THEMIS

THEMIS

Coloviu – George Anca – Cornel Nistorescu – Mihai Posada – Vasile Lechințan – Melania Rusu Caragioiu – Daniel Verona – Puși Dinulescu – Șerban Foarță – Lili Hanganu – Ioan Miclău – Vișan Dragoș – Lora Levițchi

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

 Colocviile de Marți

28 mai 2019, 5 pm

Anul XI nr. 5 (111)

  Tema:        SIC  COGITO

         

Recital muzical Mihai Moșoiu

Intervenții:

Vasile Menzel:  Originea cântecului popular român

Puși Dinulescu: Un roman burlac de peste 55 de ani

Mircea Coloșenco:  Hasdeu și Sic Cogito

George Anca: Onisifor Ghibu văzut de Octavian Ghibu

Gheorghe Lupașcu: Răpirea fecioarelor din Brăila

Andreea Fanea: Școala de la Biserica Stelea

Anca Andrei:  Convorbiri cu Leonida Arcade Mămăligă

Viorel Speteanu: Răpirea Basarabiei. Pacea de la București

Teatru de poezie: Elena Armenescu, Liliana Popa, Gabriela Tănase, Lili Hanganu, Evelyne Croitoru,  Bianca Michi Nema, Doina Boriceanu, Lora Levițchi, Puși Dinulescu, Gheorghe Lupașcu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat, Vasile Rațiu, Vișan Dragoș

Lansare de carte:

Gheorghe Lupașcu: Regele Cal și suita regală de poeme, Pastel, Brașov

Coordonator: Dr. George Anca

GEORGE ANCA

Noumen

La 70 de ani, Părintele Nicolae State-Burluși este cinstit de ierarhi și enoriași. Revista Lumina l-a miruit în tonul clasicului Bartolomeu Valeriu Anania, care l-a numit  „strălucit sacerdot, dascăl, profesor de religie și publicist”.  A înființat sute de biblioteci de carte religioasă. Este editor al unor isihaști carimatici, de la  Dumitru Bălașa la Ghelasie Gheorghe. A editat rugăciuni, acatiste, liturghii... până la teatru religios pentru copii. A donat carte românilor din Basarabia, Ungaria, Italia, Germania, Austria, Bulgaria, Serbia, Ucraina.

Aflat de ziua sa de naștere la  Locurile Sfinte, părintele Nicolae State-Burluși se împărtășește:

„Ne-am rugat pentru toți cei dragi și pentru tot poporul românesc în biserica Sf.Ioan IACOB Hozevitul,cântând cu toții acatistul în fața sfintelor moaște. ” Până la „Hora oltenilor pe Marea Galeleii”.

 De câte ori m-am întors în Vâlcea, am intrat în peregrinaj cu părintele State, duhovnicul meu. Cărțile purtate îl aureolau între nativ și universal. Mai încoace, am putut împărtăși carta regală a sa. N-a dat la o parte polisul.

Amvonul s-a petrecut cu suflarea noumenului. 

Am vorbit mai mult cu Stăniloae, am tăcut mai puțin cu State, neuitând Filocalia.

Bine cuvântează, Părinte!

CORNEL NISTORESCU

 Ștefan cel Mare, la Louvre

Nu știu ce sentimente ar putea trai un francez sau un american care ar intra intr-o zi de marți în Muzeul Louvre! Am doar o vagă idee ce ar simți un român. Sigur, cei din emigrația românească anticomunistă‎ ar trăi o stare vecină cu sublimul.

În capitala Franței. În inima istoriei sale, în Pavilionul Richelieu ar intra într-o sală dominată de numele lui Ștefan cel Mare și al Mariei de Mangop. Să intri în sala cu broderii românești de tradiție bizantină este ca și cum ai intra într-un vis al lui Nicolae Iorga. Marele nostru istoric a visat mereu la o expoziție românească în Louvre. Și acest fapt s-a împlinit marți 16 aprile 2019.

Nu știu ‎ce sentimente ar avea cei tineri în fața unei asemenea surprize. Sigur, steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare ar mișca puternic sufletele românilor. În fapt, Etienne le Grand, dupa cinci secole, în sala vecină în care se află coroana și sabia lui Carol cel Mare, și sceptrul încoronarii lui Napoleon însemna un eveniment muzeal, cultural aș zice ca și politic de mare importanță. 

Nu sunt eu cronicarul potrivit care să întocmească lista celor care, au muncit la pregătirea acestui eveniment. Este vorba despre strădaniile autorităților române și franceze, de minister și alte instituții publice, de Ambasada României la Paris, de Ministerul Apărării Naționale (cel care a asigurat transportul cu un avion special al întregului material expozițional).

Și de conducerea muzeului Louvre. Dar inima acestei expoziții eveniment se află fără îndoială la Janic Durând (comisar al expoziției din partea franceza) și doamnele Emanuela Cernea și Iuliana Damian, din partea română).

„Citeva capodopere reunite astăzi în Louvre jîn urul lui Ștefan cel Mare se înscriu intr-o deja lunga istorie a schimburilor intre Franța și Romania‎” scrie Jannic Durand ‎în Introducerea catalogului acestei expoziții eveniment. Chiar în ilustrarea acestui text aparținând pasionatului istoric francez este o fotografie din 1925, de la o altă  reunire a broderiilor reprezentând vălul de înmormântare al lui Ieremia Movila și al lui Simion Movila precum și portretele lui Ioan, fiul lui Vasile Lupu și al Tudoscăi, logodnica aceluiași Vasile Lupu. Sunt broderii în fir de argint care te impresionează și în fotografiile alb negru iar în mărime naturală, expuse pe pereții Muzeului Louvru te pot șoca în cel mai pur sens al cuvintului. Nu sunt multe veșminte regale care să reunească atîta bun gust și atîta măiestrie artistică. Nu sunt multe piesele cusute în fir de argint care să izbutească asemenea portrete ca acestea. Pare de necrezut că asemenea capodopere au putut fi lucrate cu cinci secole în urma pe teritoriul Moldovei.

La expoziția de la Louvre am remarcat,‎ printre somități și invitați, o doamnă cu o ie românească de mare bun gust. Era doamna Carmen Marian,  experta română în restaurarea textilelor, cea care a făcut o ultima revizie a pieselor de tezaur expuse la Louvru, înainte ca acestea să fie împachetate și urcate în avionul militar care avea sa le transporte la Paris.

Nu pot trece peste rolul unui cercetător român de mare valoare, implicat pînă peste cap în pregătirea acestei expoziții istorice. Este vorba de,Manuela Cernea, șef de secție la Artă medievală din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Ea a tremurart pentru toate, ea le-a descurcat cînd nepricepuți și-au băgat nasul. Și tot ea, alături de curatorul francez Jannic Durand, se poate mîndri de această expoziție, deschisa chiar deasupra intrării în Louvre.

Nu știu cîți ați putut încerca sentimentul‎ ciudat știrbit de o plimbare printr-un Louvre pustiu, închis pentru public  întîlnind foarte rar cîte un supraveghetor.  Și cînd treci de steagul lui Ștefan cel Mare și în sala următoare dai peste coroana și sabia lui Carol cel Mare și peste sceptrul lui Napoleon atunci n-ai cum sa nu  tresară în tine un pic de mîndrie.

În timp ce acasă ne certăm ca orbii și împrăștiem numai venin și ocară, pomenind mereu varianta emigrației‎, la Paris o expoziție ca acesta te face sa te simți mîndru că ești român și îți stîrnește dorul de casă.

De departe, România este mai frumoasă și mai dulce decît acasă!

