TIMBRE

Shiva meditând

TIMBRE

Colocviile de Marți

28 noiembrie 2017,  5 pm, Calderon 39

Anul IX nr. 11 (97)

Tema:  PĂGUBOȘII  LUI  ȘIVA

Memento  Noiembrie   350 n Jonathan Swift – 150 n Grigore Antipa - 100 n Indira Gandhi   

Intervenții

Mircea Coloșenco: Centenar Alexei Mateevici

Puși Dinulescu:   „La film în Bangalur”/Inima lui Leonid Andreev

George Anca: RamQuest după Gita

Gheorghe Lupașcu: Robert Calul și Regele-Cal 

Viorel Speteanu: Unirea Bucovinei cu România

Teatru de poezie: Bianca Michi Nema, Gabriela Tănase, Vali Pena, Puși Dinulescu, Ștefan Opreanu

Portrete: Cristian Radu Nema

Prezentări de cărți:

Bhagavad Gita Cântecul Căruțașului Divin, versiune de George Anca, Semne, 2017

George Anca: Păguboșii lui Șiva, Semne, București, 2017

George Anca, Cristian Radu Nema: Colocvii Portrete, Rock House, București, 2017

Gheorghe Lupașcu: Regele-Cal și suita sa regală de poeme, Pastel, Brașov, 2017

Coordonator: Dr. George Anca 

DIMITRIE  GRAMA

Cersitorii tigani

Nu demult am avut o discutie cu un doctor suedez, un intelectual, care era profund afectat de situatia cersitorilor tigani din Suedia, tara care este pe cale sa scoata o lege care interzice cersitoria.

Acest coleg era frustrat de faptul ca oamenii astia, tiganii cersetori, vor fi nevoiti sa se intoarca intr-o tara, Romania, care nu are nicio grija si nu-si asuma nicio raspundere fata de cetatenii ei, romii. Era foarte revoltat acest om!

I-am raspuns ca si eu sunt revoltat de Suedia si de suedezi, care in fiecare saptamana violeaza, cateodata in grup, femei tinere si chiar minore, acolo unde le prind, in parcare de masini, in parcuri, sau pe drumuri mai intunecate care duc spre casele lor. Si statul suedez nu face cam nimic, dimpotriva nici nu prea ai voie sa comentezi aceste abuzuri, exact cum nu ai voie sa critici escalarea crimelor si a violentei in general.

"-A, imi raspunde colegul, astia nu sunt suedezi, sunt "invandrare", straini veniti aici in Suedia, care nu respecta traditiile si legile suedeze!"

"-Bine, atunci nu inteleg dece esti revoltat de situatia tiganilor si nu inteleg in ce sistem de coordonate etnografice, social-politice gandesti!" i-am raspuns.

Ei bine, doctorul, intelectualul suedez, habar nu avea de emigrarea tiganilor din Pakistan in Europa. Credea ca sunt romani! 

Habar nu avea ca nu in Romania s-au aciuit prima data, ci in Turcia, Rusia, Grecia, Spania, Franta, etc. si ca ei sunt imigranti in Europa de secole si ar trebui considerati "o problema europeana" sau cel putin germana, considerand faptul ca nemtii au vrut sa-i extermineze si multi tigani de frica nemtilor, s-au ascuns in Romania, ca si multi evrei, de altfel.

L-am intrebat dece nu incearca Suedia, aceasta tara ferice si perfecta, un experiment simplu de fapt, si anume sa accepte 25.000 de familii de tigani si sa-i integreze in societatea suedeza, sa-i educe in traditiile si spiritul suedez si cand dupa, hai sa zicem 25 de ani, sa expuna lumii europene si mai ales statului roman, succesul lor in integrarea tiganilor. Sa le dea palme romanilor demascandu-i cu dovezi clare ca fiind rasisti si ignoranti. Sa-i faca de ras pe romani in fata lumii!

Nu mi-a putut raspunde, la fel cum cunoscuti francezi, italieni sau germani nu mi-au putut raspunde si atunci mi-am dat seama de prostia profunda in care se zbat cetatenii traitori in asa-zisele "tari dezvoltate" din Europa de Vest. 

Mass-media, incompetenta si slab pregatita in toate domeniile (in afara de cele de scandal ieftin), indoctrineaza o populatie care deja este cretinizata de aroganta bunastarii si de o mandrie chioara bazata pe "ceeace am" si nu pe ceeace stiu si sunt". 

