şi mie o ţigară că-mi ia ăsta locul, fie-ta, fir'aţi voi de apucători, fă-ţi lecţiile sau du-te la tataia, adă peria să-l perii pe Bulică, pe urmă dau prin păr, şi ce dacă, ia penseta şi mai smulgeţi sprâncene, n-au crescut, atunci ad-o peria, lasă-ţi mustaţa acolo că din ce-ţi smulgi de-aia creşte mai des, ai apă oxigenată? nu, a zis Cristina că-i cere lui Ada, văd eu care se face oxigenată, Doina, mai bine un pufuşor decât să-ţi crească ditamai mustaţa, la Liliana e altceva, sper să-ţi mai pice după pubertate, abia acuma se fixează sexul la copii, glandele, bretonul ăsta e chiar tâmpit, uite cum arată, renunţă şi-ţi stă şi mai bine, cum să-mi stea, cu toţi coşii ăia, acesta se poate numi breton? mie nu-mi zice nimc, le zice celorlalte cu breton, da' ce-nseamnă bretonul ăsta? nu-nseamnă nimic, ce faci cu cuţitul, n-ai voie să-l bagi în gură, un dinte, te bat de nu te vezi, să-ţi întorci genele, ce idee, să scoţi ceva dintre dinţi, hm,ţi-ai tăiat limba? ha, ha, Bulică, şi tata scrie acolo, îl doare mâna, uită-te la ea cum se prosteşte, du-te, fă, de-aci, că te trimit la tataia pe urmă, n-am nici scrumieră, n-am nimic, ce e aia, ha, ha, ca-n copilăria ta, scrii tot, s-a dat sângele din gingie, dacă ai băgat cuţitu-n ea, du-te şi te spală pe dinţi, ce idee, ai plecat, scrum pe verso, tutun-cuişor-lemn, o sole mio periind pe Bulică, stai-stai să facă mama pe băiat frumos, of, nu poate, ochi de-ai treilea, trişti că plecasei, altfel cu toţi trei, sub perie, cine ştie, şi de mai multe ori, apa paşii, roluri pe tăcute, măi etc., am un dinte galben, ăsta care a ieşit în afară e galben, trebuie mers la Bădulescu, trei plombe jos, acum îmi analizez dantura, şi două sus, două şi cu trei fac cinci, mamă, am auzit că plombele se pot da cu alb pe deasupra, depinde de dinţi, măsele, adu-mi şi mie o foarfecă (a sărit), hopa, a(m) văzut ceva, uite, vezi tată, cum pierde ea vremea, gata, am plecat, am vrut doar să-i servesc piesa lui tata, lasă că vă solicit şi eu, şi această piesă, să nu-mi iei subiectul, că ţi-am servit-o, pe tavă, pa, am plecat, trânteşte uşa, revine ea, tu perii mai în ritm, ăsta stă drept, îl descânţi, amplificată joaca de afară, exclamaţiile, totonelu' meu etc., băiatu' meu ăla frumosu' de el, vreau să te ridici, aşa, stai aicea, nu pleca, nu pleca, stai, mă, cotarlă, mă, i-ai dat cu soluţie de purici, cu ce s-o fi ocupând fie-ta, că o fi ceasul, merele-alea creţeşti sunt viermănoase, după ce că te scarpin (în mod) gratuit, telefonul, da, pieptănam căţelul, la patru? Dragă, eram acasă încă, abia la cinci am plecat, nu sună, a fost, foarte frumos, nu, Mări n-a fost, da, trebuie să fie Felicia.

         Pariurile se fac pentru cei ce le pierd, dacă mă duc la Londra, ţi-aduc ceva, păi cum să-mi aduceţi dacă pierdeţi, păi pierderea e plecarea, ziarul de azi, nu, cu ăsta am bătut câinele, voi vă faceţi altă piesă acolo, repovestiţi balul (eu n-am auzit nici prima oară, Visconti), l-a pus să facă declaraţie de dragoste, îngenunchease, Jiri a plâns că n-a fost ales mister, aşa e el, mai sensibil, Gladis în loc de Gleadis Istrate, născută-n Cuba, iar circuite întrerupte, să n-ai ce-ţi mai spune, să-l inviţi tu pe Ionuţ la o canastă, m-ar aranja să vină să-i dau blugii şi să-ţi aducă reiaţii, uite ce cordon frumus îmi fac eu, nu ţi-am băut nechezolul, dai o mătură prin casă sau dau eu, tată, de unde avem noi măslinele astea, de la Haridwar, oleleu, aia pe geamul ăla ce se mişcă ce e, nu se mişcă, ba se mişcă, e o gărgăriţă, stai, fă, neroado, pisica-pisica, ai zis că tragi o mătură, o sole mio, apa curge, ăla are vreo scrisoare de tradus, dacă vine aia trebuie să spăl şi pe jos, mamă, trebuie să-i duc lui Lenuş cureaua, păi să-i duci şi discul, ia-ţi paietele de pe masă, îmi trebuie masa, vreau să lucrez acolo, (amândoua) unde sunt linguriţele, pardon de întrebarea indiscretă, una aici, una aici, una dincolo, mi-ai adus ceasul, eu cred că nechezolul ăsta n-are niciun pic de cafea.