Mihai POSADA

SUMMITUL DE LA RĂȘINARI

În zilele de vineri 10, sâmbătă 11 și duminică 12 ale lunii lui Florar 2019, la Rășinari, lângă Sibiu – prima gazda românească, în zilele precedente, a unui summit politic european- au avut loc lucrările celei de-a XXV-a ediții a Colocviului Internațional „Emil Cioran”, desfășurat cu începere de la 1994, când manifestarea aceasta științifică și culturală – ce adună la un loc specialiști și public iubitor de spiritualitate românească din Țară și din afara ei – a fost inițiată la propunerea universitarului sibian Ion Dur, preluată de regretatul poet neerlandez naturalizat sibian Eugène van Itterbeek și a crescut în importanță, până astăzi, ca un brand sibian ce nu poate fi  nici diminuat, nici neglijat pe viitor.

Ajuns la o ediție jubiliară, Colocviul ce poartă numele gânditorului de la Paris, originar din Rășinarii Sibiului, a creat cadrul unui veritabil summit cultural sub coasta Boacii – „muntele magic” al copilăriei invocate cu „nostalgia Paradisului” de desțăratul Cioran, unde s-a regăsit un număr impresionant de cercetători și admiratori ai operei cioraniene, sosiți de la Sibiu și din alte localități ale Țării și din străinătate. Evenimentul a avut un oaspete de onoare cu totul deosebit, în persoana Alinei Diaconu, venită tocmai „din... Patagonia” imaginată de Cioran în convorbirile cu romanciera, traducătoarea și jurnalista din Buenos Aires, celebră în Argentina și devenită recent membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), la  Filiala Sibiu. Strădania acestei recuperări de literatură românească valoroasă, din exilul și diaspora sudamericană în literatura română contemporană, precum și osârdia legată de invitarea tuturor participanților, de aducerea invitatei de la aeroportul din București la Rășinari, se datoresc neobositei energii managerial-culturale a dascălului de literatură Anca Sîrghie, inițiatorul evenimentului acestei ediții jubiliare. Domnia Sa și profesorul de filosofie Ion Dur au jucat – ambii, de pe poziția de cercetători ai gândirii literare românești – și rolul de moderatori ai lucrărilor Colocviului.

Comunicările invitaților au abordat, din varii perspective, aspecte interesante din opera și viața fulminantului moralist al lumii contemporane, declarat de experții europeni drept cel mai mare stilist al limbii franceze, E. M. Cioran, fiul preotului Emilian Cioran din Rășinari, ajuns protopop la Sibiu în anul 1924. Dintre cei șaptesprezece comunicanți invitați, zece sunt universitari, doctori, doctoranzi sau studenți, unii prezenți, printr-o salutară tradiție, și la mai multe dintre edițiile precedente. Numărul mare, poate prea mare al comunicărilor, deși prezentate pe parcursul a două zile, a făcut să pară îngust timpul alocat, duminica fiind rezervată excursiei la Păltinișul de deasupra Rășinariului, comuna în care mai dăinuie și azi casele părintești, de odinioară, ale lui Octavian Goga și Emil Cioran. Niciuna din aceste potențiale monumente istorice de valoare universală nu este până în prezent înregistrată, așa cum s-ar cuveni, în zestrea firească a patrimoniului național căruia îi aparțin. Aceasta, din cauza tărăgănelii birocrației noastre executiv-nematurizate, parcă în ciuda eforturilor depuse de primarul localității sau de reprezentanții altor instituții din România.

La sesiunea de comunicări din prima zi, după alocuțiunile de deschidere rostite de organizatori, și-au prezentat lucrările: Anca Sîrghie - Emil Cioran, licean la Sibiu, Mihai  Posada - Din publicistica națională a lui Emil Cioran – anul 1931, Ada Stuparu (Craiova) - Emil Cioran, întâlniri cu Marin Sorescu, Aurel Goci (București) - Filosofia lui Emil Cioran, trepte și ascensiune, Claudia Voiculescu (București) - Simțirea și speranța lui Emil Cioran, Vlad Bilevsky (București, student la Filosofie) - Emil Cioran și despărțirea de filosofie, Rodica Brad - Tema originilor în corespondența lui Cioran și Doina Constantinescu - Diagramele nostalgiei din arhitectura discursului cioranian. Poeta Paula Romanescu (București) a susținut un emoționant recital de poezie românească din perioada detenției politice a luptătorilor patrioți anticomuniști intitulat Timp de lacrimi și de sfinți, pentru imaginarea a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă atât de liberul gânditor de la Paris ar fi rămas în România, o dovadă fiind chiar condamnarea fratelui său Aurel sau a prietenului de o viață întru cugetare Constantin Noica. Cina festivă oferită tuturor de Primărie la o mândră pensiune locală a încălzit prietenii mai vechi sau mai recente, înfiripate între toți participanții, ospătați cu bucate ardelenești, pâine albă și băuturi de casă, de teasc și de cazan.

A doua zi, 11 mai, slujba religioasă de comemorare a gânditorului și a membrilor familiei sale din cimitirul Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime”, oficiată la ora 9 dimineața de patru clerici locali, i-a adunat pe invitații Simposionului în jurul mormântului Cioranilor, situat lângă monumentul vrednicului de pomenire Mitropolit al Ardealului, Andreiu Baron de Șaguna și în apropierea locului de veci al părinților lui Octavian Goga. Reveniți în Sala de ședințe „Emil Cioran” a Primăriei Rășinari, participanții au ascultat comunicările susținute de: Ion Dur - Adolescența erotică a septuagenarului Emil Cioran, invitata de onoare Alina Diaconu - Emil Cioran și Argentina, Marin Diaconu (București) - Emil Cioran – profesor de filozofie la Brașov, Anca Sîrghie - Întâlnirea lui Emil Cioran cu Franța, Radu Petrescu (București) - Centenar. Preotul Gh. Cotenescu și protopopul Emilian Cioran, oaspeți și gazde la Congresul preoțesc de la Sibiu, martie 1919, Gigi Sorin Sasu (Cluj-Napoca) - Melancolia discursului cioranian, Daniel Ioniță (președintele Academiei Româno-Australiene, Sydney) - Între confuzie și deznădejde – relevanța lui Emil Cioran în situația geopolitică contemporană și Gheorghe Răducan (Râmnicu Vâlcea) Ediții Emil Cioran, în Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Actrița bucureșteană Genoveva Preda a adus un elogiu femeii, adresat interogativ-retoric partenerei de viață a lui Cioran vreme de câteva decenii, la Paris și intitulat Unde se duc iubirile, Simone Boué?. A urmat spectacolul Exerciții de admirație Emil Cioran, susținut pe ulițele comunei, în sălile Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” și încheiat în fața casei unde a locuit în copilărie Cioran cu familia, de actori ai Teatrului „Aureliu Manea” de la Turda, în colaborare cu Asociația internațională de tineret „Become” din Sibiu.

Alina Diaconu a vorbit despre prietenia sa, datând din anul 1985, cu gânditorul rășinăreano-parizian, dar și despre prietenia legată cu Eugen Ionescu și cu Mircea Eliade, pe care i-a întâlnit de multe ori la Paris, începând de la vârsta de șaptesprezece ani. Apoi a prezentat comunicarea Emil Cioran și Argentina, lansând cu acest prilej și traducerea din spaniolă în românește, datorată Gabrielei Banu, prezentă la lucrări, a volumului de memorialistică Dragă Cioran (Cronica unei prietenii), apărut ca „semnal editorial”, fără editură, din pricina inerției neroditoare a salariaților Institutului Cultural Român din București care, rămași în urma evenimentelor, a solicitărilor culturale adresate și a propriilor promisiuni, sugerau o lansare de carte... fără carte, obligând la samizdat autorul întors – după 60 de ani de la emigrare – în Patria Limbii Române, azi, când afirmăm aici 30 de ani de libertate postcomunistă! Cartea are valoarea deosebită a unei culegeri de documente inedite în spațiul românesc, din viața lui Cioran. Sumarul cuprinde dialoguri, convorbiri telefonice, dedicații pe cărți, articole din presa sud-americană, relatarea întâlnirilor dintre cei doi și despre „iubirile secrete” ale septuagenarului îndrăgostit, părerile unor personalități despre Cioran și zece scrisori păstrate de Alina Diaconu de la marele prieten din Rue de l’Odéon. Cealaltă carte, prezentată de autorul ei, este traducerea în limba engleză a studiului semnat de Ion Dur, cu titlul Cioran. A Dyonisian with the Voluptuousness of Doubt, prin care cercetarea profesorului sibian intră pe piața mondială de carte.