Cu ce tupeu critica toate aceste tari, foste puteri coloniale, Romania? Franta care a macelarit, poate milioane de oameni in Orientul Indepartat si Africa, Olanda la fel, Spania si Porugalia, ca sa nu mai vorbim de Anglia si Germania. Puse la un loc aceste tari au produs cel mai mare genocid din istoria omului sapiens!?

Cat de umili si cat de lipsiti de responsabilitate nationala sunt politicienii romani care niciodata nu rejecta acuzatiile aduse Romaniei si poporului roman de tocmai aceste tari genocidale!? Care nu apara mandria si identitatea nationala!

Si daca tiganii o duc atat de rau in Romania si sunt asa de persecutati, dece tot acolo se intorc si cumpara centrul Bucurestiului sau al Timisorii? Dece nu se stabilesc in tarile vestice "democratice" care-i trateaza bine, ai trateaza ca cetateni egali din toate punctele de vedere?

Si dece mi se plangeau niste prieteni nemti get-beget, sasi si svabi originari din Banat sau Transilvania ca fratii lor germani (arieni) ai numeau pe la spate pe acesti nemi romani, "tzigoinare"? Cum ai vor numi atunci pe tiganii-tigani acesti nemti din Nemtia?

Nu trag nicio concluzie, ci mi-am expus doar niste ganduri create de un dialog cu un coleg suedez.

Dimitrie, Uppsala 15/11, 2017

TIMBRU FRANCEZ CU HARTA ROMÂNIEI

             Poșta Franceză a emis un timbru cu harta României  și cu provinciile răpite de Stalin

Republica Moldova, Bucovina de Nord și Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei, asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza

IMPACTNEWS :

Franta a decis "sa dea inapoi" Romaniei teritoriile pierdute. 

Cum arata harta tarii noastre pe noile timbre emise de Posta Franceza. 

Franta rescrie harta Europei.  

Republica Moldova, Bucovina de Nord si Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei (asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza, scrie Timpul. 

"Nu este vorba despre o fictiune geopolitica, ci despre o imagine tiparita pe sute de mii de timbre emise de Posta Franceza, raspandite in toata lumea, odata cu corespondentele plecate din Hexagon catre cele patru puncte cardinale, dar si in albumele colectionarilor de marci postale. Timbrul, tiparit in cadrul unei colectii intitulate generic, «Lumea 2011», fixeaza cu fidelitate maxima hartile tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reproducand fara greseala hotarele tarilor, cu exceptia Romaniei, care figureaza cu conturul consacrat in perioada interbelica. Adica atunci cand frontierele patriei incadrau si provinciile ulterior rapite de imperiul sovietic.  

Textul din partea stanga superioara nu lasa loc de indoieli si explica: «Uniunea Europeana, 27 de state membre de la 1 ianuarie 2007»", scrie publicatia din Republica Moldova .  

"Sa stie Posta Franceza, una dintre cele mai respectabile institutii de stat ale Frantei - tara care este unul dintre polii de greutate ai Uniunii Europene - ceva in plus fata de ce stim noi?

Sa fie vorba despre o eroare - dar una frumoasa, sa recunoastem - a unor functionari publici, sau de o premonitie istorica a verilor de ginta latina ?", se intreaba Timpul 

Document german din noiembrie 1940: Planurile Germaniei naziste pentru România, după ce ar fi câștigat războiul.

de Admin · Publicat 17 octombrie 2017 · Actualizat 17 octombrie 2017

Un document german din nov. 1940, redescoperit recent in Arhivele Nationale, arunca o lumina inedita asupra planurilor Germaniei naziste pentru Romania, dupa ce ar fi castigat razboiul.

Documentul pare sa fie intocmit de un diplomat german atasat la Bucuresti si vizeaza o scurta descriere a societatii si istoriei Romaniei, precum si modul in care Reichul ar trebui sa procedeze in relatiile cu aceasta tara.

Dar sa lasam documentul sa vorbeasca de la sine:

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.

„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile.

Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată?

Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.

Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

Acest document a fost datat 4 noiembrie 1940, adica la inceputul celui de al doilea razboi mondial, cand regele Carol II abia fusese alungat de pe tron, regimul antonesciano-legionar era in primele lui zile, iar misiunea militara germana abia se instalase la Bucuresti.