         Băuse sodă caustică de culoarea mustului. Ne ţinea minte de-acum 22 de ani, eu cu părul creţ, Nansi fără. Poate coana Tudoriţa, moartă. Aunty Caty avea musafiri. Fina nu-mi stătuse pe genunchi, gabarit. Să-mi fi lăsat bagajul în staţie, bagajul adulterului. Cine-şi mai poate ţine nervii, cine Dumnezeu. Ţi-a spus Mări că s-a întâlnit la Muzeul Satului cu taică-său, a vorbit şi maică-sa cu el, i-a spus, asta e, atât, iar Mări, că mai demult era frumos şi ce urât era acum. Şi ce mai lăudase Dumbrava spre Mogoşoaia. Nu s-a ţinut biroul senatului, small matter. Aveam scrisori, vreo patruzeci, de la soldaţi, am ajuns pe Metalurgiei, să fie al dracului, că nu era gagica-n spate şi-n sacoşă n-avea coniac, hârtia e hârtie, oricâtă sinucidere scrisă, salutăm adulterii adulterelor.

         Îi lăsasem lui Virgil N. Constantinescu The adventures, to intention of the half-gipsy, când, Marcel Roşculeţ, ce-a zis Cioculescu de el, dacă nu-s gelos, dacism ingineresc, inginerism dacist, una din două Thais, Pompei abia la 70 de ani profesor a cause de David Emanuel (de trei mii de ani evreii conduc Europa). Albul caietului nu-mi cere inspiraţie, voci neauzite căutându-şi primul rostitor, nu şi le vor fi citit cu voce tare moştenitorii, scrisuri în căutare de rostire, călătorie spre gest, strigăte tăcute, pe-o regie în paranteză, jumătatea de ţigan (jumătatea cealaltă, agent diplomatic?)

         Ce bestial eşti! Mama unei fetiţe îi spune să dea cu aspiratorul. Aia mică nu ştia cum se dă cu aspiratorul. Mama i-a spus, cât păr ai luat de pe mochetă, atâta să-ţi crească acolo. Şi peste vroe zece ani fetiţa a văzut că începe să-i crească acolo păr aşa că s-a dus la doctor şi i-a spus că ea a fost blestemată şi că, în fine, ce să facă. Şi doctorul a zis că e ceva normal, că şi el are, ce dracu', nu pricepe? Nu pricepea, aşa că doctorul i-a arătat că şi el are şi fata a zis, vai, domnule doctor, d-voastră a ţi fost şi mai blestemat, v-a crescut cu furtunul de la aspirator.

         Auzi, mă! i-ai fumat ţigara („spiţul”) lui Rodica (sau Rodicăi mai literar). Acum vedeţi care era „ambition on his life”. Mai bine aţi citi Gabriel Liiceanu (eventual C. Noica). „Poponarii ăia, nu? Mamă, ce bestial eşti când citeşti! Îţi tot mângâi părul (doar, doar oi mai muta păduchii de pe unde stau* /* scuzaţi!** / **... dar ăsta-i adevărul*** / ***... neadevărat). Las-o, mă pe Platagica să plece la treburi să spele, să naiba ştie ce mai face. Îl chema Draci. Ce nume bestial! Să treci şi tu pe bulevardul Peace Day să-ţi iei reviste de-alea bestiale să vezi şi tu ce mai fac sportivele noastre pe la Rotterdam. Opreşte!

         For ever and a day sau cam aşa ceva. N-aş putea să ascult pe cineva care vorbeşte în prostie ceva ce nu înţeleg (pe dracu! Te ascult de o oră şi mă simt „oandăful”). Ai îmbătrânit! Nu mai poţi să dai sfaturi. Deşi bătrânii dau sfaturi. Nu, n-ai îmbătrânit. Cică când oi ajunge eu ministră... Vai de capul tău (ăla cu fără păduchi). Auzi la Platagica: că-ţi stric caietul. Da, am profesoară bună de română. Să vezi ce bestial vorbeşte: de la fiecare cuvânt zice numai primele litere. Şi zi aşa! De un copil care trebuie să pice. Pa! Am zburat! Somn uşor! O pup pe Nana, şi spune-i că o iau la bal şi goală dacă vrea să vie, ciao, Nana!