În ziua următoare, duminică 12 mai, oaspeții au vizitat Muzeul Etnografic al Comunei, au urcat în mod simbolic Coasta Boacii, și au fost conduși la Păltiniș, unde își doarme somnul de veci, în umbra vechiului Schit, Constantin Noica. La mormântul filosofului, au asistat la o slujbă religioasă de pomenire. S-a făcut un popas și la cabana în care a locuit în ultimii patru ani filosoful și prietenul de o viață al lui Cioran. În așezarea de păstori Șanta, parte a stațiunii montane, familia Cioran deținea o casă de vară, unde Emil a scris celebrul volum Schimbarea la față a României, apărut în anul 1936 la editura Vremea.

Organizatorii summitului cultural de la Rășinari merită toată recunoștința și lauda noastră pentru implicarea responsabilă, generozitatea și ospitalitatea dovedite și în acest an: Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari, finanțatoare a manifestării în cadrul Agendei Culturale 2019 prin Asociația „Rășinari – Confluențe Europene”, care a asigurat cazarea nesibienilor și masa oferită, după datină, tuturor celor prezenți la eveniment; U.S.R. – Filiala Sibiu, reprezentată de însuși președintele acesteia, condeierul Ioan Radu Văcărescu, care i-a oferit o Diplomă de excelență invitatei de onoare a Colocviului; Liga Culturală din Sibiu, condusă de Anca Sîrghie, care a agrementat chiar și în afara summitului de la Rășinari prima vizită a Alinei Diaconu în Transilvania.

Declarația de la Rășinari a celei de-a XXV-a sesiuni de comunicări științifice prevede deschiderea a două case memoriale, în comună: respectiv Muzeul Goga și Muzeul Cioran. Alina Diaconu a mărturisit că a oferit originalele celor zece scrisori ale sale primite de la Cioran, Bibliotecii Naționale a Franței, mulțumită să le știe în „Sala Manuscriselor” din vechiul Palat Richelieu din Paris, aceasta tocmai pentru că „aici, la Rășinari, nu avea unde să le doneze”. Toate comunicările și conferințele prezentate la această ediție jubiliară vor fi tipărite într-un volum reprezentativ. A fost luată tot acum hotărârea instituirii unui Premiu literar „Emil Cioran” la Rășinari, ce va fi acordat anual în timpul desfășurării edițiilor viitoare ale Colocviului, prin colaborarea între Filiala sibiană a U.S.R., Primăria Rășinari și Liga Culturală Sibiu.

Cum încă ne mai salutăm cu „Hristos a înviat/ Adevărat, a înviat”, facem acum și aici urarea: -Să fie într-un ceas bun!

VASILE LECHINȚAN

Scrisoare deschisă adresată domnului Jakubinyi György Miklós, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia

Stimate domnule Jakubinyi György Miklós, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia

Mai jos semnatul, dr. Vasile Lechinţan, în calitate de om de ştiinţă, master în Socio-antropologie istorică al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în istorie al Academiei Române, Institutul de Istorie “George Bariţiu” din Cluj-Napoca, în calitatea mea de fost premiant în toate clasele şi anii de studii pe care le-am/i-am urmat – ceea ce consider că denotă o seriozitate, pasiune şi competenţă în însuşirea valorilor culturale şi ştiinţifice ale Umanităţii, predate în şcolile pe care le-am urmat  -, în calitatea mea de cercetător asiduu şi cu o mare pasiune, în numele Cunoaşterii, de peste cinci decenii la rând, în Biblioteci şi Arhive, 

vă rog să-mi răspundeţi dacă ţine de morala Dvs. creştină romano-catolică faptul că începând de după Revoluţia din Decembrie 1989 aţi indus în eroare autorităţile administrative, juridice şi politice ale statului român şi astfel aţi obţinut, pe temeiul unei aşa-zise “retrocedări”, numeroase proprietăţi publice care nu au aparţinut niciodată în proprietate Arhiepiecopiei căreia îi sunteţi păstor;

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ţine de morala Dvs. creştină romano-catolică faptul că nu v-aţi gândit ca după Revoluţia din Decembrie 1989, sus-amintită, să pornim – după atâţia ani de distorsiune a valorilor morale datorată comunismului  - la o lume dreaptă şi extrem de onestă, o lume a bunei înţelegeri între români şi maghiari, între catolici şi ortodocşi, între alte categorii ale societăţii româneşti, din care să fie exclusă înşelarea unuia de către celălalt, să fie exclus şovinismul, adică ura între maghiari şi români, ură care poartă pecetea unui trecut plin de mii de victime în Transilvania, să pornim la deschiderea unor căi de înflorire a respectului reciproc, la nelezarea demnităţii istorice a unei părţi de către cealaltă parte, la deschiderea unui drum al încrederii permenante şi al civilizaţiei de tip european care este prevăzută cu generozitate în statutul şi practica Uniunii Europene din care şi noi facem parte;

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ţine de morala Dvs. creştină romano-catolică faptul că v-aţi bazat, cu bună ştiinţă, pe ignoranţa autorităţilor administrative, politice şi juridice româneşti şi aţi înaintat acestora - pentru susţinerea pe nedrept a cererilor de “retrocedare” a unor bunuri publice - argumente şi documente false şi trunchiate şi aţi obţinut astfel în proprietate unele imobile pe care Arhiepiscopia pe care o păstoriţi nu le avea sub acest statut nici măcar în timpul stăpânirii ungare în Transilvania, aşa aveţi acum în proprietate, total pe nedrept, palatele liceelor: “Unirea” din Tîrgu Mureş, “Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, “Marton Aron” din Miercurea Ciuc şi numeroase alte clădiri pe care Arhiepiscopia nu le-a avut niciodată în proprietate, nici Statusul Romano-Catolic Ardelean, formaţiune pe care aţi înfiinţat-o ca fundaţie care să administreze aceste averi cu o aparenţă de continuitate istorică, dar acum situaţia este cu totul alta, dat fiind faptul că este distorsionat statutul proprietăţii fondurilor tereziene, respectiv faptul că Statusul nu le avea decât în administrare, proprietare erau fondurile înseşi,  Dvs. ştiţi prea bine că un fond, o fundaţie nu poate fi proprietatea nimănui, ci doar în administrarea cuiva, prevăzută de fondator (în cazul nostru statul austriac, prin împărăteasa Maria Tereza); Dvs. sunteţi poate singurul caz din istoria Dreptului când vă substituiţi ca proprietar al averilor unor fundaţii/fonduri (ele înseşi proprietar), bazându-vă pe ignoranţa – n-am zis corupţia, Doamne fereşte! – celor în drept din partea statului român, care au fost extrem de “generoşi” cu pretenţiile Dvs., în timp ce numeroşi copii români suferă de lipsuri materiale (Dvs. aţi impus chirii exorbitante, statul român le plăteşte) şi de jigniri morale şi de demnitate istorică, fiind excluşi din centrele oraşelor transilvane şi despărţiti de prietenii lor elevi maghiari, astfel că prin fapta Dvs. încercaţi să excludeţi pe români din istoria Translvaniei şi să creaţi un separatism etnic pe care valorile Uniunii Europene îl respinge cu fermitate;