Din fericire (desi unii ar spune ca din pacate) aceste planuri ale Germaniei naziste nu au fost niciodata puse in aplicare pe deplin (cu exceptia favorizarii minoritatii germane si exploatarea materiilor prime romanesti) deoarece, stim cu totii, Hitler a pierdut razboiul.

Documentul ramane insa unul deosebit de interesant, mai ales pentru cei care se intreaba ce ar fi fost daca Hitler ar fi castigat razboiul si cum ar fi aratat Romania in acel context.

Surse:

George-Damian.ro

http://www.cotidianul.ro/raport-german-din-4-noiembrie-1940-176139/

http://www.ancheteonline.ro/2012/09/un-raport-secret-al-germaniei-naziste-mai-actual-ca-oricand-romaniao-tara-coruptafara-infrastructura-si-cu-agricultura-faramitata/

http://www.ziare.com/brasov/stiri-actualitate/raport-german-din-4-noiembrie-1940-romania-o-colonie-furnizoare-de-materii-prime-si-forta-de-munca-6429162

sursa foto-document: https://apologeticum.wordpress.com/2012/01/13/raport-german-din-1940-strategia-germaniei-naziste-era-de-a-transforma-romania-intr-o-colonie-ue-a-reusit/

Haile Selassie: 87 de ani de la incoronarea ultimului imparat ortodox oriental din lume, decorat cu Steaua Romaniei

 

De KSL Catalin

Foto: Haile Selassie

Luna noiembrie 2017 marchează aniversarea a 87 de ani de la încoronarea ultimului împărat creștin din lume membru al Comunității Ortodoxe Orientale. In acest sens, publicatia ecumenica OCP News Service [ http://theorthodoxchurch.info/blog/news/the-last-christian-emperor-haile-selassie-i-and-orthodox-christianity/ ], a publicat in limba engleza un articol semnat de Solomon Kibriye (Editor – Ethiopian Affairs), centrat pe viata si credinta lui Haile Selassie I al Etiopiei. Va oferim, in exclusivitate, traducerea acestui articol, efectuata in cadrul Redactiei Stiri a Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, sub semnatura KSLCatalin.

Haile Selassie I al Etiopiei: 87 de ani de la intronizarea ultimului imparat crestin ortodox oriental din lume

Pe 2 noiembrie 1930, la Catedrala Sfantul Gheorghe din Addis Abeba, Arhiepiscopul copt al Bisericii Ortodoxe Tewahedo din Etiopia, Abune Kerrilos, il încorona odata pe împăratul Haile Selassie I, ales al lui Dumnezeu, ca Rege al Regilor Etiopiei.

Pentru prima dată în Istoria Etiopiei, statele străine au trimis înalți reprezentanți, pentru a fi martorii întronizarii moștenitorului celei mai vechi dinastii din lume, cu pretinsa origine in Solomon, din vechiul Israel, și Makeda, regina din Sheba. Regele George V al Marii Britanii l-a trimis pe fiul său, Prințul Henry, duce de Gloucester; Regele Vittorio Emanuelle de Italia l-a trimis pe vărul său, Prințul de Udine; iar Franța l-a trimis pe mareșalul Franchet D'Esperey.

A fost un eveniment monumental pentru africanii colonizați și pentru oamenii din diaspora africană din întreaga lume. Aici era un monarh care simboliza Africa antică, un regat cu o tradiție mândră și o istorie ilustră și o Biserică pretinsa la fel de veche ca Creștinismul însuși. Aceasta a declanșat un mare sentiment de mândrie în multe inimi din întreaga lume. Cu toate acestea, urma sa fie ultima încoronare a unui împărat creștin pe care lumea avea sa o vada aici.

Haile Selassie I al Etiopiei, eliberator al tarii sale

Împăratul Haile Selassie a devenit o figură foarte iconică. Atitudinea lui împotriva lui Mussolini și invazia fascistă asupra regatului său l-au transformat într-o stea internațională, mai ales după discursul său din cadrul Ligii Națiunilor, din 30 iunie 1936. Demnitatea sa si mantaua intunecata pe care o afisa urcand pe podium, l-au facut sa castige o mare simpatie. Cu toate acestea, discursul său puternic a ridicat problema amenințarilor la adresa păcii mondiale, iar printr-o declaratie numita profetica, a prezis viitorul Război Mondial: "Noi suntem astazi, maine veti fi voi".