 Liliana Popa

Ultimul interviu cu actrița Ilinica Tomroveanu va apărea în cartea mea CONTEMPORANI ÎN MILENIUL III (volumul II)

Stimată Doamnă Liliana Popa,

În primul rând vă cer scuze pentru întârzierea inadmisibil de lungă la întrebările dvs. Dar trei luni a trebuit să stau în spital, deci... Sper că înțelegeți. Oricum îmi face mare plăcere să apar într-o carte alături de contemporani pe care îi stimez sau chiar îi iubesc.
Să trecem la treabă...
Mulțumesc pentru complimente. Da, rolurile pe care le-am jucat au fost multe și dificile. Majoritatea foarte frumoase. Complexe – am trecut de la „juna primă” la „juna dramatică”, la „mamă”, la „bunică” („Avalanșa”). Pentru asta am jucat sub direcția de scenă a unor mari regizori, artiști minunați, care m-au ajutat mult. Mai mult – dezvoltarea mea biologică, și-a spus cuvântul. Doar nu puteam să joc până la adâncă bătrânețe „Apus de soare” sau „Heidelbergul de altădată”........
Spuneți mereu de frumusețea mea „nepământeană”. E mult spus. Eu cred că în teatru, ca și în viață, frumusețea vine dinăuntru. Sigur ai niște date pe care ți le-a dat Dumnezeu, pe care le-ai moștenit de la părinți, de la bunici. Lumina frumuseții de pe scenă, sunt sigură însă, vine cum spuneam, dinăuntru, din trăirea pe care ți-o oferă rolul, din bucuria de a juca cum îți place în fața unor oameni care au aceleași gânduri și trăiri cu tine. Și nu vă puteți da seama ce înseamnă această comunicare.
Nu știu dacă am jucat roluri de compoziție. Am jucat roluri adevărate (cu unele excepții neplăcute). Și când rolurile nu sunt ca tine, nu seamănă cu tine se spune că sunt de compoziție. Ei bine, rolurile decompoziție sunt mai complicate, mai greu de construit, dar mult mai interesante. Și ca să ajungi la adevărul lor, lupți mult mai mult cu tine însuți.
Da, am jucat mult la televiziune. Și piese bune și piese proaste. Le – ați amintit pe cele mai bune. La care aș putea adăuga serialul Tv. „Ochii care nu se vad” în regia lui Dan Necșulea.Diferența între teatrul Tv și teatrul „de scândură” este mare și de aceea pentru un actor de teatru este greu să fac comparații. Este „altfel”. N-aș putea spune neplăcut. Dar complicat. Mai aproape de film. Ce mi-a plăcut la televiziune au fost recitalurile de poezie. Poezie adevărată. Care sefăcea pe vremea lui Tudor Vornicu și al Ilenei Pop. Am făcut multe asemenea recitaluri de care recunosc, fără modestie, sunt mândră și acum.
În ceea ce privește filmul, soarta n-a fost prea darnică cu mine. A făcut, într-o viață 12 filme dintre care, cred eu, trei sau patru care reprezintă ceva în viața mea artistică: „Mândrie” (poate pentru că era debutul) în regia lui Marius Teodorescu, „Dragoste lungă de o seară” în regia lui Horea Popescu, „La porțile pământului” regia Geo Saizescu și „Pentru că se iubesc” regia Mihai Iacob, cu a cărui interzicere s-a cam terminat cariera mea de actriță de film. Nu- mi pare rău, pentru că am făcut atât de mult teatru alături de actori atât de mari și de regizori atât de importanți. Am iubit teatrul, iubesc teatrul, l-am considerat a doua mea viață. Iar față de Teatrul Național consider că am o imensă datorie. O datorie de suflet. Dacă încerc să fac o listă cu marii actori cu care am jucat: Maestrul Gheorghe Calboreanu, Gheorghe Cozorici, Florin Piersic, Constantin Rauțchi, Matei Alexandru, Mircea Albulescu, Ștefan Radof, DamianCrâșmaru, minunatele doamne (în adevăratul sens al cuvântului) Tantzi Cocea, Elvira Godeanu, Eugenia Popovici, Irina Rădișteanu-Șirianu, Silvia Popovici, Olga Tudorache, Ileana Stana Ionescu, Carmen Stănescu, precum și mai tinerii: Tamara Crețulescu, Ovidiu Bleonț, Ana Ciontea, Mircea Rusu, Mihai Călin, toți cei care s-au lansat la „Trilogia antică” a lui Andrei Șerban sau la spectacolele lui Radu Afrim. O bucurie care sper să continue și să se împlinească. Vorbeam de datoria față de Teatrul Național. O consider ca o datorie față de părinți. O datorie față de cei care și-au dat viața în sensul artistic, cultural, al cuvântului.
Este adevărat că am crescut într-o casă plină de cărți. De toate felurile. De la cele clasice până la cele mai moderne. Este un mare avantaj față de cei care nu se pot bucura de așa ceva. Este adevărat că am avut o copilărie și o tinerețe într-o familie magică, familia lui Octavian Goga, este adevărat că am fost îndrumată de bunica mea Claudia Bucșan (născută Goga, sora poetului), într-o perioadă grea pentru cultura română, pe drumurile cele mai frumoase, că am avut bucuria să cunosc mari oameni, majoritatea abia ieșiți din închisorile comuniste, care erau prieteni cu familia mea. A fost un mare noroc. L-am cunoscut pe G. Călinescu, a cărui piesă trebuia să-o jucăm la Național, împreună cu Ion Caramitru în regia lui Ion Cojar. Dar G. Călinescu a murit și piesa nu s-a mai jucat. Din păcate, pentru că era aproape gata iar „conversațiile” G. Călinescu fermecătoare.