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ţine de morala Dvs. creştină romano-catolică faptul că în continuare vă consideraţi singurii beneficiari de drept, ca romano-catolici şi maghiari, ai averilor publice – marile fonduri create de statul austriac, de împărăteasa Maria Tereza pentru Transilvania, dacă consideraţi justă această cea mai mare deturnare de fonduri din istoria Transilvaniei pe care Statusul Romano-Catolic Ardelean a făcut-o de la preluarea acestor fonduri în administrare, din 1867 încoace şi continuată de Dvs., fonduri create şi pentru români, şi pentru alte etnii, pentru dezvoltarea  vieţii lor spirituale, şcolare, instituţionale, vă întreb de ce nu v-aţi gândit să procedaţi măcar cât de cât onest, ca statul ungar, de exemplu, care a administrat acelaşi tip de fonduri (de Studii, de Religie, de Burse tereziene etc.) create în oglindă de statul austriac, de împărăteasa Maria Tereza, tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,  pentru Ungaria, inclusiv pentru “părţile ungurene” româneşti de la Maramureş la Bihor şi Banat, unde zeci de biserici româneşti primeau sume importante de susţinere de la Fondul de Religie ungar şi liceul din Beiuş de la Fondul de Studii ungar etc. Numai în Transilvania românii erau/sunt excluşi de la fondurile tereziene create pentru Transilvania, excludere datorată acelei uriaşe deturnări de fonduri sus-amintită, comisă de Statusul Romano-Catolic Ardelean şi continuată de Dvs.

În numele apartanenţei la Cultura Umanităţii,

În numele moralei creştine,

În numele a tot ceea a fost bun în convieţuirea milenară româno-maghiară în Transilvania (am scris o carte în acest sens intitulată Permanenţa convieţuirii paşnice),

 Vă propun, stimate domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, ca întrucât Dvs. aţi iniţiat şi patronat/patronaţi această mare inducere în eroare a autorităţilor administrative, juridice şi politice ale statului român – adevărată jefuire a românilor de un drept patrimonial cu mare încărcătură culturală şi istorică (în aceste instituţii “retrocedate” sau cerute de Dvs. pentru “retrocedare” au învăţat cele mai mari personalităţi istorice româneşti din Transilvania – sub oblăduirea Dvs. fostul Liceu Piarist din Cluj a fost şi este purificat de elevi români încă din 1990, spre revolta marelui istoric al Transilvaniei David Prodan, care mai trăia încă) şi reprezintă o adevărată excludere a românilor din istorie – fapt cu totul neconform, în primul rând moralei creştine, apoi legilor unui stat –

Dvs. să interveniţi pe lângă aceleaşi autorităţi pentru conlucrare în vederea restabilirii proprietăţii adevărate, legale şi de drept a bunurilor istorice comune românilor, maghiarilor, saşilor etc., patrimoniu pe care-l deţineţi acum prin “retrocedare” fără nicio bază morală şi documentară dreaptă, prin viitoarea intervenţie a Dvs. - de astă dată justă şi conformă cu adevărata morală creştină romano-catolică - se vor detensiona şi relaţiile româno-maghiare, care astăzi, datorită politicii tendenţioase şi şovine a unor lideri maghiari din România şi Ungaria ţin să se deterioreze şi mai mult.

Cu tot respectul pentru instituţia milenară catolică din Transilvania, al cărei păstor sunteţi,

Dr. Vasile Lechinţan, Cluj-Napoca

MELANIA RUSU CARAGIOIU

Mult Iubite Maestre Ben Todică,

Am urmărit eu,  ai mei și prietenii noștri, pe internet,  cu încântare suita de video, Youtube, realizate de Domnia Voastră, precum și emisiunile de Radio-Melbourne, unde sunteți  Director, în mare parte realizator, artist, dar și mediator.

Pentru noi, cei din Diaspora aceste cuvinte, concluzii, îndemnuri spre îmbărbătare sunt precum picătura de apă  la care aspiră o rândunică în zborul ei greu și îndelungat.

Românește spus, cineva important și puternic de la celălalt capăt de lume, se gândește la noi, ne ghicește durerile, aspirațiile și vorbește cu noi pe lungimea de undă dorită de noi.

Suntem flatați și de ideea de a fi comunicate, difuzate public scrisorile noastre, creațiile noastre literare și de aci cunoașterea între noi,  a colaboratorilor. 

Pigmentarea prin cântec, recitare, a ideilor pozitive contemporane, melopeele cu undă de alean sau speranță puse pe versurile poeților contemporani, Adrian Botez, Irina Lucia Mihalca, Ioan Miclău ,  sau recitări, Vasilica Grigoraș și alții,  apar ca un intermezzo în Emisiunile radio alcătuite de Domnia voastră.

Dar întotdeauna auzim și refrene , și psalmodieri în surdină, foarte plăcute, ca acompaniament, dar Dumneavoastră nu ne spuneți, sau foarte rar aminiți că atunci, în acele momente noi ascultîm  intonările Doamnei ,,Ben Todică”, și observăm cu bucurie cuvinte românești.

Mult ne impresionează subiectul  Ciudanovița și acuma putem aprecia în adevărata măsură acea muncă istovitoare, periculoasă a semenilor noștri, care s-au dedat cu  eroism, fără frică de moarte, sau uneori sfidând spectrul contaminării. Privit în ansamblu, dar și în amănunt,  acel episod magnific este plin tot de atâtea  suferințe cât și  volumul realizărilor.  

Una dintre ziaristele noastre spunea odată o mică poveste, din care eu amintesc doar esența, Era vorba de călătoria Lui Dumnezeu și Sfântul Petru pe meleagurile noastre. Cărând Ei sacul plin cu daruri, prin locurile noastre muntoase, s-a spart sacul , și cum  aurul,  în bolovani, era mai greu, mai mult și  la fundul sacului, prin spărtura sacului s-a răspândit mult  aur la noi. ( Varianta geologilor o cunoașteți). 

 Acuma , în cele  spuse de Dumneavoastră, Maestre Ben Todică,  privind munți de uraniu, înțelegem că acel uraniu, cum spun chimiștii. el a rezultat din înnobilarea aurului în timp și sub presiune. transformându-se în uraniu.

Tot în emisiunile Dumneavoastră întâlnim rapsozi populari, precum este poetul Pavel Ferghete, un adevărat fenomen gânditor și vocal, cântând în versuri native dorurile unui plai și dorurile locuitorilor lui. Acel plau fiind plaiul românesc. Acest rapsod al locurilor care  au rămas dacice, fără ocupație romană,  are convingerea și tăria de a scrie, de a publica din gândirea sa pură, înmiresmată de undele naturii. Dar, cum l-am fi cunoscut noi, toți, fiindcă unii îl cunoșteau, dacă nu ar fi existat filiera Radio Melmourne ?

Gama de emisiuni ne aduce înainte   și secvențe din melodiile și cântecele populare românești vechi, știri și întâmplări care ne dau imboldul  speranței de mai bine, forța de a rezista la calamitățile  schimbării climatice,  lansări de carte,  călătorii, date  despre locuri puțin cunoscute, obiceiuri, curiozități și tot ce poate fi de dorit în completarea cunoașterii , ca o enciclopedie vie, cu datele mereu evoluânde , în mișcare perpetuă , precum viața.

Mai  ne întâlnim în emisiunile radio  și cu  evenimente de laudă și de afirmare a tot ce este românesc,  spre a fi cunoscute de o lume întreagă.  

Ceeace ar mai trebui de adăugat este faptul că toate materialele noastre apar pe blogul Ben Todică, într-un adevărat drept de exprimare, gândire și creație proprie, așa cum am trimis-o, urmând ca vocea și impresia cititorului să-și spună cuvântul.