A făcut apel, fără succes, la Liga Națiunilor, împotriva cuceririi țării sale de către italieni (1935–1936). Ca urmare, a fost detronat și exilat în Marea Britanie, intr-un exil dificil, care a durat cinci ani, înainte de venirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 s-a dus în Egipt, unde a format o armată cu care, în ianuarie 1941, a intrat în Etiopia alături de forțele britanice, conducand o campanie aliată, prin care și-a eliberat țara în 1941, făcând din Etiopia prima țară eliberată de sub ocupația Axei. A fost reinstalat pe tron, în data de 5 mai 1941.

O intrebare apare, insa, în mod firesc: care a fost modul in care Împăratul a abordat credința sa? Ce a realizat pentru Biserica sa de acasa și la nivel internațional? 

Haile Selassie I al Etiopiei: o viata pentru Biserica sa

Răspunsul este acela, că credința împăratului a fost unul dintre lucrurile care l-au definit clar. Conform tuturor marturisirilor, impăratul era un om foarte credincios. S-a nascut ca Lij Tafari Makonnen, fiu al lui Ras Makonnen Wolde Mikael, guvernator al provinciei Harrarge, pe 23 iulie 1892. Mama sa a murit in timp ce era inca nou-nascut. Tatăl său a fost primul văr al împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei și ministrul său de externe de-facto, călătorind adesea si lăsând îngrijirea zilnică a fiului său si o mare gospodarie pe seama rudelor. 

Tânărul Lij Tafari a primit educația tradițională a unui băiat din timpul dinastiei imperiale și a nobilimii mari. El a fost lasat in grija preoților ortodocși, care l-au instruit în tainele lecturii și scrierii, iar la vârsta de șase ani putea recita Cartea Psalmilor în geez (limba antică a Etiopiei, acum folosită doar la Sfanta Liturghie). La vârsta de nouă ani a fost hirotonit diacon, de către Arhiepiscopul copt de Etiopia, Abune Mattewos (Matei), asista la oficierea Sfintei Liturghii și învăța toate ritualurile și obiceiurile Bisericii. În același timp, tatăl sau s-a ingrijit să primească instruire pe subiecte moderne și în domeniul limbilor străine, printr-un preot catolic francez local, dar a continuat sa-și păstreze credinta sa ortodoxă.

În 1917, nobilimea Imperiului Etiopian s-au unit și l-a înlăturat pe împăratul desemnat, Lij Iyasu, de pe tronul imperial, pentru apostazie. Lij Iyasu fusese numit moștenitor al tronului, de către bunicul său, Împăratul Menelik al II-lea, dar nu a fost încoronat niciodată după moartea lui Menelik din 1912. El a fost acuzat că s-a convertit la islam și a fost excomunicat de Arhiepiscopul Abune Mattewos. Acesta a fost înlocuit, pe tronul imperial, de fiica lui Menelik, împărăteasa Zewditu. Întrucât noua împărăteasă nu avea copii care sa fi supraviețuit copilariei, Tafari Makonnen a ajuns sa primeasca titlul de Ras și a fost facut Prinț și Regent al Imperiului, guvernand țara în numele ei. 

Din momentul în care a preluat responsabilitatea statului, tânărul prinț a muncit din greu pentru a avansa cauza credinței sale creștin-ortodoxe. Aproape imediat, a început negocierile cu Patriarhia Coptă din Alexandria, pentru hirotonirea episcopilor etiopieni nativi. Începând cu secolul al IV-lea, când Sfântul Athenathie l-a desemnat pe Sfantul Frumetius ca prim episcop al Etiopiei, Abune Salama, Etiopia primea doar cate un singur episcop copt pentru a-i încorona pe monarhi, a binecuvânta altarele bisericești, a hirotoni clerici și a-i conduce pe credincioșii ortodocși. Împăratul Yohannes al IV-lea (rege 1872-1889) a reușit să-l facă pe Papa copt să numească patru episcopi pentru Imperiul său, dar aceștia au murit unul câte unul, fără succesori numiți, ultimul fiind Abune Mattewos care a încoronat-o pe împărăteasa Zewditu.