Da, există niște memorii nepublicate și incomplete ale Aureliei Goga. Sunt să zicem „două volume”- unul dintre ele cuprinzând povestea familiei Bratu (familia Aureliei) și altul povestea familiei Goga, după căsătoria părinților. Copilăria, școala, Eminescu, Viena, Asociațiunea, prima căsătorie. Poate vom reuși să le publicăm. Este și asta o datorie.
Am cunoscut-o, bine, pe prima soție a poetului,Tani (Hortensia), un înger de femeie. Nu am cunoscut în viață pe cineva atât de modest, de iubitor, de dulce. A suferit mult la despărțirea de Goga, până la moarte. În ceea ce privește Venturia Goga, să-mi dați voie să nu comentez.
Din întâmplare. Voiam să fac muzică. M-am și pregătit pentru Conservator. Am luat note bune, dar din pricina originii sociale am fost respinsă. Spre mândria mea, împreună cu celebra Marina Krilovici. Ca să nu stau acasă, părinții mei au hotărât, împreună cu un prieten „fost” și el să mă duc să fac figurație la Buftea. și-am făcut în „Darclée”- un film minunat în care s-a adunat o distribuție strălucită în frunte cu Silvia Popovici. De acolo am fost aleasă pentru rolul principal din „Mândrie”. Deși voiam în continuare să dau la Conservator „consiliul de familie” a hotărât că am mai multe șanse la IATC. Și așa a fost.
Mă bucur că apreciați, ca și alții, generația noastră. Da, cred că am fost o generație de excelență. Cu profesori extraordinari și cu studenți care s-au dovedit a fi străluciți și care au îmbogățit scena românească. Cu mulți am fost colegă la Național. Cu câțiva am fost foarte bună prietenă. Într-adevăr, mulți, din păcate sunt umbre. Dar, „umbre vii”. Ei trăiesc încă împreună cu noi. Cum era acea generație? Sublimă! Plină de speranță! Plină de greutăți! (părinți arestați, urmăriți de securitate... greu). Dar iubeam atât de tare meseria că nu conta nimic altceva. Ne adunam câte 3 – 4 la unul dintre noi. Părinții care erau acasă (în meserii care nu aveau nimic în comun cu calificarea lor) făceau câte o oală de mâncare și învățam, unii ne mai și iubeam, adică „flirtam”. Oricum perioada de studenție ne-a legat chiar dacă teatrele ne-au despărțit. Oh, era să uit. Sufeream îngrozitor când nu primeam un rol pe care-l doream. Plângeam ca niște copii. Îmi aduc aminte că Ion Cojar pregătea „Hamlet” cu clasa doamnei Berta Fredanov și clasa noastră – Costache Antoniu, Hamlet – Ion Caramitru și Sergiu Cioiu, Ofelia – Cătălina Pintilie și cu mine. Nu vă dați seama câtă suferință era în noi. Au jucat firește Caramitru și Cătălina, Ștefan Radof – groparul, George Stilu – regele, Marilena Negru și Violeta Popa - regina și au fost atât de buni că și-au dat producția cu el. Și câte și câte întâmplări minunate. Chiuleam de la marxism, în Cișmigiu, în schimb făceam roluri în limbi străine. Eu am făcut cu mare bucurie „L’Aillon” – în franceză. Ce frumos era primăvara în Cișmigiu.
Prin educație ascult mai mult muzică clasică care mă încarcă, la fel cum mă încarcă literatura clasică. Dar citesc cu mareplăcere literatura nouă. E o marebucurie să descoperi pe de o parte scriitori uitați, pe de altă parte scriitori noi - și sunt mulți. Și români și cei străini. Din păcate nu am destul timp. și atunci îmi cam pierd nopțile cu cititul. Merită.
Teatrul înseamnă pentru mine TEATRUL.
Sunt multe roluri care nu au apărut în calea mea. Dar nu plâng după ele. Sunt destule și importante cele pe care le-am jucat. Eu cred că în teatru nu trebuie să fii lacom. Două sau maxim trei roluri pe stagiune sunt suficiente. Dacă nu chiar prea multe. Mă uit și văd tineri actori disperați să joace, oricum, oriunde, oricât și orice. Nu cred că e bine. Nu-mi place să dau lecții, dar cred că totul trebuie făcut cu măsură. Măsură care până la urmă înseamnă și calitate. E mai bine, cred eu, ca publicului să-i fie dor de un actor decât să spună „Iar X...” oricât de bun ar fi. Dar v-am mai spus, „nu dau lecții”.
Proiecte noi, în ceea ce mă privește deocamdată nu. În ceea ce privește Teatrul se repetă acum un mare succes al lui Ion Băieșu – „Preșul” într-o adaptare modernă în regia lui Mircea Cornișteanu, „1984” de Orwell în regia lui Bobi Pricop și „Class” în regia lui Felix Alexa.
Nu vreau să explic. Cred că va fi înțeleasă - ”SĂ-MI RĂMÂNĂ BUCURIA”. E titlul unei cărți minunate a lui Jean Giona.
Da! SĂ-MI RĂMÂNĂ BUCURIA.