Afirm, în concluzie, că ar fi imposibil de cuprins tot ce imaginația Domnului Ben Todică ne trimite pe calea undelor, optic și auditiv, în spațiul cultural-social. Urmărind emisiunile radio și realizările video,  vom rămâne mereu adepții săi. 

Închei cu  mulțumirile noastre și urări de mereu frumoase realizări  ale Domniei voastre Maestre Ben Todică și ale colaboratorilor.

DANIEL  VORONA

împreună cu urarea ”LA MULȚI ANI" dedic acest poem celor ce
sărbătoresc ziua / numele Sfinților Impărați Constantin și Elena!
*
:de zmeură de brad de muşcată sunt buzele tale când îmi strigi răzbunare
prin arșiță prin
secetă -- ești tu
nu îți cer și eu -- toate anotimpurile au gust de magnet și de carul cel mare
.
ai ochii căprui şi inima arcuită ca o roşcovă sub camaşa de tablă ondulată
(sub care împărțim
puterea ca fiarele)
zic rugăciuni pentru bucuria ta te ascunzi toată de la glezne până la noadă
.
-- sânii tăi au aceeași temperatură retrogradă iată mâinile mele nu
mai
sunt mâinile mele suntem păsări abstracte sunt pasăre de pradă --
.
(la o fereastră în obor
bate otrava din picior)
.
tu ai mers de călugăriţă care flutură ca o lege izvorată din păcat de
sub acoperişuri -- fenomen locuit exterior
și
nenorocit în interior -- opoziție la opoziție
lumea asta crede că sunt şarpe în grumaz cantemir strâns pe ziduri
.
după ce îţi beau cafeaua tu te transformi într-o linie într-o cale ferată devii
iar albastră ca un cimitir născut după ce a fost îngropat într-o roată pătrată

ps

ca să nu îmi rănesc amorul propriu mă întorc din nou la tine mă ascund să
mor pe partea
cealaltă a mea
predanie şi identic cu cel scoborâtor mă fac iarăși om nu o gravură nu apă

PUȘI DINULESCU

 Partea din spate a visului

Am fost az‘ noapte-n vis,
Cu tine, la Paris...
Mi-ai zis că n-ai mai fost până acum
Şi a trebuit auncea să-mi asum

Rolul de ghid şi să te introduc
Pe unde-am fost al‘dată, nu-s uituc,
Să-ţi povesterc de Saint-André des Arts,
Unde citeam cu dânsa Le Lézard,

Romanu-acela prost şi poliţist,
Cu-o blondă şi c-un tânăr arivist,
Atunci, prin anii-aceia, nouăzeci…
Piaţeta, unde buzele ei reci…

A, da… Da, da, uitasem ca să-ţi spun…
Aventura din noaptea de Crăciun,
Când cu Arlette, acolo, mă muşcam…
Deasupra luna spânzura de-un ram…

Dar ce-mi veni, tâmpit ce sunt, acum
Să mă opresc şi eu aşa, din drum,
Să te uit, pe undeva, prin spate
Şi înspre trecut să dau din coate,

Cât mai adânc, adânc să mă afund,
S-ajung lângă tufişul ăla scund,
S-o întâlnesc iar, iarăşi… pe Arlette
Şi s-o cuprind încet, încet încet…

Dar, stai, eu nu venisem pentru ea…
Tu unde eşti? Afară-I vreme rea
Şi m-am trezit, o, cum bate vântul…
Unde eşti? Te-a înghiţit pământul?

O, câţi din viaţa mea au dispărut…
Dar eu mai stau, mai stau până mă mut
Sub lună, cu alţii şi cu ele,
Printre hăuri de adânc de stele…

Dar pân-atuncea noi, ăştia ce-am mai rămas,
Mergem aşa, supuşi, peste pământul gras,
Iar timpul ne mestecă şi-apoi ne cacă
Exact ca o dentiţie şi-un cur de vacă...

ȘERBAN FOARȚĂ

Peștele roșu 

(După o tabletă de Tudor Arghezi)

Doamnei Simona Constantinovici

Ca să pre-ntâmpin, vechi, reproşu’
că n-aş putea un peşte roşu
să prind, la ceasul după-amiezii,
l-am pescuit pe-al lui Arghezi, –
ce-şi are, de la şarpe, solzii
şi-i stau de strajă,-n jur, cobolzii,
pentru ca gâsca şi-alte raţe
cu plisc oranj, să nu-l înhaţe,
când se prefac că-i fac cadou
câte ceva: aşi de carou,
ca să-l însolzoşească, sau
mai ştiu eu ce... Căci tot ce au
mai scump îi dăruie, cu toţii,
celui ce încă nu-i decât
un gând ce şi l-au pus cu toţii:
să-l fabrice numaidecât
sau mai târziu, – dar mai frumos
ca toţi... Din àcele lor, os
cu os, i-au făurit aricii
scheletul; după care,-amicii
lui se făcură iarăşi ghem.
Lepidopterii, un harem
trimiseră, apoi, de nimfe
şi fluturoaice, în zaimfe,
în lastre-albastre,-n catifele,
pentru ca el ce, încă, mutră
n-avea, nici trup, să ia din ele
câte puţin polen sau pudră, –
ceea ce şi de la lalele
avea, ca şi de la leandru,
să ia; în timp ce, cu ochi tandru,
veniră ciutele şi cerbii
cu cer în coarne, ca să-i facă,
mai moale decât firul ierbii,
un scutec pruncului... Când, iacă!
şi broasca a cu carapace
ca două ditamai capace, –
doar că această arătare
fu izgonită ca atare
de Vraci... Căci pană sau peniţă
din coadă grea de păuniţă,
cu ochi de-un verde-azuriu,
îi trebuieşte cui pictează,
după cum gândul îi dicteză,
un peşte roşu-auriu...
Iar după ce un vraf de funde
şi panglici de învoalte rochii,
trestia şi papura i-au fost
adus, – când se-ntrebau de unde
să ia şi să-i monteze ochii,
veni sticletele, mai prost
de bun, jertfindu-şi-i pe-ai lui...
Noroc că, milostiv, Piticul
îi făcu alţii (ca să vază
sticletele), din sticlă... Şui
nu cred că e decât pisicul,
care-şi tot vâră laba-n vază,
în vaza cea cu peşti de vază
(să-i pipăie, nu doar să-i vază),
ca şi cum peştii-ar fi ai lui!

 LILI HANGANU

pleci pe poteci, 1

asculți răsăritul
apusul incert
atingi universul
concret

picotești sub un nor
ștergi tot trecutul
prezent în viitor
neutru

cimbrișor, mușchi și piatră
atingi copilăria
fără să vadă-n
trecut

ronțăi firul de iarbă
asculți liniștea sonoră
relegi Sinele-n Ego
prezent

taci, strigi și desfaci
cercul ce strînge
Lumina cu umbra-n
suspin

renaști o planetă nouă
arcuiești valuri de gheață
anini trei stele la geam
viață

repari, ștergi, cureți
cuarț, mică și safire
încerci și pe Lună
nouă

sădești un con de umbră
guști din pachet
pîinea cea brună
clinchet

spui ”stop” și d`a capo!
sfîrșit~început
roza divină
tăcut

recompui două stele
n-ai ochi pentru Nimeni
doar urechi pentru iele,
Omule Vineri!

pleci pe poteci, 2

macini grăunțe
pentru zeii verii
pornești aripi -,
molatec, în zbor

fărîmi nestemate-n
calupuri. mesteci
doi Sori și o Lună
surori de inele

aduni nesecate
poveri de~din~vechi
rugini, neghină și mălai,
toate în stropi

de mohor. verși
conținutul în forme
de ape. prefaci
rămășagu-n ochi

peste timp. rămîi
cu bine. pleci
cu mine rămîi
inefabil, atins

pe la margini.
o țintă precisă
e doar o șoaptă.
iluzii sonore

și un gînd calin.
reazemi ochiul de somn,
umărul stîng, de trifoi,
lași gîndul să zboare

cu aripi de înger
spre cercuri. se pare
că drumu~ți~e bun
șoapta eternă

doarme în scrum.
stingi o oglindă,
deschizi alta ~
porți platin`aur

diamantine stări
neașteptate zări
seva ce trece
din mări în Mării

mîntuiri prezente
mătuiri trecute
măturici de ape
doruri mărunte~

IOAN  MICLĂU

Zeițele mele- gândurile...!