Ras Tafari Makonnen i-a susținut pe episcopii nativi, dar Cairo a opus rezistenta. În cele din urmă, printr-un compromis, Biserica Coptă a numit un copt, Abune Kerrilos (Cyril), ca Arhiepiscop al Etiopiei, și cinci episcopi născuți in Etiopia, pentru a sluji sub el, în anul 1928. Acest lucru a redus foarte mult greutățile cu care se confruntau numeroasele biserici din intreaga țara, de acum barbatii fiind trimisi pe distanțe mai scurte pentru a fi hirotoniți de un episcop. Noii episcopi vorbeau limbile materne și erau mai activi în conducerea zilnică a eparhiei lor, decât fusesera predecesorii născuți copti.

A fost un mare progres pentru Biserica Etiopiană. Odată încoronat ca împărat, Haile Selassie a continuat să militeze, la Cairo, pentru a hirotoni, în cele din urmă, și un etiopian nativ, ca arhiepiscop. A fost un refuz lung și dificil, dar după ce ocupația italienească s-a încheiat, negocierile au prins putere, iar în 1948 s-a ajuns la un acord în care succesorul lui Abune Kerrilos sa fie un etiopian ales de un nou set de 5 episcopi nativi etiopieni numiți de Patriarh. 

Prin aceasta, Biserica Etiopiană si-a câștigat autocefalia. În 1951, Papa Copt Yosab al II-lea l-a hirotonit pe Abune Basilios ca prim Arhiepiscop ales la nivel național, nativ etiopian. Cu alte negocieri și acorduri, în 1959, Papa Kerrilos al VI-lea l-a ridicat pe Abune Basilios la rang de Patriarh-Catolicos, iar pentru Biserica Etiopiană a fost o realizare pe care n-o reusise niciun alt conducator etiopian începând cu secolul al IV-lea. 

Pe lângă autocefalie, Împăratul a făcut mult pentru a reforma conducerea Bisericii. În 1942, a adoptat o lege care reforma finanțele Bisericii. În 1944 a înființat Colegiul Teologic Sfânta Treime, prima instituție modernă de învățământ teologic superior din țară. El a comandat o nouă traducere a Sfintei Scripturi în limba moderna amharic, în 1960, și a fost distribuită pe întreg teritoriul. Haile Selassi a fost responsabil cu construirea nenumăratelor biserici din întreaga țară. Intre cele mai importante se numara Catedrala Sfintei Treimi, Biserica Sfântului Ștefan, Biserica Sfântului Marcu, Biserica Mântuitorului Lumii (Meskea Hazunan Medhane Alem), din Addis Abeba. În afara capitalei, se remarca noua Biserică Sf. Takla Haimanot din Manastirea Debre, Manastirea Asebot, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil din Kulibi, Biserica Marii Mănăstiri din Waldeba și, mai presus de toate, noua Catedrală a Sfintei Maria din Sion, în Axum, și multe altele. 

Haile Selassie I al Etiopiei: Aparator al Credintei

Haile Selassie a fost un mare ctitor de biserici. De asemenea, a aranjat totul astfel incat Biserica să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor și să participe la forumuri internaționale pentru prima dată. Împăratul a fost un om dedicat ideii ecumenismului creștin și, mai ales, unitatii comunității ortodoxe orientale. Recunoscând că Bisericile Ortodoxe Orientale nu s-au întâlnit niciodată împreună de la Sinodul din Efes, și nu luaseră vreo decizie de asociere de când avusesera poziția comună la Sinodul din Calcedon, împăratul a convocat o conferință a celor cinci Biserici Ortodoxe Orientale de atunci, la Addis Abeba, în 1965, punand capat perioadei de izolare reciproca a acestora. 

Cele cinci Biserici au discutat aspecte de interes comun, din 15 ianuarie pana pe 23, ajungând la decizii istorice și convenind să lucreze în mai multă unitate pe viitor. Drept recunoștință, șefii celor cinci Biserici Orientale i-au conferit împăratului titlul de "Apărător al Credinței", pe care l-a purtat cu respect și mândrie. Împăratul a fost un susținător devotat al comunităților creștine aflate sub presiune, în special în rândul ortodocșilor orientali. Încă din prima sa vizită în străinătate ca Prinț, în 1923, a fost mișcat de situația multor orfani din genocidul armean, acestia aflandu-se sub ingrijirea Patriarhiei Armene din Ierusalim. El a adoptat 40 de băieți și i-a dus adus în Etiopia, unde le-a acoperit personal cheltuielile educaționale și de trai, acestia alăturându-se unei comunități armene deja existente în Etiopia. Acești băieți armeni erau cunoscuți sub numele de "Arba Lijoch" (patruzeci de copii din Amharic). Ei au continuat întemeind familii armeano-etiopiene proeminente, care activau în diverse meserii și în societate în general. 