Traian Băsescu

Ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu!
Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk, au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene.
După ce în penultima legislatură funcţia de Preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de Preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun Est European nu se mai află în cărţi.
După ce Vechea Europă s-a izolat de estici în Zona Euro, stabilindu-şi buget separat de estici, azi, Franţa şi Germania izolează estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere a Uniunii Europene.
Mai mult, printre nou nominalizaţi se află mediocrităţi politice precum premierul belgian Charles Michel sau tăcutul ministru al apărării german Ursula von der Leyen, greu de imaginat că ar putea fi aleşi într-o ţară estică măcar şi ca primari într-o comună micuţă.
Într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare, Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene. Din păcate, ideologul acestei izolări a Estului, tânărul Macron, îşi exersează viziunea catastrofală pe seama viitorului Uniunii Europene, în condiţiile în care el nu este capabil să-şi reformeze propria ţară, iar în alegerile din Franţa l-a bătut de l-a snopit extremista Marie le Pen.
Dincolo de ce se vede, vom avea şi o soluţie ascunsă, extrem de toxică în interiorul Comisiei Europene. Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar neîmpăcat al ţărilor din Estul UE, susţinut de Macron şi de Mark Rutte – premierul Olandez – pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Doar opoziţia fermă a grupului PPE a făcut imposibilă această nominalizare. Va fi numită insipida Ursula von der Leyen ca preşedintă iar Timmermans va fi prim vice preşedinte al Comisiei Europene care prin atribuţiunile delegate va fi de fapt adevăratul Preşedinte al Comisiei Europene .
Oare se mai poate face ceva pentru relansarea construcţiei europene lărgite şi egale?
Să sperăm că da, cu condiţia reacţiei solidare a Estului Uniunii Europene. Nu noi ne-am separat, ci ei cei vechi ne-au izolat.
Şi când mă gândesc ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu!
PS - În Consiliul European sunt suficienţi premieri şi preşedinţi ai ţărilor din Est, foarte buni, care ar fi putut prelua funcţia de Preşedinte al Consiliului European sau pe cea de Preşedinte al Comisiei Europene.