Zeițele mele

De-ndată ce aripile-și întind spre lumină,

Spre Euterpe* zbor- zeița divină,

Căci gânduri fiind vor curate apoi să-mi revină,

Și astfel prin mine să plece ca raza senină!

Zeițele mele

Gânduri fiind, doar eu pot în zbor să le-ndrept,

Ele-s copile ce nasc în propriu-mi piept,

Le curăț de ure, de tot cei nedrept,

Ca ele-n grădini să-nflorească, atât doar aștept!

Zeițele mele

Mi-aduc judecata, tot dreaptă ca ele,

Căci eu sunt cuvântul, zeițele-n faptele mele,

Iar gândul odată ferit de intrigi și ure rebele,

Te face să crești, ai ceruri, ai stele!

VIȘAN DRAGOȘ

omul-stea cu cinci ghimpi în Transilvania

1.

în Ardealul neorbit
încă de nimeni
există un proscris
urmărit în noapte
de galeșii ereți
.
când se refugiază
în pădurile din Carpați
acest proscris presupune
că pământul asediat din Occident -
întreg Deleormanul ”aliotmanul”
a și luat-o
ciopor după el
.
precum cândva
fratele său în duh trădător
Iuda Iscarioteanul
escortat de spirite viclene -
și omul-stea cu ghimpi
nu-i primit ziua
ci doar noaptea-n Transilvania
.
dacă o să dea piept odată cu bacii pescari
tare îi este teamă să nu aibă și el soarta
lui András Báthory hăcuit de către
cei mai temuți râși ai lui Lyncos -
aliații domnilor munteni și moldoveni

2.

omul-stea cu ghimpi
e o floare de mină
un veleitar un incult
un manelist șaman
ce se lasă-nconjurat
doar de muște Țețe
din Africa Subsahariană
ori de Vespulae Germanicae
albine africane și tăuni ucigași
.
cică-i inginer
autoimpus cât mai sus -
de fapt
vizionar pirat
n-a ratat
l-a zvârlit
peste bord pe
il capitano Victoraș
.
un mânuitor abil
al puterii distructive
Sator
prin manipularea gloatei
clicii și fricii
.
lupii cenușii
roșii
îi sărută
pulpana hainei de etern Don Juan
de îndată ce descinde-n secret în codri
și cu generozitate de nabab
aruncă-n grabă
carne macră -
tot surplusul
din vânatul cumpărat de el
pentru banchetele presărate
cu trandafiri slinoși
.
lasă după el
mii și mii de țepe -
surplusul cărnăraiei aduse
pe-o beznă înfiorătoare
în gențile frigorifice
din limuzina ce-i scăpă
ca prin farmec de escortă
.
proaspăt tăiată cu drujbele
în două... țarcuri concentrice
îl întâmpină adunarea forestieră
cu leduri roșii de copaci fantome
și-i cântă lugubra libație
dumbrava seculară de la Țebea
pusă-n lanțuri
condusă cu forța
la mitingul ultimului său drum

3.

omul-stea cu ghimpi de trandafiri
omul-floare de mină
o s-ajungă prin tortură și extaz
duhul totemic al vrăjilor
dintr-un ritual celtic
al scordiscilor boilor și taurinilor-liguri
.
o să-și ațâțe pe trupul său formule
aidoma lopătarilor roșii cu pete pe trupuri
bourilor albi și mamuților cenușii
pârlindu-și pe rând toți perii din mustața zbârlită
de către druidul Tudorel al lui Toader
nu de alta
dar să n-atragă mânia
marelui zeu siberian Vladimir
din arcticul ținut Putin

4.

ochitorul din praștie number one
și marele pescar dunărean
omul-stea cu ghimpi
folosește după ce ucide flexul
taie hălci întregi
și-nghite măruntaiele în aburi
din caprele negre
doborâte cu zecile de pe creste
.
decapitează cât mai mulți câini de stână
bea cu nesaț roșul foc
al vieții fără nicio milă curmată
din junci fazani bufnițe ierunci iepuri
cocoși-de-munte ciute vulpi
berbeci veverițe nevăstuici
măgari ciocănitori pajure
mistreți pisici de pădure bursuci
ca să-și hrănească bine copiii necredinței

5.

în ultima sa vizită
din noaptea valpurgică
fi-va chiar el focul Sator
dezbrăca-va hainele sale corvinești de paradă
le va arunca fâșii-fâșii în prăpăstii
ca să iasă din ele zeci și zeci de corbi și lilieci
.
trupul său de-Apollo o leacă gârbovit
boiul său uneori boțit
nu se vor împărtăși nicicând în mod real
dintr-o soață pe măsură
luată în vreun templu de consoartă
ci doar din Daphne - fata din... laurii săi văruiți
și iar căniți verzi de pe tâmple
.
își va da mai întâi cureaua
apoi picioarele de la tălpi spre coapse
spre gustare
vor urma
brațul stâng cu ierburi de adormit fiarele
și brațul drept
ce le va arde-apoi mațele
și va ieși de trei ori mai frumos
ca Vladimir ce va fi șters și el putina pe din dos...
.
lupii demoni săturați
vor cădea secerați pe veci
omul-stea va străluci ca un Helios biruitor
cu picioarele de brazi
și cu membrul de partid racolat plin de rășină
va căuta însetat o uriașă toantă
care i-a fost menită
.
brațul stâng de mușchi verde
îi va trage-o piatră măricică
din praștie-n spate
să stea o clipă locului
să nu se clatine sălbatic
și să nu-i dea palpitații inutile
când își va elibera dureri salvatoare
din rărunchii constituției satorine
de ultim Giacomo Casanova...

	News Feed

 

LORA  LEVIȚCHI

Themis

La rugamintea ta, n-am mai plecat din asta lume,
Cum as putea acum, cand am aflat de existenta ta?!
Cu stoicism tu pus-ai mari baricade la oceane,
Spre a ramane calma ca otelul, cand e furtuna.
Desi in apa, capul mi-l tin cu stoicism deasupra vietii,
Ea vine peste mine, navalnica, far' de masura,
Caci sunt prea tanara, sa plec, asa mi-ai spus!
Pamantul, nu il simt, sub ale mele picioare
E negura, rafale reci de vant, in mugete, pe valuri, au intors!

Cand insa tu pe ale vietii valuri manioase ai privit, tumultul miscator s-a potolit,
Iar bolta intunecata deodata albastrita, batuta toata-n stele, a devenit.
Tu ma culegi cu patima, in fiecare noapte,
Simt ca la porti de rai, voi putea bate, doar cu tine,
Initiatica calatorie prin viata, de-acum- nainte,
Ne este data spre alinarea sufletelor noastre, mult muncite,
Cortina de safire scanteietoare, curge pe arena mereu gata de lupta,
Suntem cei doi razboinici aparent cercati de soarta,
Ca pustinicii ales-am in lume a ne tine a nostre inimi zavorate,
La bine au fost mai toti cu noi, la rau, doar noi, cu-a noastre umbre,
si-acelea, haituite.