Împăratul a fost, de asemenea, un bun prieten al comunitatii mari grecesti din Etiopia și se știe că a intarit în mod deosebit statutul Patriarhiei Ecumenice, în fata autorităților turcești, în momente de incercari. Vizitele sale în țările din Blocul Estic au fost întotdeauna marcate de respect din partea ierarhiilor ortodoxe locale, în timpul opresiunii comuniste, fie că era vorba de Moscova, Belgrad sau București (1964, Gheorghe Gheorghiu Dej il decoreaza cu Steaua României). Mai multe puteţi vizualiza în clipul de mai sus.. Împăratul Haile Selassie a avut o atitudine plina de grija, intervenind până la un anumit nivel, in fata regimului oficial opresiv cu care se confruntau aceste Biserici captive. În Iugoslavia, pentru a-l mulțumi, mareșalul Joseph Broz Tito a restaurat chiar si o Capela Regală a Sfântului Andrei înaintea vizitei împăratului, știind că Împăratul ar fi fost nemulțumit să o vadă în starea anterioara.

În viața sa personală, împăratul Haile Selassie era profund credincios. El a urmat regulile rigide de postire ale Bisericii sale, urmând o dietă strict vegetariană în zilele de post. Haile Salassie participa aproape zilnic la Sfânta Liturghie, vizitând diferite biserici. Se impartasea de două ori pe lună - conform tatălui autorului articolului de fata, martor al acestui program. Înainte de fiecare călătorie pe care o intreprindea în străinătate, mergea mai întâi la Catedrala Sfânta Treime pentru a se ruga. Prima oprire, la intoarcere, era tot Catedrala Sfânta Treime, si tot pentru a se ruga. În timpul zilei, dacă vedea vreun preot, indiferent cât de umil ar fi fost acela, el se oprea să-i sarute mana.

Fiecare declarație publică era un omagiu adus Creatorului și cerea binecuvântărea Sa. Când a căzut monarhia, Biserica Ortodoxă Etiopiana Tewahedo si-a pierdut statutul său de Biserică de Stat. După ce a fost detronat de către junta militară marxista Derg, în septembrie 1974, împăratul a fost ținut sub arest într-o clădire mică, in Palatul Imperial Menelik din Addis Abeba. Această clădire se afla in apropierea uneia dintre bisericile Palatului, Biserica Maicii Domnului (Kidane Meheret). Oprit de la participarea la Sfânta Liturghie, însoțitorii săi au atestat că Împăratul, îmbătrânit, statea la una din ferestrele acestei case, pentru a vedea biserica și putea da toate răspunsurile, luand parte macar pe aceasta cale la Sfanta Liturghie.

Din păcate, după ce a murit în august 1975 în circumstanțe extrem de suspicioase și misterioase în timp ce era întemnițat, Haile Selassie a fost îngropat într-un mormânt ascuns si nemarcat. Guvernul Derg a interzis în mod special desfășurarea oricărui tip de slujbă funerară sau memorialistică pentru împărat. În noiembrie 2000, Biserica Ortodoxă ecumenică Tewahedo a efectuat o slujba funerară imperială completă pentru el, iar osemintele împăratului Haile Selassie fusesera dezgropate din mormântul secret si reîngropate de către noul guvern al Etiopiei.

Deși noul guvern a refuzat onoruri de stat pentru împărat, Biserica a luat ulterior rămășițele regale și Haile Selassie a fost pus să se odihneasca in locul de veci pe care si-l pregătise lângă soția sa, împărăteasa Menen, într-o capela din interiorul Catedralei Sfintei Treimi. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo la vremea aceea, Abune Paulos, a adus un omagiu împăratului Haile Selassie, ales al lui Dumnezeu, Rege al Regilor Etiopiei. El a dpus, că nu numai Biserica Etiopiană Tewahedo, ci intreaga Etiopie, Africa și lumea în general, îi datorau împăratului Haile Selassie o cinstire imensă.