*

Licheaua în politică sau vorba lui Iohannis: ghinion!
Rar se întâmplă ca o lichea politică să plătească ceva. Licheaua din politică pleacă din partid la alt partid, unde, de regulă, este primită cu o funcţie dar şi cu obligaţia de a fi harnic în spaţiul public în a murdări cât mai consistent posibil partidul, dar şi pe cei din conducerea partidului din care a plecat.
Licheaua nu are limite, nu are scrupule, nu are decenţă. Îl mână doar interesul de a se dovedi util noilor stăpâni politici, dar şi presei care degrabă îl ridică la rangul de stea a partidului din care a plecat, desi el este doar un “neica nimeni” politic. Desigur, imediat ce începe să-şi debiteze mizeriile este etichetat de unii jurnalişti ca fiind un “fost apropiat” al foştilor şefi politici.
Şi ce credeţi că păţeşte licheaua într-o zi. Fostul lui şef, cel care îl pusese pe listă la Senat imediat după el, pleacă din Senatul României la Parlamentul European. Licheaua pur şi simplu înnebuneşte, se agită, îşi revendică locul de Senator al partidului pe care l-a părăsit şi l-a denigrat, încearcă, fără succes, să găsească o organizaţie care să falsifice acte şi să confirme că el, licheaua, a muncit neştiut de nimeni într-o micuţă organizaţie teritorială pentru partid, în timp ce la televizor umilea liderii şi partidul pe listele căruia a candidat pe locul 2 la Senat la Bucureşti.
Nimic nu merge.
Licheaua face o ultimă încercare. Fără nominalizare de la partid, obligatorie după lege, depune o contestaţie la Parlament şi încearcă să convingă Comisia Juridică din Senat că el este următorul după demisionarul bruxellizat, mizând pe ura sinceră a pesediştilor faţă de proaspătul transferat în Capitala Uniunii Europene. Nici aşa n-a mers. Cazanciuc dă cu contestaţia Numărului 2 de pământ şi-şi convinge colegii că legea nu poate fi încălcată.
Ce nenorocire, Cristescule! Din om fără serviciu erai să ajungi senator. Uneori, chiar şi lichelele îşi primesc răsplata..
Asta-i viaţa, Cristescule!

*

Mă aştept ca SUA să reacţioneze la tentativa de mituire dirijată de Plahotniuc.
Guvernul interimar de la Chişinău, condus de Pavel Filip şi controlat de oligarhul Plahotniuc, trebuia să părăsească de multe zile clădirile guvernamentale şi să lase locul guvernului legitim, rezultat din alegeri, condus de premierul pro-european Maia Sandu.
Apărat de toate instituţiile statului moldovean, controlate în totalitate de oligarhul Plahotniuc, guvernul lui Pavel Filip refuză să predea puterea pe care a pierdut-o în alegeri.
Dacă în fază iniţială comunitatea internaţională a reacţionat rezervat, în ultimele 48 de ore presiunile asupra guvernului lui Plahotniuc legat de respectarea rezultatului alegerilor au început să crească. Şi atunci ce credeţi că i-a dat prin cap oligarhului Plahotniuc ? Să facă ce ştie el mai bine, să cumpere.
De data aceasta, nu parlamentari şi nu voturi de la o populaţie adusă în sărăcie ci bunăvoinţă de la cei bogaţi.
Aşa se face că, azi, guvernul oligarhului Plahotniuc a decis să mute ambasada Republicii Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim şi să aloce SUA un teren de fotbal pentru construcţia unei ambasade.
Este incredibil cum oligarhul Plahotniuc obişnuit să cumpere tot, crede că poate cumpăra bunăvoinţa SUA pentru a rămâne la putere desi a pierdut alegerile .
Mă aştept ca SUA să reacţioneze la tentativa de mituire dirijată de Plahotniuc.

Şerban Foarţă

Jean Cocteau (*5 iulie 1889)

HOŢII DE COPII

Jean Cocteau

HOŢII DE COPII*

Dând buzna (goală, poţi să zici)
Din ascunzişu-i de urzici,
Pentru la circ, de la părinţi,
Gitana fur’ un fiu de prinţi.

Cât, numai ţipete şi-ocări,
Pe-alee-i mama, – are,
La circ, în vârful unei scări,
Să-nveţe să furzboare

Odrasla ei... Poţi să furzbori
La orice vârstă. Circul
E-un zmeu de pânză şi cu sfori,
Pe care hoţii circul’.

Zborfaşi şi furzburaţi, ei toţi,
La noapte, or să aibe
Arìpi, – că nici n-ai să mai poţi
S-auzi pe mama: „Haide,

Copile drag, ’napoi! Cumplit
Mi-i dor de tine,-aibi milă!”
Ci el mănâncă dintr-un blid
Cu hoţii, – nu în silă.

Iar somnu-i taie gâtul cu
Trei guri de vin, amare;
A patra, lângă blid, făcu
Să-i cadă capu-n mare.

Să furvolezi înveţi în vis;
Copilul, ce-mi visează-n vis?
O stàtuă (hidoasă e!)
Sfurând la drum cu mâinile.