A mea intelepciune venita din alta lume,
E ceea ce am mai bun de-mpartasit cu tine,
Prin scris ori prin pictura, prin plans dar si prin ras,
Doar tu in intregime ma cunosti, asa cum sunt in fiecare anotimp,
Stii cum am fost in primavara vietii,
Toata in floare data, ca ciresii salbateci de pe camp,
Cum fruct in parg rodit-am ca prunc, in vara vietii mele,
Umerii mei, cara~vor saci de recolta bogata,
Cu miros de fan cosit si de gutui,
Ce ti~i voi darui in toamna vietii mele,
Si cum ales-am a ma sfarsi, in alb imaculata zapada, metamorfozata,
Pe ale piscurilor coame inalte de munti,
In iarna ce-o sa vina a batranetii mele.

Sub clar de luna ne promitem, ca nu vom repeta,
Greseli de-o viata de empati,
Cand rostul lumii am catat noi al schimba,
Caci ajutat-am asa de multi, dar n-am fost la nevoie ajutati;
Cand plans~au femeile cu pruncii-n brate,
Noi am sarit sa le veghea,
Cand fratii ramas-au far de mama in viata,
Tu, tata si mama, ai ales, ca sa le fii.
Cand camarazii nostrii n-au avut ce imbuca,
Noi de la gura noastra ne-am luat,
Cand oameni impovarati de ani, cersit-au cativa bani,
Noi am hranit si imbracat pe fiecare, far ai chestiona.
Cand cunoscuti ca pasari migratoare au venit, in stol la auzul alor nostrii pasi,
Din mult putinul ce-am avut, i-am primenit pe cei golasi.
Cand animale parasite si mult lovite de cei rai,
Gasit-au loc la a noastre picioare, noi le-am ingrijit, cat am putut,
Sunt suflete ce n-au avut vreodata parte de vreo sarbatoare.
Cand egoistii, iscoditorii, profitorii au dat navala peste noi,
Cu aceiasi marinimie i-am tratat, iar ei luat-au chiar si haina de pe noi.
Dar toate acestea le-am facut, din dragoste pentru ai nostrii semeni,
Asa ales-am din geneza, ca suflete sa fim, pe acest pamant.

Acum insa, e vremea noastra, decis-am,
Sa nu ne mai intoarcem din al nostru drum,
Nu vom mai pierde timpul spre a ridica pe altii,
in timp ce noi continuam ca sa ne scufundam.
De data asta, datorita tie, nu imi va mai fi teama niciodata,
De rai, vrajmasi si de-a lor smolita serparie,
Caci impreuna Dumnezeu ne-a asezat ca sa vedem,
Tipsia lumii imbibata in sange de misei,
Ce s-au rugat la a noastra proprie decadere,
Acuma sfartecati ei zac, cazuti in gropile facute pentru noi,
Ce le sapasera pentru noi, far constiinta, findca-s vai de ei.

Ca si copii ai lui Dumnezeu, nu vreau sa crestem niciodata,
Ci asa, curati in suflet, sa mergem la a ne revendica,
Acele drepturi care noua miseleste, ni s-au furat,
Promit ca sa raman, asa cum tu mai invatat, calma, inainte de furtuna,
Vibratia vocii noastre deschide usi, ce ne-au fost zavorate,
De cei ce ne-au infipt hangerul pe la spate-n coaste.
Desi coplesit ca empat, promit solemn, ca ma ridic,
Sa lupt acum doar pentru noi,
Capul deasupra apei cat mai mult eu am sa-l tin,
Lupta~voi din nou pentru a mea viata care parea ajunsa la sfarsit.
Caci fost-a batut al meu testament, in cuie pe destin,
Mi-a fost impus ca sa mi-l scriu,
De cei ce moartea in suspin, ei mi-au urzit!

In fiecare noapte voaluri de turcoaz, imbraca sufletele noastre,
In simfonie de culori a dragostei cantata de- o filarmonica maiastra,
Ce n-o vedem ca este-n cer, cu a sufletului ureche, numai noi o auzim,
Ea a crescut ca flacara Olimpului,
De cand ales-am pe-al noastru destin, ca sa ne focusam.
I-o dragoste din alte vremi, ce din durere-i intrupata,
In mii culori de curcubeu e metamorfozata,
Din a nostre sentimente ce pe ROCVAIV le aranjam.
Braul acestuia strabate valea ce odata ai aratat pentru ultima oara,
Maicutei tale ce al sau suflet in ale tale maini de copil ti l-a incredintat,
Tu, tandru, l-ai luat si in vesmant strict, de militar, l-ai ferecat,
Acolo cu sfintenie l-ai ocrotit, l-ai aparat, l-ai primenit,
Iar el crescut-a acuma mare si peste ocean la mine la venit.

Am plans de bucurie, vazandu-ti cu ochii mintii, maica ce-i inger de lumina,
Asa de radianta si stralucitoare, de parca razele de soare au ramas far de cuvinte,
La asa noblete si exuberanta, la asa paradisiaca infatisare,
La asa candida prezenta ce emana duiosie materna si binecuvantare.

Dragostea ce-ai ferecat a fost la adapost sfant si te-a ajutat,
Desi de multa lume-nconjurat, ales-ai singuratatea interioara,
Ca sfetnic bun, loial pe soare si furtuna,
Aceasta stare perfecta, a emis frecvente inalte,
In mocirla lumii in care amandoi de-o viata, marsam
Desi pe continente paralele, invartim, in sensul acelor de ceas,
Doar cu puterea mintii, jumate de pamant!

Decis-am balanta dreptatii in mana ca s-o tin,
Ne este dat sa retezam tentacule de rau,
Ce au crescut asa de mult si s-au multiplicat,
Destine noi de azi cladim, te intalnesc, la capat de pamant!
Aici pe-o insula plutitoare, a lumii cheie, ce~n usa deciziei globale se invarte,
Bat demna la poarta raiului, acum cheia este la noi,
Din a noastra alchimie a dragostei zamislita,
Suntem doi vulturi temerari, purtam pe bratele liberului arbitru,
Soarta de-a nostre mame demult intuita!

Al nostru dans de pasodoble va fi atent urmarit si criticat,
Dar ce ne pasa, de gura lumii ce doar pamantul o astupa,
Cand jos cazuta aceasta din palme si picioare, vesela a batut, s-a bucurat,
Ne inaltam ca o sageata cu a gandului viteza, ne indreptam, direct spre soare,
A noastre aripi acuma, deschise integral, umbresc a raului brodare,
De uraciune si manipulare, de perfidie intr-o asimetrie de culori,
Vad valurile rubinii a sangelui de oameni inocenti sacrificati,
Si noi urmam la rand, dar intalnirea noastra de destin,
Acuma, s-a produs si ne-a salvat!
A dreptatii sulita am implantat in a timpului limbi de ceas,
Ce-n sens descrescator a noastre ore de viata ramasa ne-a numarat.
Luat-am pensonul inmuiat in culoare violacee din a noastre aure si am pictat,
Vietile noastre intregite in purpuri liliacee, frontiere din ele am facut,
Sa fim gardati de bine, departe de cel rau, vazut-am infinitul radiind,
Lumina noastra, din dragostea imaculata ce la viata s-a trezit.

Acuma suntem doi si nu-mi mai este teama,
de-a bate cu insistenta la o usa noua de univers,
In starea asta eu doresc o vesnicie ca sa stam,
Intinerit-am veacuri, cand mainile ni s-au atins,
De mii de ani trait-am separati,
De oceane intregi de ape, de munti si de paduri.
Eliberata, dragostea ce zavorata a fost in tine,
Pentru intaia oara, tasnit-a catre cer asa ferice,
Direct in bolta batuta in diamante de astre, s-a oprit,
Infipt-am sulita ca piatra de hotar, pentru a noastra, casa de piatra,
Craiasa noptii luna si soarele a nostre maini unite, cu bucurie, le-a binecuvantat.

Fum, frica, foc de paie, a celor ce lupta au pierdut,
Dreptatea noastra infranta in trecut, revendicata a fost, caci cerberi am infrant,
Desi ascunsa sub straturi grele de pamant,
Slabita a sa voce, s-a intarit si clara s-a auzit peste intreaga lume,
Caci pare~se ca in zadar, pentru misei, noi vietile, ni le-am jertfit.

Sunt recunoscatoare, ca, tu, nu m-ai lasat s-adorm definitiv,
Si din visarea mortii m-ai scos, spre a-mi trai viata din nou,
De asta data cu tine, un echilibru am gasit,
Prin galaxii scanteietoare intr-o noapte cu luna plina,
Voaluri perlate curg in petale de albe margarete,
Nunti- v-om in cer si vom inchina o cupa de nectar,
In cinstea reinstalarii dreptatii, la al destinelor hotar.

ZEITA DREPTATII
Numele originar al Zeiţei este Themis, care înseamnă „Legea Naturii” Părinţii Zeiţei sunt Uranus şi Gaia, adică Cerul şi Pământul.. Intuiţia mitologică merge şi ajunge departe, întrucât Cerul şi Pământul sunt entităţi cosmologice, dar, în prelungire, sunt şi ontologice, virtual metafizice. În joc este pusă ideea de Lege şi de Ordine, asociată cu Legea. Cuvântul „themis” mai înseamnă şi „obicei” sau „tradiţie”, iar termenul mai larg care le cuprinde pe toate este „cutuma”.Cutuma are un caracter sicretic şi anonim, dar Zeiţa are un nume, Themis, iar cu acest nume ea iese din anonimat, luând însă cu sine Legea.
Aceasta înseamnă că Zeiţa are două funcţii de bază, una pe verticală şi alta pe orizontală. Fiică a Cerului şi a Pământului, Zeiţa Themis are înţelesurile înscrise în diapazonul acestui interval, care, pe verticală şi de Sus în Jos cuprinde treptele: Legea divină, Legea Naturii, Cutuma, care este Legea tradiţională, nescrisă. Ne putem mişca şi invers, adică de Jos în Sus, iar această mişcare trebuie să o facă şi Judecătorul , care, trecător fiind pe Pământ, stă şi trebuie să rămână în umbra eternă şi protectoare a Zeiţei . Iar pe orizontală, adică pe Pământ, Zeiţa face trecerea de la Cutumă la Legea juridică şi la Codul juridic. La romani, popor realist şi pragmatic, Themis devine Justiţia, iar Legislaţia romană are ceva din perenitatea vecină cu eternitatea, a Zeiţei..O mare parte dintre Legile Codului roman sunt valabile şi azi, unele dintre ele fiind intangibile, ca Sfera lui Parmenide.Chiar şi „Codul lui Napoleon” intră pe făgaşul Zeiţei, încât, de la romani la români, peste toate zig-zagurile istorice , există şi o coerenţă, una invizibilă în interior, şi vizibilă doar în exterior, prin trădările ei. Zicem aici doar „romani” şi „români”, pentru că nu ştim prea bine ce destin are Zeiţa la rromi.
Pentru a-i face profilul complet, trebuie să remarcăm Eşarfa cu care Zeiţa este legată la ochi. Zeiţa nu este nici oarbă şi nici chioară, ci vede chiar foarte bine.Numai că nu este vorba de ochiul exterior, adică de retină, ci de ochiul interior, care vede ceea ce retina nu vede. Chiar în acest înţeles spunea şi Eminescu : „Fiindcă ochiul, închis afară, înăuntru se deschide” Pot fi percepute doar efectele exterioare ale Legii, cele pozitive sau abaterile de la Lege, dar nu şi Legea, care este invizibilă pentru ochiul exterior, pentru retină. Observăm, însă, că Eşarfa nu acoperă şi urechile Zeiţei, şi pe bună dreptate. Mărturia faptelor petrecute, fie ele bune sau rele, o dau ochii, nu urechile. Martorul este chemat în faţa Judecătorului ca să spuă ce a văzut, nu ce a auzit. Cu siguranţă că zeiţa priveşte de Sus, cu un surâs ironic, aşa-numitele „informaţii din surse” O bună parte dintre aceste „informaţii” sunt din auzite. Şi aşa cum în folclor, textele orale, rostite sau cântate, trec „din gură în gură”, tot aşa , textele rostite, dar numai auzite, se propagă din auzire în auzire, dar nu până la asurzire, ci până la zvonuri şi mai departe ca Zvonuri-Zvonistică. Zeiţa nu are urechi pentru zvonuri, ea bazându-se pe Ochiul interior, care este Unul, în timp ce ochii şi urechile fiziologice sunt câte două, de Stânga şi de Dreapta. Şi, dacă folosind ambii ochi exteriori, nu putem vedea esenţialul invizibil, atunci cum îl putem vedea cu un singur ochi, fie el de Stânga sau de Dreapta!?
Acum, dacă Balanţa este ţinută într-o mână, Spada este ţinută în a doua mână a Zeiţei. Spada reprezintă instrumentul Sancţiunii, al pedepsirii celor vinovaţi. S-a obsevat că spada este ţinută cu tăişul în jos, ceea ce înseamnă că instrumentul Sancţiunii rămâne în stare potenţială, sau una virtuală, cum i se mi poate spune azi. Procurorul diabolic vede în spadă un instrument bun doar pentru „tăierea capului”, iar Avocatul diabolic vede doar spada cu tăişul în jos, ca pe un instrument doar virtual, deci pasiv. Aceasta pentru că cei doi stau pe două poziţii opuse. Într-o schemă intuitivă, care pleacă de la Măsura lui Aristotel, Procurorul diabolic se află în Stânga, pe poziţia lui „prea puţin”, iar Avocatul diabolic se află în Dreapta, pe poziţia lui „prea mult” Astfel încât pentru Procurorul cu pricina, Inculpatul nu are nici cel puţin o „moleculă” de Dreptate, în timp ce pentru Avocatul simetric opus, Inculpatul nu are doar destulă Dreptate ci chiar „prea multă Dreptate” Încât, Avocatul diabolic, subtil cum este, iniţiază chiar o plângere împotriva celor care l-au nedreptăţit pe Inculpatul său drag..Aici Zeiţa, ca şi Măsura lui Aristotel , se mişcă între cele două extreme, evitându-le pe ambele.Ea procedează doar gradual, folosind ambele instrumente, perfect corelate. Cu Balanţa dintr-o mână, ea măsoară gradul Vinovăţiei, iar cu Spada din cealaltă mână aplică, gradual şi proporţional, Sancţiunea meritată de Inculpat. Între echilibru şi dezechilibru, Cântarul poate avea diverse grade de înclinaţie, respectiv de declinaţie, iar Spada poate fi folosită pentru diverse operaţii de tăiere, de la tăierea unui deget, a unei urechi, sau scoaterea unui ochi (mincinos), până la „tăiera capului” netrebnic al Incupatului, care a săvârţşit „păcate de moarte”. Întreg acest diapazon de Sancţiuni este ilustrat temeinic de Istoria reală a Justiţiei.
Acum, pe „suprafaţa zbârcită” a Pământului, Themis îmbracă roba Judeătorului, care poate fi El sau Ea (Dânsul sau Dânsa).În câteva dintre Statuile care i-au fost dedicate, la picioarele Zeiţei, fiind cuprinse în soclu, se află şi doi butuci, care pot fi folosiţi şi ca scaune. Înclinăm să credem că butucul din Stânga este al Procurorului diabolic, iar cel din dreapta este al Avocatului „fratern” Scaunele sunt libere, pentru că cei doi „Matadori”au fost trimişi de Zeiţă pe „suprafaţa zbârcită”a Pământului ca să-şi facă datoria. La întoarcere, urmează ca ei să îi relateze Zeiţei ce au făcut şi ce au văzut ei acolo, şi mai puţin ce au auzit.Ca şi Zeiţa , stăm şi noi în aşteptarea celor Doi “Matadori”