––––––––––
„Cocteau a înţeles poate mai bine decât toţi modernii [...] suprapunerea planurilor din vis. Copilul se teme să nu fie furat, copiii mici putând fi furaţi de către ţigani, şi voieşte să zboare ca zmeul. Verbul francez voler ajută această confuzie de noţiuni , frecventă în vis [...]. Iată de pildă ce visează: « A voler le songe habitue/ L’enfant rêve d’une statue/ Effrayante, au bord du chemin,/ Et qui vole avec les mains. » Coerenţa interioară, în planul absurdităţii e perfectă. În marginea drumului stau de obicei hoţii, les voleurs. Acolo stau şi statuile. Hoţii volent, fură şi zboară. Ei fură cu mîinile şi deci zboară dând din mâini. Sentimentul de groază coagulează visul, dând un sens.” (G. Călinescu, Principii de estetică)

Corina Dașoveanu

despre deja

poemul ăsta
e la fel cum își iubesc bărbații
femeile pe care nu le mai iubesc,
scris cu mâna
care îl trădează deja cu alt poem,
mereu acel poem
cu care ar fi/e de 4 ori mai înaltă.

de fapt e un mut semiotic,
un fel de text aisberg,
cea mai mare parte din dragoste
nu se vede,
e într-un frig
sau într-un mâine de adâncime.

mă nepotrivesc acestui poem,
urmează punctul -
ca un espresso scurt, tare,
e nevoie de anxietate în manuscris
și de un înainte punct.

scriu în nou,
din nou,
dezarticulez poetica imanentă,
văd
înalt
cum mâna mea
iubește
acest alt deja.

Mihaela Borzea

MAME CU PĂPUȘI LA SÂNI

Am înțeles că suntem goi, de când curgea planeta-n apă,
Că lumea nu-i decât o groapă în care ne-așteptăm pe noi,
Și te iubesc de-atunci, îmi pare, de-o veșnicie și un sfert,
Cu tot Pământul dat în fiert și răsturnat pe-un ochi de Soare.

Smulg Paradisul din țâțâni și dau cu pumnii albi în ziduri,
Eliberând copii cu riduri și mame cu păpuși la sâni,
Păianjeni mov îți prind lumina cu fir de lacrimă și jar,
De cordul trist și solitar ce-și bate-n cuie rădăcina.

Pe buze-ți cad în comă crini cu tibii arse de căldură,
Parfumul lor îți stă pe gură și nu mai poți nici să suspini,
"Tu lasă-ți părul să îți crească, iar eu o să învăț să scriu"
Durerea că nu pot să-ți fiu decât splendoare femeiască.

‎

Viorel Birtu Piraia

to

nu

Masca
în țara în care stâncile plâng
și străzile au început să miroase
m-am născut eu
odată, demult
au trecut secole printre alte secole
inutil, în zadar
pe nisip s-au prăvălit dinții istoriei
murdari, urâți, stricați
și am întrebat
mai suntem oare oameni
în țara care nu mai este caut un suflet
un singur suflet, un suflet curat
în jur lupii flămânzi
poartă discuții filozofice cu mioarele
în astă țară
oamenii au chipuri de animale
ochii cruzi
scânteiază în noapte
în țipătul disperat
al celui ucis
pe jos, o mască aruncată
mânjită cu sânge

Paul Spirescu

Ultimul cântec de adormirea fluturilor

E vremea să plecăm: latră ceasul din turn.
Paznicii spânzurați sunt de poalele nopții. Priviți
prin porturi bântuite de galben, nebunii
inventează stele pentru rătăciți.

Am îmbătat copacii. Gratiile. Zidul.
Copoii joacă zaruri pe podea.
Călcați cu grijă: în câmpia albă
un fluture - complice ne va aștepta.

Știu, drumu-i lung ca un cântec de iarnă.
Casele dorm peste noi și visează urât.
Așteptăm ninsoarea care să ne cearnă.
Un copil se răstește la stele. Atât...

George Nina ELIAN

DESPRE PĂSĂRI ŞI CÂNTEC

seară de seară păsările pleacă în țările
reci s-a stins până şi cântecul lebedei
dimineața însă vin înapoi şi au alura
timpului golit de materie vezi tu oare
clipele astea? nici eu dar aduc întrucâtva
a linişte cel puțin aparentă unii o numesc
paradis alții nemurire lumina respiră egal
timpul trece fără cusur în aceeaşi cadență
şi-n aproape toate direcțiile spune-mi ceva
despre ploile de apoi prevestitoare de zei
născociți după chipul şi asemănarea
tuturor vietăților în ciuda faptului că uneori (iluzie optică?) zilele sunt mai lungi chiar
şi decât veşnica plictiseală - neîntreruptă
poveste despre atunci şi acum

Florin Vasilescu

to

Femeia

Te-ai dus tocmai în vârf de deal,

Femeie,

Ca să pozezi pe-o stâncǎ

Lui Dedal,

Care,

Uimit de forma ce-o să-ţi deie,

Te va iubi

Monumental.

Eşti condamnată să trăieşti

În frică,

Deși nu uiți,

Ca ziua-ntreagă,

Să-ți finisezi

O formă de furnică

Ce în bărbat

Furie bagă.

Arzi repede precum scânteia,

Şi nu ai timp să te gândeşti

Deloc,

Că ai în tine

Tot ce trebuie să aibă ea,

Femeia,

Freamăt de trup, plăcere și ghioc.

Nu poţi din tine să evadezi,

C-ai fost așa fǎcutǎ,

Suflet bărbat să invadezi

Făcȃndu-l sclav,

Mie în sută.

Lora Levițchi

MANTAUA

M-am uitat adânc la tine, când cu calm, îmi aşezai,
Ale mele gânduri, multe, tot pe lespezi din cele verzi,
Raiul ce mă vede, în sfârşit, prin tine, s-a-ndurat să spele, noroios moloz,
Gloanţe zboară-n aer, scorojiţi pereţi, cad în zgomot, de detunături,
În genunchi orbecăiesc, în întunecime, prin cenuşa ochilor albaştrii,
Care ne-au trădat ca neam, c-au fost cumpăraţi.

Înzestrate, avem, complexe destine, ca să facem bine,
Pentru a-l meu suflet, mi-am pierdut, lemnele de foc,
Spre a-l încălzi, la, ale tale picioare, când s-o face frig,
Căci, în braţele tale, alţii, cu tupeu în vine, şi-au găsit bun loc,
Mulţi dintru aceştia-au uneltit în neştire,
Să te-nnobileze cu cazne amare,
Şi mi te-au ţinut, tot pe drum plecat,
Nici să poţi mânca, ori dormi ori tu liber a cugeta.

Impărţit-ai din dreptate şi din codrul tău de pâine,
Printre gloanţele haine, cum s-a nimerit,
La cei goi, la cei desculţi, ce-au văzut suport în tine;
Vieţii eu am dat, la capat de lume, ce-am avut mai scump,
Cu nemernicie, ea, vrut-a, din mult şi mai mult,
Ale sale anotimpuri ce-au trecut, le-ai privit din curiozitate,
Nu ştiai cum răsăritul contopit într-un apus,
A grăit de dimineaţă, lucruri ce nu s-au mai spus.

Destine de oameni, ce-s legaţi, în chingi de dosare,
Au strigat dup-ajutor, cât de tare au putut,
Studiind a lor păcate, cercetare tu le-ai dat,
Calm şi rece şi tăcut, de la masa cea de nuc,
Nimeni nu a rezistat, ca să stea în preajma lor,
Ca să răsfoiască pagini, cu aşa multă durere,
A rămas cu tine, numai mantia-ţi albastră,
Ce-altii, cu ceva mulţi ani, în urmă, pe-ale lor şi le-au strivit,
Jos întinşi pe duşumea, spre a se salva, de la ciuruit.

Insă, tu, ai păstrat-o în curăţie, este tot ce ai avut,
Când la fel ca mine-n viaţă, de-unul singur ai pornit.
Au venit furtuni de iarnă, soarele întunecat mi-a fost,
După tot ce- am întrecut, chiar în neguri, am înţeles,
Când binele-i luat de prost, raul are interes.

Mă uit iar adânc la tine, îmbrăcat, în mantaua cea albastră,
Ce-ai păstrat fără de pată, căci, ţi-a fost, camaradul cel mai bun.
Aş fi vrut, să te fi ştiut, când toată puterea - n mine,
Dintru al meu trup şi vene-n, valuri tulburi mi s-a scurs,
De porniri viclene, haine, cu mantaua ta albastră, să mă fi acoperit,
Tragedia vieţii acesteia, de la mine, s-o fi rapus,
Să o-ntorci la aceia care-ntr-ale tale brate- ascunşi,
Au curmat destine multe, lăsând plânsete de prunci, pe la uşi.

Scufundaţi în colb de stele, navigăm cum ne e sortit,
Ale vieţii lungi cortine, larg deschise-n nemurire,
Mi-ai propus să le ridic, în timp ce tu, răul îl culci,
Cu o ultimă privire, aruncată peste lunci,
Fiecare am purces lungul drum al veşniciei, cum mai bine am crezut,
De în noapte tu te-ai pierde, voi şti bine unde ajungi,
A ta mantie lăsat-a argintate, dâre albastre, printre cei la cap cu cruci.

Ştiu... mai devreme sau mai târziu,
Bolta se va lumina, aştrii mulţi aprinşi deasupra,
Coborând în jos din ceruri, îmi vor spune să mă-ntorc,
Viaţa din nou s-o refac, şi să uit, de tot răul omenesc,
Însă ce rost ar avea, când nu pot să te iubesc?
În galop de multe stele, ai trecut rapid prin mine,
Dându-mi din puterea ta;
Şi-ai deschis spre nemurire,
Drum bătătorit şi neted, doar.. cu mantaua ta.

De Lora Levitchi, 6 Iulie, 2019